Blog, ca sa fiu trendy: 01.06.2010 - 01.07.2010

De la un guvern de premianţi la un guvern de repetenţi

>> marți, 29 iunie 2010 – mari aniversări, politică

"Guvern de premianţi" - aşa i s-a spus guvernului instalat la 28 iunie 1990. Erau, cei mai mulţi dintre ei, tineri. Erau, toţi, excelenţi specialişti în domeniile lor. Aveau, toţi, o imensă dorinţă de a face. De a schimba România. De a duce România în Europa, acolo unde-i era - şi este - locul.
I-am revăzut aseară pe zece dintre ei în emisiunea "Sinteza zilei". O emisiune ciudată. Numai oameni cu cei şapte ani de acasă absolviţi la zi. Nici un derbedeu, nici un palavragiu. (Şi, cum observa George Şerban pe Facebook, nici o curvă.) Numai oameni politici responsabili, care au avut soluţii atunci şi au soluţii şi pentru acum.
Era şi atunci criză - nu financiară, ci mult mai grea, era vorba de o schimbare radicală de sistem. Era totul de făcut şi nu exista nici un exemplu, nici o experienţă prealabilă. Au făcut şi greşeli. Normal. Dar lucrau pentru România, pentru viitorul ei.
Îmi amintesc dezbaterile de atunci. Se discuta despre privatizare, despre trecerea la economia de piaţă, terapie de şoc versus terapie treptată, despre liberalizarea preţurilor. Nu se discuta despre vuitoane şi vînzări anterioare.
Cum am ajuns, după douăzeci de ani de la guvernul de premianţi, să avem un guvern de repetenţi?

P.S. Îl rog pe Mihai Gâdea să nu mai facă asemenea emisiuni. Ar putea fi acuzat de subminare a instituţiilor statului.

O duminică literară. Premiile Lili, faza Ogrezeni

>> luni, 28 iunie 2010 – blogul cu prieteni, cenaclu, Premiile Lili

Vremea a ţinut cu noi, adică n-a plouat cît am fost acolo. Frumos din partea ei.
Ne-am adunat pe terasă, în jurul unei mese lungi.
Andra, Augustin şi Răzvan au citit cîteva pagini de proză, apoi au aşteptat, plini de emoţii, părerile celorlalţi. Păreri bune, atît pot să spun la ora asta.

Discuţiile pe teme literare au fost urmate de altele, pe teme neliterare, dar la fel de serioase. Şi de bunătăţi care ne-au făcut să uităm de criză.

Participanţi: Ioana Diaconescu, Oana, Anda, Mădălina, Renata, Adriana, Sorin Stoica, George Şerban, Augustin Rădescu, Andra şi Răzvan. Şi eu, desigur. Linkuri am să pun mîine, poate.
Amfitrion: directorul executiv al Centrului Cultural Ogrezeni, Cody, căruia îi mulţumim pentru excelenta organizare a evenimentului.
Administrator general al Premiilor Lili: Eszti, care primeşte şi ea mulţumiri entuziaste pentru salatele pe care le vedeţi în fotografie.

Planul B.

>> vineri, 25 iunie 2010 – banii şi viaţa, politică

Curtea Constituţională, prin decizia de azi, a generat o nouă întrebare, pe care ziariştii o pun cu voluptate: Care este planul B al guvernului?
S-a evocat ca plan B majorarea TVA şi a cotei unice. Dar ăsta nu e planul B, ci partea a doua a planului A. Se vorbea de ceva timp că amputările de pensii şi salarii nu vor fi suficiente şi va fi nevoie de majorări ale impozitelor şi taxelor. Deci, nu acesta este planul B.
Cred că guvernul nu are nici un plan B. Nu are nici un plan. Nici alfabetic, nici de alt soi. Nimic.
Dar am eu un plan B. De fapt, -B. Este foarte simplu şi cred că ar aduce mari beneficii României.
Propun ca toate persoanele din conducerea ţării al căror nume începe cu B să fie demise din funcţiile pe care le deţin şi, dacă se poate, să dispară din viaţa publică. Ce ziceţi?

