joi, 18 decembrie 2014

Blog aproape abandonat

Am primit un comentariu anonim la postarea precedentă. Autorul/autoarea mă întreabă ce mai fac și dacă m-am săturat de blog.
În mod obișnuit, comentariile anonime merg direct la spam. Nu și acesta.
Nu pot spune că m-am săturat de blog. Chiar mi-e dor de vremurile cînd postam zilnic, uneori și de două ori pe zi. Aveam cititori, număram „unicii” și urmăream săptămânal pe ce loc sunt în top. Dar, mai ales, discutam cu cititorii, răspundeam la comentarii, inventam evenimente. Vă mai aduceți aminte de Cenaclul online și de Premiile Lili? Dar de premiile Blog de Blog? Și, ce e cel mai important, în anii aceia mi-am făcut o mulțime de prieteni. Online și offline.
Să spun că Facebook a distrus toate astea este, pe cît de-adevărat, pe-atît de fals. Pentru că nici pe Facebook nu prea mai scriu. Dau „like”-uri, nu prea multe. Mai pun cîte o poză sau anunț un spectacol. Cine sau ce mă împiedică să scriu?
Deocamdată, n-am găsit un răspuns,
Dar poate, de acum încolo...

Click pe poză!