joi, 31 mai 2012

Cum vi se pare?

Blogger numeşte acest şablon "vizualizare dinamică". Mi se pare interesant, dar înainte de a modifica şablonul mai pe placul meu - culori, poze -, aş vrea să vă ştiu părerea.

marți, 29 mai 2012

Blogul meu e un vast şantier

E posibil să trec pe domeniul propriu. Posibil, dar improbabil.
E posibil să renunţ la blog.
Deocamdată am să-l renovez sau, cum se spune acum, să-l "redecorez". Deci, nu vă speriaţi dacă veţi vedea altceva decît v-aţi obişnuit să vedeţi pe blogul meu. S-ar putea să dispară, provizoriu, blogroll-urile. S-ar putea să mai postez din cînd în cînd. Ca să vă îndemn să mergeţi la teatru (pe 9 iunie începe FestCO 2012, aveţi aici un link, dacă vreţi să cumpăraţi online bilete la spectacolele din festival.) şi la vot (pe 10 iunie).

P.S. Culoarea gifului n-am ales-o eu, asta am găsit.

Pierdut senator. Îl declar...

2008, noiembrie. Am ales, uninominal, un senator. Un senator PSD. Un om politic destul de tînăr, inteligent, cu experienţă ministerială, considerat de o anumită parte a presei "un pesedist frecventabil". Nu l-am votat pentru că era frecventabil, ci pentru că era de la PSD. Aşa sunt eu, votez stînga. (Nu că PSD ar fi idealul meu de partid de stînga, dar cum nu avem altul pe-aici...)
2008, decembrie. S-a format guvernul mezalianţei de tristă amintire PDL-PSD. Senatorul pe care l-am ales a devenit ministru.
2010, din primăvară pînă-n 2012. Senatorul pe care l-am ales a candidat, fără succes, la preşedinţia PSD. Senatorul pe care l-am ales a plecat din PSD. A plecat convins că, din moment ce l-am ales uninominal, poate să mă reprezinte din ce partid vrea el. Eu sunt de altă părere, dar...

2012, iarnă grea, spre primăvară la fel. În urma demisiei unui membru al cabinetului Boc 5, senatorul pe care l-am ales uninominal a devenit ministru. După două zile, guvernul Boc 5 demisiona în bloc. Sau în vilă? Zece zile mai tîrziu, senatorul pe care l-am ales uninominal persevera ca ministru în guvernul Boc 6 Ungureanu.
2012, o zi rece şi ploioasă de mai. Rămas fără postul de ministru în urma căderii guvernului Ungureanu, senatorul pe care l-am ales uninominal şi-a dat demisia din Senat. Din motive de incompatibilitate cu noua funcţie, nu are rost să mai spun care.

Deci, rămîne cum spuneam în titlu.




marți, 22 mai 2012

Femeia care şi-a pierdut jartierele...

Femeia care şi-a pierdut jartirele le caută prin ţară. Le-a căutat zilele trecute la Iaşi şi la Craiova, iar în continuare le caută la Constanţa şi la Ploieşti.
Găsitorului, bună recompensă: 80 de minute de rîs non-stop.
Joi, 24 mai, ora 19,30, Casa de cultură a sindicatelor din Constanţa
Duminiscă, 27 mai, ora 19,30, Casa de cultură a sindicatelor din Ploieşti

O piesă de de Eugène Labiche.  Traducerea, adaptarea, regia şi scenografia Silviu Purcărete. Muzica, Vasile Şirli.
Cu George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Mihaela Teleoacă/Dorina Chiriac.

duminică, 13 mai 2012

Anunţ oficial de larg interes pentru un cerc restrîns

Sîmbătă, 12 mai, la ora 12, guvernul de la Ogrezeni, întrunit la masa de consiliu de pe terasă, a constatat cu satisfacţie că s-a copt prima căpşună.

E cam neclară, recunosc. De emoţie, probabil. Sunt sigură că pozele următoarelor sute de căpşuni vor fi mai clare. Prin HGO (Hotărîrea Guvernului de la Ogrezeni) s-a stabilit că o degustare cu public va avea loc la momentul potrivit.
S-au deschis şi bujorii. Fără emoţii. Suntem prieteni vechi.

miercuri, 9 mai 2012

La mulţi ani!