Despre vulnerabilitate numai de bine

>> – alegeri, cenzura, politică, Vorbe. Vorbe. Vorbe

Cu şapte luni în urmă, cîndva în momentul de speranţă dintre turul I al alegerilor prezidenţiale şi turul II, am scris "De ce NU Băsescu - un motiv personal". Era vorba despre o frază a lui Băsescu, neluată în seamă de ziarişti. Fraza în care se lăuda că "a îngăduit" libertatea presei. Pe mine, care am trăit vremurile cînd totul depindea de voinţa şi bunul plac al unui singur om, această frază m-a îngrozit. Dar atunci era mai interesant pixelul albastru. Acum, cînd CSAT defineşte presa ca pe o vulnerabilitate, toate tocşourile numai despre asta vorbesc. E tîrziu, copii! Trebuia să fiţi atenţi atunci, nu acum cînd bunul plac e pe cale să devină lege.

A fost sărbătoarea muzicii

>> – muzica-muzica, pentru că-mi place

Luni, 21 iunie, a fost, în toată Europa, sărbătoarea muzicii. Cu întîrziere, semnalez evenimentul.
Şi, cu această ocazie, să ascultăm o nouă capodoperă a secolului XX.
Prokofiev, cîntat de Prokofiev.

Poftiţi la Ceai DeMentă! (guestpost de la Casandra)

>> marți, 22 iunie 2010 – banii şi viaţa, blogul cu prieteni, lume-lume, marile familii, politică, ştiinţă şi asfalt

Pentru că zilele acestea voi fi mai mult offline, am invitat-o pe Casandra să scrie pe blogul meu, dacă tot nu găseşte timp să-şi facă blogul ei propriu şi pesonal. Iar Casandra vă invită la ceai. DeMentă!

Ei, ce ziceţi, seamănă?

Tinere sunt, iubite sunt (de fani, ce credeaţi?), de nimeni nu depandă (aproape de nimeni...).
Bruneta este noua vedetă a Tea Party.

Blonda este vedetă veche, dar se poate oricând prezenta drept noua vedetă a variantei locale a Tea Party.
Nu avem variantă locală? Dar ce, vă luaţi neapărat după nume? Ce le-ar spune românilor o mişcare politică cu referire la ceai? La noi, ceaiul nu are valoare istorică, nicio faptă recentă de eroism nu se raportează la ceai, cel mult la whiskey.
Dar dacă "stelele" patriei o vor, se va declara şi pe la noi o mişcare politică radicală de dreapta, care să ceară aproape violent simplificarea sistemului fiscal şi impozite mici de tot pentru veniturile mari şi pentru câştigurile de capital, să respingă orice politică ecologică (Roşia Montană vă spune ceva?), să distrugă pospaiul de protecţie socială, să impună bugete publice pipernicite, să implore legiferarea cotei unice de impozitare.

Cum, toate astea se întâmplă deja? Ei, vedeţi?! Partida Ceaiului DeMentă (ascuns sub cârpa portocalie a guvernării) a luat-o înaintea Tea Party Nation. Cotă unică de impozitare avem. Buget public de rahat avem. Stat în comă avem.
Brunetă nu avem. Dar avem blondă-blondă.
Iar cum miş-maşul politic portocaliu este împins la "reformă internă", să nu vă plângeţi că începe să vă frigă "ceaiul". Degeaba mai suflaţi acum. Este târziu.

D'ale etnobotanicii

>> luni, 21 iunie 2010 – lume-lume

Red Lights District păleşte pe lîngă Green Light District, în vitrinele cafenelelor scrie "Smoking allowed - no tobacco", găseşti seminţe de "iarbă" la fiecare colţ de stradă, iar în piaţa centrală a oraşului, iată ce-am găsit. Daţi click să măriţi poza, să vă lămuriţi ce conserve şi ce ceaiuri se vînd în prăvălia respectivă. Ce i-a apucat pe oamenii ăştia? Am fost de multe ori la Amsterdam, ştiam că se fumează iarbă în unele cafenele, dar ce se întîmplă acum e mai mult decît ciudat..

