vineri, 24 iunie 2011

Amin Maalouf, academician

Scriitorul franco-libanez Amin Maalouf a fost ales membru al Academiei Franceze, pe locul devenit vacant după moartea lui Claude Lévi-Strauss în 2009. Detalii despre alegere în Le Monde.
Maalouf şi-a consacrat opera apropierii între civilizaţii, şi în multe dintre cărţile lui tema exilului şi cea a identităţii ocupă spaţii importante.
AMIN MAALOUF - Foto Le Monde, AFP/Pierre-Philippe Marcou
Prima carte a lui Maalouf pe care am citit-o a fost "Cruciadele văzute de arabi". Dacă n-aţi citit-o, căutaţi-o, veţi înţelege mai bine că fiecare eveniment din istorie poate fi privit din cel puţin două puncte de vedere opuse.
E de citit şi primul lui mare succes, romanul "Leon Africanul". Şi una dintre cele mai recente cărţi, eseul "Le Dérèglement du monde", apărut în 2009. Nu ştiu dacă a fost publicat şi la noi.

miercuri, 22 iunie 2011

Vă invit la o piesă de teatru

Deocamdată, în spectacol-lectură la CLUBUL DRAMATURGILOR.
Luni, 27 iunie, ora 18, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, piesa mea "Moştenirea" va fi interpretată de actriţa Mihaela Teleoacă. Regia: Dan Tudor.
Sper să veniţi cît mai mulţi. Vă aştept!

Amendamente la Constituţie

După cum ştim (iar dacă nu ştim, citim pe Wikipedia), Constituţia Statelor Unite a fost (şi mai poate fi) modificată numai prin amendamente. Amendamentele, adoptate de Congres cu o majoritate de două treimi în fiecare dintre cele două Camere, sunt - sau nu - ratificate de statele componente ale SUA cu o majoritate de trei pătrimi. Simplu, nu?
27 de amendamente, astfel adoptate de-a lungul timpului, fac parte integrantă din Constituţia SUA. Alte 6 amendamente, deşi aprobate de Congres, nu au fost ratificate. Patru dintre acestea mai pot, teoretic, să fie ratificate, după cum puteţi vedea aici.
Cum se apropie 4 iulie, mă gîndesc că ar fi bine ca americanii să se grăbească să ratifice (sau să respingă definitiv) amendamentele în chestiune. Măcar două dintre ele. Unul, din septembrie 1789, privind norma de reprezentare în Camera reprezentanţilor şi altul, care interzice titlurile nobiliare, adoptat de Congres în 1810. Celelalte două, mai noi, din 1861 şi respectiv 1924, pot să mai aştepte.
Aceasta este modesta mea contribuţie la dezbaterea constituţională de pe axa Bucureşti-Londra-Washington.
Despre modificările care trebuie aduse Constituţiei britanice, cu altă ocazie.
Cum? Regatul Unit nu are Constituţie? Se bazează numai pe suveranitatea Parlamentului şi domnia legii? Ţţţţţ!

marți, 21 iunie 2011

Ce ziceți, sunt influentă sau nu?

Colegul și prietenul meu Dan Mircea Cipariu vrea să afle cine sunt cei mai influenți creatori din cultura română, printr-un chestionar publicat pe Agenția de carte . Pe categorii. Spre sincera mea uimire, apar și eu în chestionar, la categoria „Cei mai influenţi scriitori din Consiliul Uniunii Scriitorilor din România”. 
Nu m-am gîndit niciodată la mine ca persoană influentă... dar poate că ar trebui să mă gîndesc :))
Ia să vedem, dragi prieteni, ce părere aveți. Sunt sau nu influentă?
Dacă vi se pare că da, votați-mă! Termenul limită este 31 august, dar eu zic să nu așteptați pînă atunci. 
Deci, votați-mă!  
Mai dau o dată linkul, ca să nu greșiți: http://www.agentiadecarte.ro/cei-mai-influenti-creatori-din-cultura-romana/
Cum ziceam, votați-mă!
P.S. Nu dau mită electorală, să fie clar!. Desigur, la cerere, pot face unele donații dezinteresate. Am cumpărat deja găleți, ochelari de soare, ulei, zahăr, scobitori, șervețele. Mai e nevoie de ceva?

luni, 20 iunie 2011

Festivalul săptămînii: Mystery&Thriller la Palatul Șuțu

În perioada 23-26 iunie, la Palatul Șuțu din Capitală, va avea loc primul festival de mystery&thriller, organizat de Tritonic și Crime Scene, cu participarea Asociației Scriitorilor București.  Iată afișul:
Cărți, filme, lansări, dezbateri, împușcături, cărți...

