joi, 31 decembrie 2009

Prieteni, la mulţi ani!

Vă doresc (şi îmi doresc) ca 2010 să fie un an minunat, mai bun decît 2009. Va fi anul în care se încheie primul deceniu al secolului 21, vă daţi seama? Va fi anul în care, în ciuda crizei mondiale şi a crizelor locale, sper că ne va merge mai bine, că vom fi sănătoşi şi că toate dorinţele ni se vor împlini. De un lucru sunt sigură: în 2010 vom fi la fel de buni prieteni ca în 2009. Asta, pentru mine, contează foarte mult.
Şi-acum, să vină şampania!
LA MULŢI ANI!


miercuri, 30 decembrie 2009

Concurs cu premii: "Blog de blog" - cele mai bune bloguri din 2009

După o matură chibzuinţă, am decis în unanimitate sa încep anul bloggeristic cu un mare concurs de bloguri. Sau un top, daca vreti, dar democratic. Adica un top alcătuit pe baza propunerilor voastre. Desigur, vom avea şi un juriu.
Componenţa juriului se va putea modifica oricînd pînă la data anunţării premiilor, la fel şi regulamentul concursului. Fraudele vor fi permise şi chiar încurajate cu acordul Curţii Constituţionale  juriului. Juriul va selecta cele mai bune bloguri, apoi eu voi da premii cui voi avea chef. Sper că nu aveţi nimic împotrivă.
Premiile? Deocamdată, surpriză!
Întîi trebuie să stabilim categoriile de premii. Desigur, cel mai bun blog dintre bloguri, cel mai bun blog literar, cel mai bun blog culinar, cel mai bun blog politic...
Aştept, în următoarele două săptămîni, propunerile voastre. Să vedem ce idei veţi avea în noul an. Apoi vom trece la nominalizări şi, prin februarie, vin şi premiile!
Iar în final o întrebare: concurs de bloguri sau de bloggeri? Ce părere aveţi?

Privind spre viitorul luminos

Toată lumea face bilanţuri, care rimează cu lanţuri şi cu danţuri. Brr!
Ce să zic eu despre anul care se încheie? "Unde e iluziile mele/care le-am avut". Şi gata, nu mai scriu despre politică. Anul ăsta.
Altminteri, dacă adun o carte apărută (şi bine primită), cîţiva prieteni noi şi buni (chiar destul de mulţi şi nu e vorba de cei de pe Facebook, de cînd cu ferma, ci oameni pe care i-am întîlnit pe blog şi ne-am împrietenit online şi offline), un premiu şi cîteva noi proiecte, care înseamnă tot atîtea obligaţii asumate, aş zice că 2009 nu a fost un an rău, dimpotrivă.
Dar ziceam în titlu ceva despre viitor.
Privind, deci, spre viitorul luminos, mi-aş dori ca în 2010 să scriu mai mult şi să mă ocup mai puţin de altceva. Sigur, nu va fi posibil :(
Aşa că voi începe cu altceva - adică jocuri şi concursuri. Despre ce este vorba veţi afla din postarea următoare.

luni, 28 decembrie 2009

A fost ziua Ştefaniei

La mulţi ani! Ieri a fost, dar m-am luat cu fusul orar şi cu şampania... La mulţi ani, Ştefania, la multe cărţi, iar din cînd în cînd să mai scrii şi pe blog...
O cupă de şampanie? Mai este, nicio grijă. Dar Ştefania preferă J & B.

Paris est toujours Paris

Cei care şi-au imaginat că, odată ajunsă la Paris, mă voi repezi la Luvru sau la Centre Pompidou nu mă cunosc deloc. După ce-am lăsat bagajul la hotel a m pornit spre cu totul altge destinaţii...













Nu am reuşit să le fotografiez pe toate...

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Singur(ă) printre sarmale

Au fost trei zile presărate cu sarmale şi cîrnaţi. Sarmale cu stafide în umplutură, cu afumături, fierte în vin alb sau roşu... Cîrnaţi, caltaboşi, murături, salate. Şi cozonaci. Şi turtădulce. Şi baclavale autentice, aduse de la Constanţa. Şi prăjiturici. Şi tort. Nu mai pot! Totul a fost foarte bun, mulţumesc, dar nu mai pot, nu mai vreau! Plec.
Sigur că puteam să plec înainte de sezonul sarmalelor, dacă voiam. Dar ce, eram fraieră?
Deci, mîine plec. Dar voi avea cu mine laptopul, aşa că nu vă voi da ocazia să vă fie dor de mine :)











Şi aşa mai departe.