1001 de postări

>> – blogul cu prieteni, jocuri şi concursuri, mari aniversări, şampanie

Postarea precedentă are numărul 1000, dar am observat prea tîrziu, aşa că felicitările le primesc aici, pentru împlinirea a 1001 de postări pe acest blog.
Acum ar trebui să fac un fel de bilanţ, eventual să postez o statistică a vizitatorilor, să mă laud cu locul din Zelist (sau să mă plîng că sunt persecutată de cei de la Zelist) şi, desigur, să mulţumesc cititorilor mei, evident mai inteligenţi decît ai altora.
Ar mai trebui să spun că ah, cît mi-e greu să scriu în fiecare zi, că uneori nu găsesc subiecte, că alteori n-am chef de blog.
Ei, bine, nu! Nu voi spune nimic din toate astea şi nici măcar nu vă voi anunţa solemn şi cu lacrimi în glas (sau în tastatură?) că mă pregătesc să renunţ la blog.
Voi spune simplu: Şampanie!

Şi voi continua, desigur. Pentru că-mi place! Şi mai ales pentru că, datorită blogului, am cunoscut, online şi, în multe cazuri, offline, cu o mulţime de oameni a căror prietenie mă bucură şi mă onorează.
Iar ca să vă dau şi ceva de ronţăit la şampanie, ce ziceţi de un mic concurs? Nu am acum timp să inventez unul nou, aşa că reiau un concurs de anul trecut, la care nimeni nu a găsit răspunsul exact: Poate acum! Aveţi timp trei zile, pînă miercuri seara. Cîştigătorul va primi un premiu-surpriză. Va fi o surpriză şi pentru mine :)
Deci, care e diferenţa esenţială dintre cele două variante de cancan? Mă refer la un detaliu de costum şi nu este vorba de pălărie sau de absenţa ei.

Aşa arată afişul pictat de Toulouse-Lautrec. Anul trecut l-am modificat un pic, de dragul contextului, dar acum vreau să vedeţi originalul.

Iar acesta este un cancan al zilelor noastre, dinamic, turistic şi cu peruci blonde.

Nu uitaţi de premiul-surpriză! Sunt în stare să mă duc pînă în celălalt capăt al Europei ca să găsesc ceva potrivit!

Premiile Lili - anunţ important!

>> duminică, 20 iunie 2010 – blogul cu prieteni, cenaclu, Premiile Lili

După inspecţia efectuată sîmbătă la Centrul Cultural Ogrezeni, pot să vă anunţ că totul este pregătit pentru evenimentul de duminica viitoare, 27 iunie 2010, cînd va avea loc prima lectură publică oficială în cadrul ediţiei a doua a Premiilor Lili.
Vor citi Augustin Rădescu, @Adakiss şi @James. Vor participa membri ai juriului şi bloggeri susţinători ai proiectului. Participanţii de la prima ediţie sunt bineveniţi în măsura posibilităţilor de transport.
Îi rog pe toţi cei care doresc să vină la acest eveniment să ne anunţe pînă cel tîrziu vineri, 25 iunie.

Muzică de noapte

>> sâmbătă, 19 iunie 2010 – muzica-muzica, pentru că-mi place

Maurice Ravel, Gaspard de la nuit. La pian, Martha Argerich.

