luni, 20 iulie 2009

Ce vom face în următorii 5 ani? Vom rîde?

Recent, mi-am adus aminte de piesa „Dragonul” de Evgheni Şvarţ şi am recitit-o pe net, în engleză, într-o variantă apropiată de original, fără note sau interpretări, fără tentative de actualizare. Piesa, scrisă prin 1943-44, mi s-a părut, de data asta, de o profunzime pe care nici mai celebrul Orwell nu o egalează. Citiţi-o!

Există deja români care regretă perioada Ceauşescu, acea „dictatura caricaturală”, ca să reiau o sintagmă lansată de presa franceză a anilor 80. Caricaturală, dar nu mai puţin reală, nu mai puţin dictatură. Rîsul ne-a ajutat să supravieţuim, bancurile, hazul de necaz au fost supapa de siguranţă; presiunea dictaturii devenea mai suportabilă. Poate aşa sau şi aşa se explică lipsa unei disidenţe/opoziţii mai serioase la regimul Ceauşescu.

Hazul de necaz, zeflemeaua, băşcălia, mişto-ul, caterinca - şi probabil mai există sinonime pentru acest element de specific naţional chiar mai frate cu românul decît codrul - domină viaţa politică, mass-media, blogosfera. Hăhăitul prezidenţial este pretext pentru editoriale şi analize politice pline de haz, pentru tocşouri şi emisiuni satirice, pentru postări de succes pe bloguri. Hăhăitul face rating.

În locul „dictaturii caricaturale”, avem acum o democraţie nu mai puţin caricaturală, cu şanse de a deveni o nouă dictatură sau, ca să fim mai blînzi, un nou regim autoritar. Tot caricatural, se înţelege. Şi suntem complici cu toţii, de data asta. Pentru că ne lăsăm atraşi în această capcană facilă şi refuzăm temele importante, ne e teamă de orice abordare serioasă, confundăm subiectele într-adevăr importante cu cele parazitare, avem politichie în loc de politică şi ne îndreptăm spre alegeri fără un proiect de viitor pentru România, dar cu multă veselie.

Mai crede cineva dintre noi în deviza comediei clasice „Castigat ridendo mores”? Eu nu. Ca autor de comedii, pot spune că rîsul nu schimbă lumea, chiar dacă ne face să ne simţim bine, mai ales cînd rîdem de alţii. Dar cred că ar trebui să reflectăm la replica primarului din „Revizorul” lui Gogol: „De cine rîdeţi? De voi rîdeţi!”.

Lumea se întreabă, pe bloguri, ce-am mai scrie, dacă am avea un preşedinte diferit? Sau ce s-ar face televiziunile? Iar răspunsul este „Ar fi o plictiseală...”
Declar solemn, aici şi acum: vreau plictiseală! Vreau normalitate.
Mă gîndesc cu groază că ne-am putea petrece rîzînd şi următorii cinci ani.

12 comentarii:

  1. Ceva fain despre plictiseala, vorbe scrise de un om mai destept decat noi: Pot ierta unui om prostia, rautatea, minciuna, chiar si tradarea, dar nicio data nu-i voi putea ierta faptul ca m-a plictisit(Voltaire).
    Dac-ar fi vorba de un plictis helvet/olandez/scandinav, ar mai merge, dar asa, nu,nu vreau sa ma plictisesc intr-o tara a lui Geoana sau Antonescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Kanuta

    Da, Voltaire ştia ce spunea. Nici eu nu suport plictiseala, de aceea şi scriu cum scriu.
    Dar acum, da, prefer să mă plictisesc, chiar şi cu Geoană sau Crin Antonescu, decît să mă mai distrez cinci ani cu hăhăielile lui Băsescu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine v-am gasit !

    Aveti dreptate, e preferabila o "plictiseala" de acest gen, unei hahaieli paguboase pentru toti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Faza e că eu nu mai pot râde de preşedinte de mult. Aşa că aştept sfârşitul anului ca să pot râde bine :))))

    RăspundețiȘtergere
  5. E posibil insa ca hahaielile lui Basescu sa devina o plictiseala... Si sa radem cu altul. Ei? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Matilda, bine ai venit!
    Da, şi eu prefer să mă plictisesc :))
    @Sătmăreanca
    Da, e şi asta o variantă! :))
    @Lilick, fie şi aşa. Dar să fie altul! :D

    RăspundețiȘtergere
  7. revin cu aceeasi placa pusa si in alte ocazii. cu Basescu inca 5 ani la Cotroceni stiu ce ma asteapta, prefer sa nu stiu

    RăspundețiȘtergere
  8. Cody, aşa este. Mai bine un viitor incert, decît unul care seamănă cu prezentul.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dupa cum, probabil, stii, pe Youtube nu se poate incarca o durata mai mare de 10 min. Asa ca atrebuit sa-l splitez in patru parti. Le gasesti la adresa de mai jos:

    http://www.youtube.com/watch?v=fRgRjXZCjRE

    RăspundețiȘtergere
  10. GS
    Mulţumesc cu reverenţă şi felicitări. Premiul Oscar se apropie!

    RăspundețiȘtergere
  11. Doamne ce as vrea sa rad ca in regimul celalalt... Dar voi apuca oare vremea aia?

    RăspundețiȘtergere
  12. Adrian SM

    Pe mine mă îngrijorează faptul că au reapărut bancurile de atunci, adaptate.
    Chiar aş prefera să rîdem mai puţin.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!