vineri, 25 decembrie 2009

Christmas cake, o poveste dulce

Christmas cake, checul englezesc de Crăciun, a devenit pentru mine un reper al finalului de an încă de prin 1983, cînd am fost prima dată la Londra. Mi-am cumpărat atunci două cărţi de bucate - una de bucătărie chineză, alta de prăjituri. Din aceasta din urmă am încercat destul de multe reţete, dar Christmas cake este singura prăjitură pe care o fac cu regularitate. O dată pe an. Îmi place că reţeta nu e stresantă. Se coace pe la sfîrşitul lui noiembrie.
E nevoie de 250 g făină, 250 g unt, 250 g zahăr, 4-5 ouă, o cantitate variabilă (pînă la un kg!) de fructe uscate şi glasate (stafide, coacăze uscate, cireşe glasate, coajă de portocală zaharisită, dar se pot pune şi caise uscate sau curmale), două linguri de migdale măcinate (opţional), scorţişoară, ghimbir, cuişoare, 50 ml whisky sau coniac. Nu are nevoie de praf de copt.
Se amestecă untul cu zahărul pînă devine o cremă pufoasă, se adaugă treptat făina şi ouăle întregi, apoi fructele (tăiate mărunt) şi mirodeniile.


Se pune la cuptor în forme căptuşite cu hîrtie (două straturi de hîrtie). Formele nu trebuie unse. Anul acesta am încercat şi siliconul (o formă rotundă de tartă din silicon, nu vă gîndiţi la altceva!), are avantajul că nu mai trebuie căptuşită cu hîrtie. Se coace la foc mic, cam 25-40 de minute, dar asta depinde de mărimea checului şi de cuptor.


Imediat după ce checul e scos din cuptor se stropeşte cu whisky sau coniac şi se lasă să se răcească în formă. Cînd e rece, se ambalează ermetic şi se lasă la rece. Pe balcon e foarte bine.
Cu două-trei zile înainte de eveniment, se despachetează şi se îmbracă în marzipan. Cu altă ocazie vă dau şi reţeta de marzipan. Eu am avut de-a gata, adus din Germania. L-am presărat cu zahăr pudră şi l-am întins ca pe aluat, apoi l-am uns cu ou şi l-am lipit pe chec.





Apoi l-am lăsat (de fapt le-am lăsat, pentru că sunt trei) să se usuce. Iar azi am procedat la ultima operaţiune, cum se vede în poza următoare.


Scuze! Astea sunt sarmalele făcute de Gabi Firea, excepţionale, dar nu despre sarmale e vorba aici.
Am făcut o glazură de bezea (un albuş, un praf de sare, zeamă de lămîie, zahăr pudră "cît cuprinde") şi am ornat cu ce-am avut prin casă, pentru că am uitat să cumpăr cireşe glasate.




După ce se usucă glazura, se poate mînca. Sau se poate lăsa, acoperit cu un şervet ca să nu cadă praf pe el, chiar şi mai mult de o lună. Englezilor le place atît de mult acest chec, încît e folosit şi ca tort de nuntă.

joi, 24 decembrie 2009

Sărbători fericite!

Sărbători fericite, sănătate, bucurii, tot ce vă doriţi. Şi Oratoriul de Crăciun al lui Johann Sebastian Bach.

Capitolul 824, în care eroina iese din depresie şi intră în bucătărie

Aşa am făcut. Am ieşit din depresie şi am intrat în bucătărie, unde a avut loc faza a doua a checului englezesc de Crăciun. Faza I a fost acum cîteva săptănîni, în timp ce pe micuţul ecran avea loc marea confruntare, dacă nu mă înşel. De atunci checul stă cuminte, împachetat ermetic, pe balcon. La rece. Ieri, ieşind din depresie, l-am despachetat, de fapt le-am, că sunt două. Şi le-am învelit în marzipan. Mmmm! Azi urmează faza a treia şi ultima, finisarea, adică glazura şi decorul. Voi reveni mai spre seară cu reţeta şi cu poze.

miercuri, 23 decembrie 2009

20 de ani. Şi ce dacă?

Ieri au fost 20 de ani de la fuga lui Ceauşescu, 20 de ani de la căderea regimului comunist. Şi s-a vorbit despre discursul de alaltăieri al lui Băsescu şi despre NUP-ul Elenei Udrea.
Mi se pare normal. La douăzeci de ani după căderea a ceea ce presa franceză numea "dictatura caricaturală", avem o democraţie caricaturală, cu un dictator ales prin sufragiu universal. Dar şi prin fraudă şi cu ajutorul complicitatea Curţii Constituţionale.