Un pic de cult al personalităţii mele

>> vineri, 18 iunie 2010 – blogul cu prieteni, Labirint obligatoriu, Tritonic

Aşa, de week end.
Am constatat că "Labirint obligatoriu" se citeşte şi place. De aceea, mi-am zis că e momentul să dau o înaltă apreciere şi să mulţumesc celor care şi-au dat osteneala nu numai să citească romanul, dar să şi scrie despre el. Iată-i aici, poate nu sunt toţi, spuneţi-mi dacă am omis pe cineva.
Renata, Crina, Oana, Chinezu, Gărgăriţa şi lista rămîne deschisă, dragi cititoare şi cititori.
Au mai scris despre carte, încă înainte de a termina de citit, Matilda şi Mana.
Iar dintre cei care au scris despre lansarea de la Uniunea Scriitorilor trebuie să spun de Mădălina, Simona, Adrian Năstase, care a fost, vă reamintesc, membru al juriului, George Şerban, Valive, Geocer, Augustin Rădescu. Şi, desigur, Horia Gârbea!
(Am scris acest text cu aproape două luni în urmă şi, nu mai ţin minte din ce motive, nu l-am postat. Cred că mi-a fost lene să caut linkurile. Azi nu mi-a fost!)
Later edit: au apărut în revista Luceafărul cîteva rînduri foarte plăcute despre cartea mea şi despre parfumul Oanei.

Cum e corect: tocşouri sau tocşoaie?

>> joi, 17 iunie 2010 – politică, Vorbe. Vorbe. Vorbe

Prin prezenta, declar pe proprie răspundere, de bună voie şi nesilită de nimeni, că începînd de azi nu mă mai uit la ştiri, nici la emisiunile de dezbateri politice. Motivele le ştiţi, despre unul dintre ele am scris recent, despre celelalte am mai scris şi voi mai scrie. Da, nu mă mai uit la tocşouri (sau tocşoaie? Să-mi spună cineva cum e corect!), dar asta nu înseamnă că nu voi mai scrie despre politică. Dacă şi cînd voi avea chef.
În ceea ce priveşte programele tv, am mai spus şi pe Facebook, postul meu preferat este AXN Crime, pentru că în fiecare episod ticăloşii sunt băgaţi la puşcărie sau împuşcaţi.

Muzică

>> miercuri, 16 iunie 2010 – muzica-muzica, pentru că-mi place

Concertul pentru orchestră de Béla Bartók, Filarmonica din Los Angeles, dirijor Zubin Mehta.

Comentariu politic

>> marți, 15 iunie 2010 – ferma animalelor, marile familii, politichie, ştiinţă şi asfalt

Ce rost are să mai comentez? Citiţi aici: Dacă vi se pare prea greu, încercaţi cu emetiral.

Capitolul 996, în care autoarea sărbătoreşte Bloomsday şi se gîndeşte la lotofagi

>> – mari aniversări

Valive, o admiratoare entuziastă a lui James Joyce, mi-a amintit, printr-o leapşă, că se împlinesc 106 ani de la acea zi de 16 iunie 1904 cînd, la Dublin, începea odiseea lui Leopold Bloom...
Episodul 5 din partea a doua a romanului "Ulysses" se numeşte "Lotus Eaters". Lotofagii. Mîncătorii de lotus. În Odiseea lui Homer, Ulise ajunge în insula lotofagilor, oameni care se hrănesc cu flori şi fructe de lotus. Acestea conţin un narcotic şi creează dependenţă. Dar mai ales uitare. Mănînci boabele de lotus şi uiţi. Uiţi de toate relele. Uiţi de unde ai plecat şi unde vrei să ajungi, uiţi ce voiai să faci, uiţi tot.
Cînd văd cum, sub ochii noştri, se instaurează iar dictatura, mă gîndesc că suntem cu toţii lotofagi şi am uitat cum era înainte de 1989. Şi nu se vede în zare nici un Ulise care să ne oblige să ne amintim.

Vedere de pe autostradă

>> luni, 14 iunie 2010 – poz(n)e, transporturi, ştiinţă şi asfalt

No comment.

Breaking News! Un blogger cu pistolul la tîmplă!