Aveam doar un an şi două luni cînd s-a născut ea, la 9 mai 1950. De atunci a crescut, a devenit puternică, bogată şi frumoasă. E drept, acum are un moment mai greu, dar sunt convinsă că-şi va reveni.
La mulţi ani, Europa!

marți, 8 mai 2012

Guvernul Ponta - numărătoare inversă

Dacă alegerile parlamentare vor fi pe 25 noiembrie, înseamnă că guvernul condus de Victor Ponta are la dispoziţie doar 201 zile pentru a convinge că poate conduce ţara mai bine, mai eficient, mai cinstit decît diversele guverne Boc. Prima zi, cu transformarea unor promisiuni făcute populaţiei în acte normative, a trecut. O zi în general bună, bogată în decizii corecte, printre care s-au strecurat şi unele discutabile. Dar mai sunt multe lucruri de făcut, multe nedreptăţi de reparat.
Au mai rămas doar 200 de zile.
Numărătoarea inversă continuă.

duminică, 6 mai 2012

On a gagné!

Faptul că François Hollande a devenit noul preşedinte al Franţei reprezintă mai mult decît o victorie a stîngii.
Înfrîngerea lui Sarkozy este, după plecarea de la putere a lui Berlusconi, o nouă confirmare a unei tendinţe (sau unui trend) spre dispariţia din prim-planul politicii a liderilor exotici, pitoreşti, bling-bling etc. Situaţia în Europa şi în lume este gravă şi are nevoie de lideri serioşi.

On a gagné!

O dedicaţie (culinară) pentru Adi Hădean

Săptămîna trecută Adi m-a invitat la un ceai. Nu ceai ca pe vremuri, dacă ţineţi voi minte ceaiurile de odinioară, ci ceai verde, Lipton de felul lui. În grădina unei case din centrul Bucureştiului am băut ice tea din ceai verde cu conţinut redus de zahăr şi un ceai cald, excelent, venit din Indonezia. Am făcut cunoştinţă cu o mulţime de amatori şi amatoare de ceai, l-am ascultat pe profesorul Mencicovschi vorbind despre binefacerile ceaiului şi am mai discutat de una, alta.
La un moment dat i-am povestit lui Adi despre ceva foaaaaaaarte bun, millefeuille de foie gras a la poire pochée au vin rouge. Am mîncat bunătatea asta la Paris, într-un mic restaurant în care presimt că mă voi întoarce. Şi am preparat-o acasă, la Bucureşti, spre bucuria prietenei mele Elena, venită în vizită într-o duminică.

În loc de reţetă, iată poza care face, cum se ştie, mai mult decît o mie de cuvinte. De aceea nici nu scriu atîtea, doar trei sau patru: miere, scorţişoară,  ghimbir. Am mai pus în vin şi o picătură de sos de soia, în încercarea de a recompune gustul mîncării de  la Paris. Am reuşit.


vineri, 4 mai 2012

Un debutant la Clubul Dramaturgilor

Numele lui este Luca Dinulescu, scrie cu mult talent proză, iar de curînd mi-a trimis o piesă, "Lecţia de extraterestră", care va fi prezentată în spectacol-lectură la Clubul Dramaturgilor, luni, 7 mai, ora 18, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor. Vor citi actorii Răzvan Hîncu, Oana Popescu, Florentina Tănase, Candid Stoica.
În programul reuniunii Clubului Dramaturgilor vor mai fi cîteva prezentări de carte, un pahar cu suc de struguri şi, desigur, discuţii despre piesa prezentată.
Intrarea liberă. Sunteţi bineveniţi!


joi, 3 mai 2012

Originea lumii la Bucureşti?

Renata mi-a dedicat o postare pe care vă invit s-o citiţi. Subiectul e simplu: ce s-ar întîmpla dacă ar fi expus în Bucureşti tabloul lui Gustave Courbet "L'origine du monde"? Ideea i-a venit citind comentariile la postarea mea de luni, despre statuia lui Traian.
Nu sunt întru totul de acord cu ce spune Renata. După părerea ei,dacă tabloul ar fi expus pe o simeză, într-o galerie de artă, nu s-ar întîmpla nimic. Am serioase dubii. Tot ar apărea, cel puţin pe Facebook, dar probabil şi în presă, lamentări ipocrite, glume proaste şi acuzaţii de pornografie fără frontiere.
Nu ar fi prima dată în istoria acestui tablou, care a stat mai mult ascuns decît la vedere. Chiar şi în cabinetul celebrului psihanalist Jacques Lacan, ultimul proprietar al tabloului, "L'origine du monde" era ascuns sub un alt tablou, într-o ramă dublă. Abia din 1995, după ce a intrat în patrimoniul statului francez, tabloul, expus la Musée d'Orsay, poate fi văzut de toată lumea. Şi pe net, desigur. Dar, atenţie, nu pe Facebook, care, dintr-o pudibonderie pe care n-o înţeleg, pune semnul egalităţii între nuditate şi pornografie şi şterge conturile celor care îndrăznesc să afişeze celebrul tablou.