Dispar bloguri şi am ajuns să nu mă mai întreb de ce. Îi înţeleg pe cei care renunţă. Mi se pare şi mie, uneori, că tot ce scriem pe-aici n-are niciun rost. Mi-e din ce în ce mai greu să scriu. Am scris pe jumătate o postare despre ziua aceea de acum 20 de ani şi n-am reuşit s-o termin. N-aveam elan. La ce bun? Pe cine mai interesează? Pentru proiectul "10 zile care au schimbat România" am primit doar vreo 30 de texte. Prea puţin... Dar asta spune ceva, nu?

Chiar m-am gîndit să renunţ la blog. Mă mai gîndesc... Mi-ar părea rău să-mă despart de prieteni...

luni, 21 decembrie 2009

După 20 de ani

Se dezleagă unul din misterele Revoluţiei din '89: cine au fost teroriştii?
Citez din articolul lui Razvan Belciuganu din Jurnalul Naţional:
Este vorba de luptătorii din "Rezistenţă", care erau pregătiţi din timp să acţioneze în clandestinitate şi chiar independent de unităţile obişnuite ale Armatei, în cazul unei iminente invazii străine a teritoriului naţional.
Reţeaua ultrasecretă a acestor luptători a fost atunci activată. Nimeni nu a dorit să îi indice pe "terorişti" până acum şi au ocolit adevărul dintr-un motiv foarte simplu: sunt peste tot, sunt printre noi, sunt de diferite profesii, femei şi bărbaţi, intelectuali, muncitori şi agricultori, tineri şi oameni în vârstă.
Numărul lor ajungea la aproximativ 1.000 pentru fiecare judeţ. Din 1989 şi până în prezent au înfiinţat partide politice şi filiale ale acestora, au intrat în afaceri şi în mediul instituţional al statului, alcătuind o structură de nepătruns.

Conform articolului, reţeaua R, "Rezistenţa" era condusă de DIA. Nu vreau să povestesc articolul, îl puteţi citi, cum spuneam, aici.
Dar vreau să povestesc, mai ales scepticilor care aveau 2 ani în 1989, dar au păreri foarte precise despre ce s-a petrecut atunci, că în 1990 sau 1991 am scris un articol, sub un pseudonim oarecare, despre marea dezvăluire a momentului: reţeaua Gladio din Italia, o "armată secretă" a NATO în rimpul războiului rece, pregătită pentru eventualitatea invadării Italiei de forţele Tratatului de la Varşovia. Asemenea "armate secrete" au funcţionat şi în alte ţări membre ale NATO, existenţa lor fiind cunoscută doar de o mînă de oameni. (Se ştie că au fost utilizate, prin anii '70, pentru organizarea unor atentate teroriste, atribuite stîngii extreme.)
Presupuneam atunci că, prin simetrie, putea să existe şi la noi o reţea asemănătoare, dar nu aveam niciun fel de informaţii.
Articolul din Jurnalul Naţional confirmă presupunerile mele de atunci.
Ei, şi? Reţelele tip "Gladio" din Europa de vest au fost dezactivate sau cel puţin aşa se susţine oficial.
Presupun că şi la noi, reţeaua R a fost dezactivată, dar cum niciodată existenţa ei nu a fost recunoscută oficial, nu putem fi siguri.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Muzică de ziua a opta

Haendel, cor din oratoriul Judas Maccabaeus.

vineri, 18 decembrie 2009

Dezvoltare regională

Frumos sună, nu?
Deci nu deodată, ci regiune cu regiune.

Dacă Adi Hădean n-ar exista, ar trebui inventat

Uite de ce mi-am făcut eu blog! Dacă nu aveam blog, nu l-aş fi cunoscut pe Adi Hădean şi ar fi fost mare păcat.
Şi gata, nu mai spun nimic, nici despre minunăţia de crostini cu mozzarella, nici despre savanta şi savuroasa combinaţie de gusturi şi texturi numită cotlet copt cu gutui, nici despre desertul de ciocolată care mi-a adus aminte de cofetăriile din Aradul copilăriei mele.
Nu spun nimic nici despre simpaticul restaurant Casa Latină, unde a oficiat Adi ca special guest star. De fapt, ar trebui să spun special guest chef. Francezii şi anglo-americanii fac diferenţa, la noi nu foarte bine înţeleasă, între un bucătar şi un chef. Dar cine are prilejul să mănînce creaţiile lui Adi Hădean pricepe imediat.
Cîteva poze (luate de pe blogul lui Adi, pentru că eu mi-am uitat acasă aparatul de fotografiat):