>> duminică, 13 iunie 2010 – blogul cu prieteni, carte, Labirint obligatoriu, proză, Tritonic

Acultaţi-mă pe mine, Bookfest a devenit un loc plin de suspans. Iată o scenă parcă desprinsă dintr-un thriller, petrecută ieri pe terasă, cînd abia îmi adusese chelnerul în tricou roşu limonada în care pluteau felii de portocală. Deci n-am avut vedenii. Ia uitaţi-vă şi voi, că eu nu îndrăznesc nici măcar să pun linkuri către cei doi bloggeri implicaţi. N-am întrebat cu ce s-a făcut el vinovat, nici ce motive avea ea să-l împuşte sub ochii soţului ei legitim. Şi sub ochii noştri, adică nu s-a ferit deloc.

Un moment de mare tensiune, distrusă (ea, tensiunea) de acelaşi chelner în tricou roşu care a întrebat nepăsător şi nesimţitor la drama care tocmai se întîmpla: "Mai doriţi două cafele?"

Un labirint la Bookfest (cu update)

>> joi, 10 iunie 2010 – blogul cu prieteni, Labirint obligatoriu, Tritonic

Mîine (vineri 11 iunie) la ora 16 romanul meu "Labirint obligatoriu" va fi prezentat la Bookfest, la standul editurii Tritonic. Dau şi autografe, dacă vreţi. Sper că vreţi! :D

Poate bem şi o cafea după lansare, pe terasă. Sau o bere. Vă aştept pe toţi!
Update: Iată filmul lansării. Alături de mine îi puteţi vedea pe Bogdan Hrib, Oana Stoica Mujea (Oana, mulţumesc, ai vorbit atît de frumos despre cartea mea că n-am încotro, trebuie să fiu de acord cu tine), Daniel Cristea Enache şi Alexandru Petria.
Mulţumesc lui George Şerban, celebrul cineast deja nominalizat la Premiul Oscărică. De această dată îl va primi cu siguranţă!

Concluzii după o cafea cu Mordechai

>> miercuri, 9 iunie 2010 – ce se mai fură, politică, ştiinţă şi asfalt

Mordechai ne-a dat întîlnire la o cafea. El pe micul ecran, la Antena 3, noi, la casele noastre. M-am instalat, deci, pe canapea, cu o cafea pe masă şi cu ţigările alături. O emisiune la care m-aş fi enervat crunt dacă nu m-aş fi distrat copios. Pentru că simultan cu emisiunea avea loc marele eveniment al zilei de azi, eliberarea din închisoare a lui Nuţu Cămătaru, după şase ani de detenţie. De cîte ori încerca Mordechai să spună ceva despre măsurile de austeritate luate de guvern sau despre moţiunea de cenzură, moderatoarea zicea: "Vă întrerup pentru că avem imagini în direct de la eliberarea lui Nuţu Cămătaru" sau "Trebuie să vă întrerup din nou, avem imagini de la sosirea lui Nuţu Cămătaru la domiciliul personal". Şi îl vedeam pe celebrul infractor aşteptat cu porumbei şi cai la poarta puşcăriei, apoi vedeam o maşină intrînd pe o poartă, apoi poarta cu capete de cal...
La început m-a iritat chestia asta. De ce pierdem timpul cu un infractor de drept comun, cînd marea problemă este tăierea salariilor şi pensiilor?
Dar mi-am dat seama: Nuţu Cămătaru e băiat bun. E chiar mic copil. A tîlhărit el, ce-i drept, nişte oameni. Cîţi? Nu ştiu, poate unu sau doi, poate ceva mai mulţi. A fost prins, judecat, condamnat, a stat şase ani la puşcărie. OK.
Atunci ce să spunem despre guvern, care tîlhăreşte milioane de oameni?