Iar acestea sunt evenimentele la care voi participa și eu:

Joi 23.06 ora 18
ZILE UCIGAŞE LA ZURICH
Despre Crime Fiction azi şi mai ales mâine. Bogdan Hrib a participat la Conferinţa internaţională AIEP – International Crime Writers Association de la Zurich. Ce ne înspăimântă şi ce ne ajută! Participă Monica Ramirez, Oana Stoica Mujea, George Arion, Lucia Verona.

Vineri 24.06 ora 18
POLICIER A LA ROUMAINE
Autorii români la raport. Despre ce am făcut şi ce vom mai face în Romanian Crime Writers Club. Participă: George Arion, Stelian Ţurlea, Monica Ramirez, Lucia Verona, Oana Stoica Mujea, Ada Pavel, Emil Simionescu.

Sâmbătă 25.06 ora 17:00
PUBLICAŢI, DAR NU VINDEŢI?
Prezentare volume CRIME SCENE şi revista Flacăra.
Romanele Ieși din rând! de Stelian Ţurlea, Fortăreaţa nebunilor de George Arion, Ucideţi generalul de Bogdan Hrib, Identităţi secrete volumele 1 şi 2 de Monica Ramirez şi A 4-a ţintă de Emil Simionescu participă autorii, scriitoarea Lucia Verona şi Oana Stoica Mujea, editor.
Dezbatere despre situaţia pieţei de carte din România.

Mi se pare foarte interesant. Sper să ne vedem pe-acolo!

duminică, 19 iunie 2011

Am tăiat panglica

Atunci cînd am anunțat inaugurarea unui obiectiv de importanță națională, nu știam că acest eveniment se va petrece aproape în același timp cu inaugurarea Pasajului Basarab. Dar viața e plină de coincidențe.
Am fost la Ogrezeni, am tăiat panglica la inaugurarea festivă a sistemului de irigații construit de Cody, am cules coacăze și vișine, am mîncat minunata salată construită de Eszti, iar la întoarcere am trecut pe Pasajul Basarab construit de Oprescu.
Cîteva poze făcute de Lilick:







Urmează și alte poze.

sâmbătă, 18 iunie 2011

festCO 2011 - ultimul act. O scrisoare pierdută

Gata. S-a terminat. O săptămînă de sărbătoare a teatrului. O săptămînă în care am văzut teatru, am vorbit despre teatru, am respirat teatru.
A noua ediţie a festCO s-a încheiat strălucit cu premiera oficială a spectacolului "O scrisoare pierdută" de Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija. Aproape trei ore de rîs şi de aplauze la scenă deschisă.
Pentru că la ora asta mi-ar fi greu să scriu mai multe despre spectacol, pentru că toţi actorii au fost formidabili, mă mulţumesc să dau aici distribuţia (în ordinea indicată de autor) şi cîteva poze (foto: Mihaela Marin) luate de pe pagina de web a Teatrului de Comedie:


Ştefan TipătescuMarius Florea Vizante
Agamemnon DandanacheGeorge Mihăiţă
Zaharia TrahanacheValentin Teodosiu
Tache FarfuridiFlorin Dobrovici
Iordache BrânzovenescuEugen Racoţi
Nae CaţavencuMarcel Iureş
Ghiţă PristandaDragoş Huluba
Un cetăţean turmentatDorina Chiriac
Zoe TrahanacheMihaela Teleoacă
Ionescu, Popescu...Dan Rădulescu




miercuri, 15 iunie 2011

festCO 2011 - un spectacol-lectură şi o surpriză pentru dramaturgi

Joi, 16 iunie, ora 17, la Teatrul de Comedie, va fi prezentată, în spectacol-lectură, piesa care a obţinut premiul I la Concursul de comedie românească din cadrul festCO.
Iar pe dramaturgii români prezenţi îi aşteaptă o surpriză foarte plăcută din partea directorului Teatrului de Comedie, George Mihăiţă.
Desigur, şi alţi iubitori de teatru sunt invitaţi la acest eveniment.