joi, 17 decembrie 2009

Cade Sarkozy, Băsescu se menţine

Este vorba despre clasamentul liderilor europeni alcătuit de Eurotribune, pe baza răspunsurilor date de ziarişti şi analişti politici din toate ţările Uniunii Europene, acreditaţi la Bruxelles. Criteriile sunt simple şi clare: simţul leadership-ului, spirit de echipă, sinceritatea angajamentului european şi atitudinea faţă de marile sfidări ale acestui an - clima, criza financiară, piaţa internă, tratatul de la Lisabona.
Situat primul în top anul trecut, Sarkozy cade acum pe locul 9, în timp ce premierul suedez Fredrik Reinfeldt urcă de pe locul 8 pe locul 1. De remarcat poziţia bună a Angelei Merkel, prima la leadership şi a treia în clasamentul general, dar şi căderea drastică a lui Gordon Brown, de pe locul 8 pe 21 în clasamentul general. Foarte interesante sunt evoluţiile unor lideri din ţări precum Lituania, Cehia şi Irlanda.
Băsescu rămîne în coada clasamentului, de fapt cade de pe locul 24 pe 26, în schimb Berlusconi se menţine pe ultimul loc.

P.S. Am dat peste acest clasament azi dimineaţă într-o discuţie de pe Facebook (da, big surprise, Facebook nu înseamnă doar Farmville!), dar nu mai ştiu cine discuta, deci nu pot să pun linkuri :(

Cum spuneam, revedem acelaşi film

Da, l-aţi mai văzut. De aceea n-am să comentez prea mult. E acelaşi Boc, acelaşi film.
Şi aceiaşi spectatori.

Special guest star - Adi Hădean

Daaaa... Am mîncat...





Am şi povestit...





(Va urma. Mîine)

miercuri, 16 decembrie 2009

O întrebare pentru spectatori

De ce trebuie să vedem a doua oară un film prost, care nu ne-a plăcut nici prima dată?

V-am spus că scriu o carte de bucate?

Cred că v-am spus. Va fi o culegere de reţete selectate pe principiul, de mai multe ori evocat pe acest blog, "pentru că-mi place" sau, pentru cunoscători, principiul prinţului Orlovsky. Vor fi mîncăruri şi dulciuri care-mi plac şi pe care-mi place să le prepar. Dar ca să fiu sigură de ceea ce scriu, din cînd în cînd trebuie să le testez. Aşa că am profitat de un vag eveniment personal pentru a invita  cîţiva prieteni, majoritatea bloggeri. Sper că au fost mulţumiţi. Mie aşa mi s-a părut.

Deci, în afară de minunatele chifteluţe pregătite de Eszti, totul a fost compus de mine: celebra salată de cartofi cu peşte şi curry, salată caprese, guacamole, salată de ouă, brînză cu boia. Azi, pentru că a mai venit o prietenă, am făcut şi salata de quinoa, care îmi place foarte mult. Şi un desert, fireşte. Un fel de tort. Este creaţia mea originală, cu copyright, şi, ca toate marile invenţii, s-a născut din greşeală. Greşeala celor care nu aduc pricomigdale (amaretti) în magazine. Aşa că am improvizat, iar rezultatul a dispărut cu viteza sunetului "Mmmm!" Tortul nu are încă nume, dar nimeni nu s-a împiedicat de acest detaliu minor. Cîteva poze:






marți, 15 decembrie 2009

Surprize, surprize! Deşi e iarnă, ninge!

Ce surpriză, ce veste uluitoare! Deşi este 15 decembrie, ninge. În România, nu în Australia. Deşi încă de ieri ştiam cu toţii că va ninge, ba chiar s-a anunţat cod galben, autorităţile au fost luate prin surprindere. Ca în fiecare an. Dar de ce ne mirăm? Doar ne-am obişnuit. Ar fi surprinzător să fie altfel.

luni, 14 decembrie 2009

Dacă Băsescu ar fi deştept...

Dacă Băsescu ar fi deştept, ar retrage din prim plan PDL-ul, ar numi prim-ministru pe cine vrea PNL şi ar accepta majoritatea PSD-PNL-UDMR, arătîndu-se înţelept şi democratic. Şi prevăzător, pentru că 2010 va fi un an greu, în care guvernul va încasa toate efectele crizei, sub formă de greve şi mişcări de stradă, iar popularitatea partidului sau partidelor de la guvernare se va eroda cu rapiditate. Desigur, acest executiv ar avea de onorat şi numeroase invitaţii la DNA şi alte asemenea "beneficii" ale guvernării. Un asemenea guvern ar fi un ţap ispăşitor desăvîrşit.
Apoi, spre sfîrşitul anului, Băsescu ar găsi un pretext pentru alegeri anticipate, pe care PD-L le-ar cîştiga fără probleme.
Dar nu cred că se va întîmpla aşa. Chiar dacă Băsescu ar vrea să facă această mişcare, pedeliştii n-ar accepta să lase puterea. Sunt lacomi. Iar acum, după alegeri, nu cred că Băsescu mai are acelaşi ascendent asupra lor.