Pentru cei care nu cunosc tabloul, iată pagina muzeului d'Orsay, cu o reproducere şi un scurt comentariu.

miercuri, 2 mai 2012

Lista lui Ponta, mod de întrebuinţare

Abia a terminat Victor Ponta de citit lista viitorilor miniştri şi de răspuns la vreo şaptesprezece întrebări, că tocşoiştii tv şi cam jumătate din lista mea de friends de pe Facebook plus cîţiva bloggeri iuţi de tastatură au şi înşfăcat prada şi au început s-o ronţăie. Opiniile echilibrate sunt puţine, pentru că fiecare comentator are preferinţe, simpatii, antipatii. Fiecare şi-a compus guvernul ideal (fireşte, mai bun decît al lui Ponta) şi nu e dispus să cedeze nici măcar un ministru delegat.
Recunosc, şi pe mine m-au mirat unele propuneri. Desigur, dacă eram eu premierul desemnat, lista ar fi arătat altfel. Dar premierul desemnat nu sunt eu (şi ce bine că nu sunt!), ci Victor Ponta. Şi presupun/sper că Ponta ştie ce face. Joacă o carte mare şi nu are voie să greşească.
Oricum, în faza asta, comentariile, deşi inevitabile, sunt inutile. Pînă luni, cînd guvernul Ponta va fi investit (sau nu) de către Parlament, vorbim discuţii.
Dar dacă guvernul Ponta va fi investit şi se va muta de pe hîrtie la Palatul Victoria, va fi chiar foarte necesar să monitorizăm/ analizăm/ comentăm fiecare pas, fiecare demers, fiecare acţiune guvernamentală. Să-i înjurăm la nevoie, să-i lăudăm dacă e cazul. Pentru că de succesul sau insuccesul acestui guvern depind şansele USL după alegerile parlamentare din toamnă.
Va fi mai greu decît să vorbim despre vuitoane, vă asigur.

marți, 1 mai 2012

Comitetul pentru statua lui Traian. Kommunikat.

Auzind că urmaşii lui Traian nu-şi recunosc strămoşul cu lupoaica în braţe, Comitetul pentru statua lui Traian s-a reunit de urgenţă şi a emis următorul 
Kommunikat
După studierea amănunţită a dosarului, Comitetul a constatat că majoritatea plîngerilor venite de la urmaşii, dar, mai ales, de la urmaşele lui Traian vizează organul viril subdimensionat al imperatorului. În aceste condiţii, Comitetul, în plen, s-a deplasat la amplasamentul lucrării, a făcut măsurători şi a decis cu înţelepciune:
E mică, dar e veselă!
 Un punct de vedere aparte are Horia Gârbea, care crede că împăratului i-ar fi stat mai bine cu togă. Parţial, îi dau dreptate, mai ales că în statuile din epoca romană Traian era îmbrăcat.
De citit şi postarea lui Constantin Gheorghe pe aceeaşi temă.

Ca o părere personală, pot spune că lucrarea regretatului artist Vasile Gorduz nu e statuia mea preferată, deşi are o geometrie deosebită (îmi aminteşte oarecum de Omul vitruvian al lui Leonardo da Vinci) şi o viziune interesantă.
Dar constat cu regret, nu pentru prima oară, inapetenţa publicului român pentru orice lucrare de artă mai nouă (ca stil) decît secolul XIX. Mai observ (în comentariile de pe fb) şi o pudibonderie ipocrită, ceea ce mă face să mă gîndesc la Conciliul din Trent, care i-a încredinţat lui Daniele da Volterra misia de a picta pantaloni pe nudurile din Judecata de Apoi a lui Michelangelo. Dar asta s-a întîmplat în 1564...





Later edit: Iată un link spre pagina în care găsiţi exemplarul din Sevilla al aceleiaşi statui. Replica de la Roma apare pe blogul lui Horia Gârbea, am dat linkul mai jos într-un comentariu.
Iar aici e un link spre o altă statuie a lui Traian, tot la Sevilla sau în preajmă, tot nud, dar fără lupoaică.

Click pe poză!