Duminică, inaugurarea unui obiectiv de interes naţional la Ogrezeni

Oarecum înghesuită între două festivaluri - festCO 2011, care se încheie vineri, şi primul festival de mystery&thriller, care începe pe 23 iunie la Palatul Şuţu -, duminică va avea loc inaugurarea unui obiectiv de interes naţional, poate chiar internaţional - sistemul de irigaţii al Centrului Cultural Ogrezeni.
Ca şi obiectivul realizat anul trecut în cadrul programului guvernamental "Prima hazna", sistemul de irigaţii, conceput şi implementat de directorul executiv al CCO, a fost finanţat exclusiv din fonduri europene propriile noastre buzunare. Sau poşete. Sau din buzunarele poşetelor. Important este că funcţionează şi că recolta din acest an va avea un viitor luminos. În farfuriile noastre. Şi ale altora. Am fost deja contactată de persoane interesate din Franţa (roşii, pepeni) şi Germania (căpşuni).
Dar pînă atunci e nevoie de o inaugurare festivă.
Deci, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dragi prieteni ai CCO, ne vedem duminică la inaugurare. Puteţi aduce şampanie. Salata, panglica şi foarfeca le asigurăm noi. Şi paharele.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Cu ATV-ul la teatru - la festCO, desigur

Cum impresiile sunt multe, voi spune doar că, la fel ca în fiecare an, deschiderea festCO a însemnat pentru mine întîlnirea cu prieteni dragi. Pe unii îi veţi vedea în pozele de mai jos.
O excelentă găselniţă a lui George Mihăiţă, acest ATV roşu parcat la intrarea teatrului.  După cum vedeţi, şoferul este poetul Dan Mircea Cipariu

 George Mihăiţă şi Matei Vişniec
 La volan, Constantin Chiriac, directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu 
A venit şi "căruţa cu paiaţe"!
Lansarea cărţii OMUL DIN CERC de Matei Vişniec
Cînd am ieşit de la spectacol ploua, dar asta nu ne-a oprit să stăm pe terasă la un pahar...
Anda se gîndeşte deja la cronica pe care o va scrie, iar Matilda, care a cîştigat la concursul pe care l-am organizat ieri pe blog o invitaţie la acest spectacol, mă întreabă dacă vor mai fi asemenea concursuri. Vor mai fi.

joi, 9 iunie 2011

Al doilea concurs al sezonului!

Vineri se deschide festivalul de comedie românească festCO 2011, cu o piesă de Matei Vişniec. Înainte de spectacol, la ora 18,30, va avea loc lansarea unui volum de teatru scurt al aceluiaşi autor.
Întrebări:
- Cum se intitulează piesa lui Matei Vişniec din spectacolul inaugural al festCO 2011?
- Ce titlu poartă volumul de teatru scurt care va fi lansat cu acest prilej?

Întrebările sunt uşoare pentru oricine dă click pe programul festCO 2011.
Răspundeţi repede! Primii cinci bloggeri care răspund corect la cele două întrebări vor primi invitaţii la spectacolul inaugural al festCO 2011. 
Aştept răspunsurile pînă vineri la ora 13. Pînă atunci voi reţine comentariile, ca să nu copiaţi unii de la alţii :) 

marți, 7 iunie 2011

Dialoguri festCO 2011

Iată ceva nou în programul festivalului - dialogurile festCO. Temele sunt foarte interesante, cel puţin pentru mine şi colegii mei dramaturgi. Dar şi alţi iubitori de teatru vor fi bineveniţi.

SÂMBĂTĂ 11 IUNIE
11.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
COMEDIE 50
moderator Marina Constantinescu

DUMINICĂ 12 IUNIE
14.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
ORA VESELĂ la festCO 2011 (1h 30 min)
momente din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române
moderator Silvia Cusursuz

MARŢI 14 IUNIE
17.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
CINE MAI SCRIE COMEDIE ROMÂNEASCĂ?
moderator Cristina Modreanu

fesCO 2011 - vedere generală

Prima zi a festCO va fi dedicată dramaturgului Matei Vişniec. În deschidere va avea loc, în prezenţa autorului, lansarea antologiei de teatru scurt „Omul din cerc”, apărută la Editura Paralela 45. Seara continuă cu spectacolul „Cuvântul progres spus de mama mea sună teribil de fals” regizat de Jean-Luc Paliès, produs de Compania Influenscènes - Franţa şi distins cu Premiul Presei la Festivalul Avignon Off.