Tyrannosaurus reloaded

Numele complet ar fi Tyrannosaurus Rex, dar nu este valabil în cazul de faţă. Deşi cred că i-ar fi drag să devină monarh absolut şi că pentru a spune "l'état c'est moi" ar fi în stare să înveţe pînă şi franceza, Tyrannosaurus Dex (sau Flex sau Plex)  acceptă republica (prezidenţială, desigur) deoarece adoră competiţia, lupta, conflictul, puterea, dar mai ales sentimentul că este alesul poporului, că poporul îl votează şi îl iubeşte sincer. (A mai fost unul cu aceleaşi simptome, dispărut acum douăzeci de ani. Dar cei care vorbeau despre extincţia speciei s-au înşelat.)
Acum Tyrannosaurus Dex (Flex sau Plex), foarte sigur că verdictul Curţii Constituţionale va fi în favoarea lui, face apel la calm, vrea reconciliere naţională, iar pedeleii asaltează cu promisiuni şi /sau ameninţări oameni politici şi partide, doar-doar  vor pune de o majoritate, ceea foarte probabil se va întîmpla.
Apoi se va pogorî peste Lendovciois Pax Trajana şi va dura, va dura, va dura... Cinci minute va dura, apoi vom auzi din nou despre soluţia imorală, alegeri anticipate, DNA, CNA, bileţele, manele, turism ecumenic, Parlament unicameral, oiţe bîrsane şi năzdrăvane scriind pe dealuri, filmuleţe, casete, case... Un timp vom mai auzi de proteste, de tineri bătuţi de poliţie pentru că de Ziua Drepturilor Omului au îndrăznit să strige ceva împotriva Puterii, poate vom mai vedea la televizor cîteva tocşouri în care politicienii din opoziţie se vor plînge de abuzurile Puterii... Apoi tinerii nu vor mai protesta, politicienii nu se vor mai plînge în tocşouri, de fapt nu vor mai exista tocşouri decît cu aprobare de la Cabinetul 2. Membrii CNA vor viziona emisiunile înainte de difuzare şi nimeni - cu excepţia lui Tyrannosaurus Dex (Flex sau Plex, din păcate nu Ex) - nu va avea dreptul să apară în direct fără o temeinică verificare a mapei profesionale, a biografiei şi a arborelui genealogic pînă la a patra spiţă.
(Va urma. Mă tem de ce va urma)

vineri, 11 decembrie 2009

Hanuka Sameah

Sărbătoarea luminii.

Cum ne urmăresc dictatorii pe net

În timp ce Oana şi Ciutacu îi citesc sau recitesc cu folos pe clasici, eu răsfoiesc o revistă, Prospect Magazine, din care vă recomand un amplu articol cu titlul "How dictators watch us on the web", de Evgheni Morozov, originar din Belarus, dar şi replica semnată de Clay Shirky, prezentat ca guru în media. (Nu, guru nu înseamnă mogul!) 
Cum se organizează un flash-mob, cum e cu revoluţia pe Twitter, unde poţi fi arestat pentru că mănînci îngheţată, cum pot autorităţile să-ţi afle slăbiciunile citindu-ţi lista de prieteni de pe Facebook,  care este rolul politic al Internetului şi de ce dezvoltarea activismului pe net nu duce automat la democraţie...
Niciun cuvînt despre România, doar la noi e democraţie, nicio legătură, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna...

Nu-i invidiez pe judecătorii de la Curtea Constituţională

În acest mare meci care încă se joacă, răspunderea Curţii Constituţionale este uriaşă.
Cel mai probabil, judecătorii vor opta, cum spune  Adrian Năstase, între a respinge şi a nu aproba cererea PSD de anulare a turului 2 al alegerilor prezidenţiale.
Există, totuşi, o mică şansă ca judecătorii să decidă repetarea turului 2. Asta ar fi destul de neplăcut pentru toată lumea, ar însemna reluarea campaniei, ar însemna cheltuieli noi, dar mai ales regăsirea elanului militanţilor şi votanţilor şi asta chiar în timpul sărbătorilor de iarnă. Atîtea eforturi pentru o nouă perioadă de incertitudine! Pentru că nu se ştie cîţi alegători vor găsi timp, printre sarmale şi ţuici, să meargă la vot şi nu se ştie cine ar cîştiga.
Neplăcut, cum spuneam.
Dacă însă judecătorii Curţii Constituţionale vor decide că alegerile au fost corecte şi vor valida alegerea lui Traian Băsescu, va fi mult mai rău. O asemenea decizie ar oficializa, ar legaliza frauda electorală şi ar desfiinţa statul de drept, pentru că în aceste condiţii orice scrutin ulterior va deveni inutil, precum cele de dinainte de 1989.
Cum spuneam, nu-i invidiez pe cei de la Curtea Constituţională.