Leapşa cu parlamentaru'

>> luni, 7 iunie 2010 – politichie, politică, prinţip

Mai precis, cu uninominalu' personal, cel care, nu-i aşa, este ales direct de electorat, nu pe liste, deci e mai bun, mai deştept, mai frumos şi mai apropiat de electoratul susmenţionat. Adică aşa ni s-a zis nouă, că votul uninominal e cel mai cocofifi, cel mai mirobolant, este fix ce ne trebuie pentru un parlament mai sănătos, este soluţia ideală, este panaceul.
Cine e deputat în colegiul meu nici nu ştiu. După ce l-am votat n-am mai auzit de el. Oricum, îi doresc multă sănătate.
Cînd vine vorba însă de senator, se schimbă treaba. Senatorul din colegiul meu este domnul Cristian Diaconescu, într-o vreme răsfăţatul presei. "Ce om fin, păcat că e la PSD", ziceau unii.
Pe vremea cînd l-am votat, domnul Cristian Diaconescu reprezenta PSD-ul. De aceea l-am şi votat. Nu pentru calităţile lui, care nu m-au convins niciodată, şi în ciuda defectelor pe care i le ştiam. Dar presupuneam că, oricît de uninominal ales, va face politica PSD. Între timp, după ce a fost ministru de externe în guvernul de tristă amintire din 2009, domnul Diaconescu a vrut să candideze la preşedinţia PSD, a renunţat brusc la candidatură şi, cîteva zile mai tîrziu, la partidul în care s-a format ca om politic şi a devenit independent. De ce? Asta ar fi o întrebare, dacă m-ar interesa răspunsul. Nu mă interesează.
Acum, dl. Diaconescu este unul din cei trei preşedinţi ai nou-născutului (poate ar fi mai exact "nou-făcutului") UNPR, un partid care enunţă principii de stînga în statut, dar, tot prin statut, se obligă să renunţe la aceste principii, de fapt la orice principii, dacă "interesul naţional" o cere.
OK, ăsta e parlamentarul. Ce să-i scriu eu? Că aşa suna leapşa de la Matilda. Să-i scriu cum să voteze la moţiunea de cenzură. De ce să-i scriu? Domnia sa votează cum i se spune. Cum îi cere "interesul naţional". Nu cum i-aş spune eu.
Leapşa merge la Lilick, la Augustin şi... De fapt, la oricine are ceva să-i spună celui pe care l-a votat atît de uninominal în 2008.

Dimineaţa după nuntă

>> duminică, 6 iunie 2010 – blogul cu prieteni, muzica-muzica

Asta este.

Unde mergem azi

>> sâmbătă, 5 iunie 2010 – poezie, teatru

În primul rînd, la poezie. La ora 14, la Uniunea Scriitorilor, Calea Victoriei 115, se lansează volumul "Aerostate plângând" de Traian T. Coşovei.

Iar seara, la teatru. La Teatrul Odeon, la ora 19, trupa Teatrului "Toma Caragiu" din Ploieşti prezintă spectacolul "Cine l-a ucis pe Marx" de Horia Gârbea, regia Lucian Sabados.

Muzică pentru weekend

>> vineri, 4 iunie 2010 – muzica-muzica, pentru că-mi place

Pierre Boulez, Sonata pentru pian nr. 2, cu Maurizio Pollini.

Poza care lipseşte

>> joi, 3 iunie 2010 – poz(n)e

Pe blogul ei, Matilda pune o întrebare simplă şi o ilustrează cu trei poze. Mi s-a părut că lipseşte una, drept care mi-am permis s-o adaug.

La mulţi ani, copii!

>> marți, 1 iunie 2010 – blogul cu prieteni, muzica-muzica, pentru că-mi place

La mulţi ani, copii, orice vîrstă aţi avea!
Şi un mic cadou din celebrul "Album pentru copii" al lui Ceaikovski - acel album pe care, alături de "Notenbüchlein für Anna Magdalena Bach", îl au toţi copiii care încep să cînte la pian. Aici, în variantă orchestrală şi cu splendide desene animate.

Abonaţi-vă la: Postări (Atom)

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.