Timp de opt zile veţi putea vedea pe scenele sălilor Teatrului de Comedie – dar şi pe alte scene convenţionale şi neconvenţionale din Bucureşti şi din ţară - spectacole prezentate de Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul „Constantin Tănase”, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroşani, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Compania de Teatru Passe Partout „Dan Puric”, Clubul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional la Literaturii Române.

În afara concursului puteţi vedea spectacole ale Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, ale Universităţii „Spiru Haret”, ale Teatrului Ţăndărică şi ale Teatrului de Magie.

În Centrul istoric, pe străzile aflate în zona Teatrului de Comedie, pot fi urmărite scurte momente de teatru de stradă.
Site-ul www.eteatru.ro, susţinut de Radiodifuziunea Română, transmite nonstop, începând din 2009, teatru radiofonic. În parteneriat cu festCO, repertoriul lunii iunie va fi format exclusiv din comedii româneşti.
Iată şi un link spre programul complet al festivalului.

Primul concurs al verii

Se dau trei întrebări. Se cer trei răspunsuri. Primul/prima care răspunde corect la toate cele trei întrebări primeşte un premiu-surpriză!
Ia să vedem dacă ştiţi:
- Cîţi ani a împlinit Teatrul de Comedie din Bucureşti?
- Cine a fost primul director al Teatrului de Comedie?
- Cu ce piesă a fost inaugurat Teatrul de Comedie?
Atît. Simplu, nu?

festCO 2011 - o invitaţie de la George Mihăiţă!

Teatrul de Comedie, prin directorul său George Mihăiţă, vă invită între 10 şi 17 iunie la Festivalul Comediei Româneşti - festCO 2011, ediţia a IX-a – realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Ediţia din acest an propune o gamă variată de forme de spectacol, incluzând şi teatru non-verbal, musical, teatru de revistă, teatru de magie, teatru pentru copii şi teatru de stradă.

Voi reveni, în postările viitoare, cu detalii despre manifestările din cadrul festCO 2011.

duminică, 5 iunie 2011

Fără covor roşu, dar cu căpşuni de la Elisa şi cireşe

Sunt şi duminici din astea mai calme, fără lecturi, fără lansări, doar cu bucuria întîlnirii cu prietenii şi, cum s-a întîmplat azi, cu primele căpşuni din plăntuţele primite de la Elisa (Mulţumesc încă o dată!) şi primele cireşe, din pomul  din curte.
Nu vă puteţi imagina cît de dulci şi de aromate sunt aceste căpşuni! Adică au fost :)

Pînă duminica viitoare se vor coace toate cireşele!

vineri, 3 iunie 2011

Ce aveţi cu Lăzăroiu?

De cînd a fost numit ministru al muncii, familiei şi protecţiei sociale, dl. Sebastian Lăzăroiu a devenit principalul subiect de discuţie în tocşouri, pe bloguri şi pe Facebook. Ba că ar fi Terminatorul, ba că ar fi primit premiul Goebbels... Cîte şi mai cîte.
Cel mai bun articol pe tema asta e semnat de Roxana Iordache şi sună aşa:

 
(La drept vorbind, articolul este mai lung, vreau să spun că imaginea se repetă de unsprezece ori)

Sunt absolut de acord cu opinia mai sus citată. Asta a fost şi reacţia mea cînd am aflat ştirea.

Dar mă gîndesc că, de fapt, avem noroc. Putea fi domnul care, din cîte am auzit, va fi ambasador în Estonia...



miercuri, 1 iunie 2011

La mulţi ani, copii!

Luni seara, în drum spre casă, m-am întîlnit cu Berlusconi. Pe la Piaţa Romană. El venea dinspre  Universitate sau poate de la Cotroceni. Nu l-am întrebat ce căuta în zonă, că mă grăbeam. Să prind ştirile.
Ştiri interne:
- noile criterii de internare în spitale
- primarii aleşi din primul tur de scrutin
- încă patru bănci străine se retrag din România.
Ştiri externe:
Bulgarii îşi cheamă acasă fregata din Libia
Bacteria E.coli nu provine de la castraveţii spanioli
Radko Mladic a fost extrădat şi expediat la Haga
Peştii-clovn îşi pierd auzul din cauza acidităţii apei oceanului.

Dar cele mai interesante ştiri ne vin din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat:
- a fost descoperit bunicul lui Tutankhamon - mă rog, o statuie care-l reprezintă.
- pe insula Sfînta Elena, Napoleon învăţa limba engleză.

La mulţi ani, copii!

Click pe poză!