joi, 10 decembrie 2009

Aşteptîndu-l pe Hădean

Azi am fost la restaurantul Casa Latină să iau biletele pentru festivalul gastronomic de săptămîna viitoare. Sau show culinar, cum vreţi să-i spuneţi. Special guest star - Adi Hădean. Cum? Nu ştiaţi că vine Adi Hădean să gătească pentru bucureşteni? Ţţţ! Miercuri şi joi, la ora 20. Mai sunt cîteva bilete, mai sunt cîteva zile... deci, mai aveţi şanse.
Eu abia aştept. Deşi ştiu că nu există om mai periculos (pentru mine) în toată blogosfera. De cînd îi citesc blogul, m-am îngrăşat cu cîteva kilograme. Vă daţi seama, cînd am  să şi mănînc ce găteşte!?

miercuri, 9 decembrie 2009

Ciudăţenii electorale şi votatul ca hobby

Discursul lui Băsescu, la ora nouă fără zece, nu e o ciudăţenie. Este în spiritul personajului. Faptul că în respectivul discurs a precizat procentajul exact cu care a fost a doua zi declarat cîştigător intră, desigur, la categoria coincidenţe, ca şi indicaţiile date "echipei" de la BEC.
Dar mi s-a părut ciudat faptul că miracolul german, premierul ideal, omul  de care-şi legau speranţele milioane de votanţi ai lui Mircea Geoană, Klaus Johannis a renunţat la proiectul care-i purta numele încă înaintea anunţării rezultatelor definitive.
Ciudat este şi că abia ieri am aflat numărul celor care au votat multiplu la alegerile europene. Numărul celor care au votat de mai multe ori la turul doi al prezidenţialelor îl vom afla cînd va fi prea tîrziu.
Atitudinea lui Călin Popescu Tăriceanu e ciudată doar la prima vedere.
În rest, totul a fost normal, dacă nu luăm în seamă cîteva fleacuri: activitatea prodigioasă a deputatului William Brânză, modul de organizare a secţiilor electorale din străinătate, efervescenţa civic-turistică a unor cetăţeni onorabili care se deplasează cu autocarul şi practică votatul ca hobby.  La urma urmei de ce nu? Alţii colecţionează cutii de chibrituri.

Fifty-fifty

Şansele ca onorata Curte Constituţională să invalideze rezultatul turului doi al alegerilor prezidenţiale sunt cam aşa ca în imaginea de mai jos. Paharul e pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Cine are dreptate? Cei 5000000 de alegători ai lui Băsescu sau cei 5000000 de alegători ai lui Geoană?
Plus/minus românii din străinătate, din autobuze şi din cimitire.

luni, 7 decembrie 2009

Brucan era optimist...

Brucan era optimist cînd spunea, la începutul anilor 90, că avem nevoie de 20 de ani pentru consolidarea democraţiei. Nu ştiu cîţi ani ne vor trebui. Acum avem pauză. Democraţia românească, atîta cît era, s-a autosuspendat, a intrat în concediu (fără plată, fireşte, pentru că e criză) pe termen nelimitat.
Dimensiunile fraudei sunt greu de evaluat. După unele surse, peste 1 milion de voturi.
Dar asta nu contează acum.
Mult mai grav este că milioane de oameni l-au votat pe Băsescu nu pentru că ar fi vreun zmeu în ale politicii sau că le-a promis alegătorilor o viaţă mai bună, ci pentru că este la fel ca ei, hăhăie ca ei, bea ca ei (faptul că el bea Chivas iar ei votcă din rumeguş trece neobservat), minte la fel ca ei şi plînge convingător şi oportun de câte ori situaţia o cere. Milioane de români l-au votat pentru că din sintagma panem et circensis au preferat circul.
Nu este vina lor. Poate într-o zi, dacă voi avea chef , voi scrie cine e de vină că o foarte mare parte din populaţia României a votat aşa cum a votat.

Deocamdată, vom mai avea cinci ani (poate chiar mai mulţi) la Cotroceni un saltimbanc, o marionetă, un prizonier al celor care au furat şi au fraudat pentru a-l menţine acolo.

Ce-o fi vrut să le spună Băsescu celor de la BEC?

Redau aici comentariul Casandrei la postarea mea anterioară:
"În discursul său de la ora 20,50, pentru a-şi încuraja susţinătorii, Băsescu a spus:
"la BEC este o echipă de oameni care TREBUIE sa dea un rezultat corect".
Stie cineva ce a vrut sa spună?"
Întreb şi eu: ştie cineva? Parcă îmi aduc aminte de o doamnă de la BEC... parcă a participat la un chef cu conducerea PD-L, după nişte alegeri...

Dar să nu fim răi: poate că Băsescu a vrut doar să-şi exprime sincera apreciere pentru activitatea "echipei" de la BEC.

duminică, 6 decembrie 2009

Geoană preşedinte /Update

Da. E bine. Răsuflăm uşuraţi.
Dar să aşteptăm numărătoarea voturilor.

Offtopic şi absolut întîmplător, asta e postarea mea cu numărul 800.

UPDATE: V-am promis şi mi-am promis pentru seara asta Oda Bucuriei. Dar cred că e mai bine să sărbătorim cînd vom fi siguri de victorie.

Sper că vă uitaţi la emisiunea Gabrielei Firea!

Nu mai pot de rîs :))
=))
Uitaţi-vă, să-i vedeţi umăr la umăr pe Petre Roman şi Corneliu Vadim Tudor. Live! :))

Aţi votat? Dacă nu, mergeţi acum!

Mai sunt trei ore, 180 de minute în care puteţi vota. Votaţi ca să scăpăm de un preşedinte toxic pentru România, votaţi pentru un proiect care poate aduce linişte şi stabilitate, votaţi pentru ca să nu vă petreceţi următorii cinci ani regretînd că v-a fost lene să ieşiţi din casă azi. Votaţi!

P.S.
Eu am fost cuminte şi am votat pe la ora prînzului. Iar acum am volrbit cu o prietenă de la Paris, tocmai venise de la ambasadă, unde a stat două ore la coadă în ploaie ca să-l voteze pe Geoană! Din cîte povesteşte, erau foarte mulţi tineri la coadă şi toţi îl votau pe Geoană.

Muzica zilei de azi /2

Beethoven, Baremboim. Alt B nu mai are loc.

Muzica zilei de azi

Béla Bartók, dansuri româneşti. La pian, Béla Bartók

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Celor care vor să stea acasă

E o postare cu dedicaţie. Pentru cei nehotărîţi. Pentru cinici. Pentru cei comozi. Pentru cei care cred că e totuna. Pentru cei care nu-l mai vor pe Băsescu, dar n-au încredere în Geoană. Pentru cei care nu mai au încredere în nimeni. Pentru cei care-şi bagă picioarele şi vor să plece din România. Am uitat pe cineva? A, da, pentru cei cărora le este lene să iasă din casă şi-i lasă pe alţii să decidă în locul lor. Pentru cei care, orbiţi de culoarea portocalie, dau vina pe tot spectrul solar.
Duminică vom alege un om care va fi, timp de cinci ani, şeful statului. Am mai scris ce trebuie şi ce nu trebuie să facă. Să recapitulăm:
Preşedintele are, prin Constituţie, prerogative în domenii ca politica externă, apărare şi securitate naţională, trebuie să medieze între instituţiile statului şi între acestea şi societate. El nu trebuie să fie charismatic, nici măcar simpatic. Nu-l alegem ca partener de şpriţ. Nu trebuie să fie neapărat bun de gură. Nu alegem un interlocutor pentru tocşouri.

Preşedintele nu are atribuţii în domenii ca tunsul oilor, culesul bujorului, hăhăitul, behăitul, număratul cuburilor de gheaţă din paharul cu whisky. Nici în ascultarea/fotografierea/înregistrarea adversarilor politici. Nici nu trebuie să dezbine naţiunea, pentru a o stăpîni mai cu folos pentru el şi familia lui.

Preşedintele Romîniei trebuie să fie un factor de coeziune, trebuie să construiască, nu să demoleze.

Continuăm după o scurtă pauză. E o hotărîre greu de luat.

Este titlul părţii a patra a unuia din ultimele cvartete beethoveniene, nr. 16, opus 135. Pe partitură, Beethoven a scris, sub titlu: "Muss es sein? Es muss sein!" Trebuie? Trebuie!
Ascultaţi muzica, apoi mai vorbim. A, uitasem: nu e pentru amatorii de manele. Politice sau muzicale.



De fapt, e chiar atît de greu? Mulţi dintre cei care azi nu sunt hotărîţi erau foarte vocali cu cîtva timp în urmă :"Oricine, numai nu Băsescu". Acum, zăpăciţi de jocul "Uite Popa nu e Popa" sau încercînd să-şi dea seama cum bate vîntul, nu mai au chef să meargă la vot.
Mircea Geoană nu este, poate, preşedintele ideal. Dar vine cu o propunere curajoasă de construcţie politică - o propunere sprijinită, la această oră, de toate partidele, cu excepţia PD-L, evident. O propunere care ne poate duce în zona normalităţii. O propunere care poate transforma România într-un stat funcţional, în folosul cetăţenilor.

Mă gîndesc la cei care, din varii motive, trăiesc în străinătate, majoritatea în ţări cu tradiţie democratică. Unul din aceste motive, în general nemărturisit, poate nici măcar conştientizat, este dorinţa de a trăi într-un sistem care funcţionează, nu într-unul atît de haotic şi bezmetic.

Social-democraţii s-au aliat cu liberalii pentru a-l susţine pe Mircea Geoană. Candidatura lui Geoană e susţinută de UDMR şi PRM. E ceva foarte interesant. Cei care cred cu convingere în ceva, într-o idee, se pot înţelege, pot găsi un numitor comun. Acest numitor comun se numeşte azi Mircea Geoană.

În schimb, cei care nu cred în nimic, care îşi schimbă doctrina ca alţii şosetele, nu se pot înţelege, pe termen lung, cu nimeni. Şi nimeni nu are încredere în ei.

Da, sigur, există în PSD oameni care nu plac unuia sau altuia. Ei, şi? Există şi în PNL oameni care nu plac. Şi în celelalte partide. Şi în PD-L, mulţi. Dar nu asta contează acum, pentru că nu alegem un partid, alegem un preşedinte, alegem un proiect naţional.

Proiectul Geoană-Antonescu-Johannis poate fi un succes. Încă un cincinal cu Băsescu ar fi sigur un dezastru.

Între certitudinea dezastrului şi posibilitatea succesului, eu zic că trebuie să alegem speranţa.

Au fost cinci ani irosiţi - mai rău, cinci ani în care s-a distrus o parte semnificativă din ceea ce se realizase în precedenţii 15 ani de după 1989. Nu e cazul să ne întoarcem de unde am plecat.

joi, 3 decembrie 2009

Marea confruntare. Îmi faceţi un rezumat, da?

Eu am treabă la ora aceea. Creez. În bucătărie. Dacă nu s-a descărcat bateria aparatului de fotografiat, voi avea şi poze. Ce fac? Christmas cake. Englezii îl mănîncă de Crăciun. Cum eu nu sunt englezoaică şi cum, de Crăciun, voi fi în turneu de degustat sarmale, cîrnaţi şi cozonaci, checul pe care-l fac azi va fi mîncat de Anul Nou sau chiar mai tîrziu. Ţine. Rezistă şi două luni. Dacă e lăsat, ceea ce nu i se prea întîmplă.
Important este că trebuie copt cu trei săptămîni-o lună înainte de împrejurarea la care va fi mîncat. După unele surse, chiar şi trei luni, dar asta n-am încercat.
După confruntare vedem cine şi-a petrecut timpul mai cu folos.

GS, la mulţi ani!

Azi este ziua de naştere a prietenului nostru GS, zis şi George Şerban.
Sănătate, bucurii, tot ce-ţi doreşti, la mulţi ani!

miercuri, 2 decembrie 2009

Telenovelă în loc de campanie

Acum se aşteaptă rezultatul unei expertize. După fundalul portocaliu pare să fie favorabilă interpretului principal al filmului "Un pumn pentru un mandat". Sau aşa i se pare lui. Dar de ce plînge? Iar plînge? Plînge...
În acelaşi film, personajul, cam macho de felul lui (nu se prea potriveşte atitudinea macho cu lacrimile, dar aşa-i în filme), spuneam deci că personajul, după ce şi-a înşelat ani de zile nevasta prin toate porturile, o pune să-i dea un certificat de bună purtare. Nu, el nu e violent, e un om minunat, bun familist, un soţ model, un tată desăvîrşit. Jalnic. Penibil.
Parcă văd un film făcut într-o ţară foarte îndepărtată, cu obiceiuri stranii, necunoscute mie - atît de stranii că nici să mi le imaginez n-aş fi fost în stare.
Asta pentru că eu nu mă uit la telenovele. Deci este vina mea.
Recunosc, toată viaţa am crezut că o campanie electorală are legătură cu politica, dar acum văd că m-am înşelat. Am crezut că e vorba de alegerea unui om politic în funcţia de şef de stat. Sunt naivă, nu?

Click pe poză!