Communikat

În vremurile astea tulburi dintre Crăciun şi Anul Nou, cînd sună telefonul din cinci în cinci minute, iar conversaţiile se învîrt în jurul subiectului "La mulţi ani!",  lectura mea preferată sunt cărţile de bucate. Mă aşteaptă două zile pe care le voi petrece în bucătărie, preparînd "bucate tradiţionale": Tirami su, salată de quinoa, guacamole, melci Rotschild, beigli cu mac etc. Sarmalele sunt deja gata, dar nu le-am făcut eu. Vor fi şi poze, dacă nu voi uita să le fac.
Pînă atunci, o poză cu un curcan. Tradiţional, fireşte. Aşa arăta el după petrecerea de Crăciun.

O dedicaţie (culinară) pentru Adi Hădean

Săptămîna trecută Adi m-a invitat la un ceai. Nu ceai ca pe vremuri, dacă ţineţi voi minte ceaiurile de odinioară, ci ceai verde, Lipton de felul lui. În grădina unei case din centrul Bucureştiului am băut ice tea din ceai verde cu conţinut redus de zahăr şi un ceai cald, excelent, venit din Indonezia. Am făcut cunoştinţă cu o mulţime de amatori şi amatoare de ceai, l-am ascultat pe profesorul Mencicovschi vorbind despre binefacerile ceaiului şi am mai discutat de una, alta.
La un moment dat i-am povestit lui Adi despre ceva foaaaaaaarte bun, millefeuille de foie gras a la poire pochée au vin rouge. Am mîncat bunătatea asta la Paris, într-un mic restaurant în care presimt că mă voi întoarce. Şi am preparat-o acasă, la Bucureşti, spre bucuria prietenei mele Elena, venită în vizită într-o duminică.

În loc de reţetă, iată poza care face, cum se ştie, mai mult decît o mie de cuvinte. De aceea nici nu scriu atîtea, doar trei sau patru: miere, scorţişoară,  ghimbir. Am mai pus în vin şi o picătură de sos de soia, în încercarea de a recompune gustul mîncării de  la Paris. Am reuşit.

Rossini 220

Gioacchino Rossini. La 220 de ani, se ține destul de bine, nu?
Ăsta trebuie să fie secretul:

Sau ăsta?

Am tăiat panglica

Atunci cînd am anunțat inaugurarea unui obiectiv de importanță națională, nu știam că acest eveniment se va petrece aproape în același timp cu inaugurarea Pasajului Basarab. Dar viața e plină de coincidențe.
Am fost la Ogrezeni, am tăiat panglica la inaugurarea festivă a sistemului de irigații construit de Cody, am cules coacăze și vișine, am mîncat minunata salată construită de Eszti, iar la întoarcere am trecut pe Pasajul Basarab construit de Oprescu.
Cîteva poze făcute de Lilick:

Urmează și alte poze.

Couscous tunisian (nici un cuvînt despre B&B)

Cînd a aflat că vin tunisienii, Tanti Jeni a început să se agite: le vor plăcea sărmăluţele? Musacaua? Varza a la Cluj? I-am promis că voi posta o reţetă de couscous. Dar cum nu prea am timp, iată aici un link spre o pagină cu mai multe reţete de couscous. Inclusiv tunisian. Am luat o poză de pe un site turistic :





Iată şi alte reţete tunisiene, pe un site franţuzesc cu reţete din toată lumea. Mi-a atras atenţia reţeta de coarne de gazelă cu pastă de migdale. Liniştiţi-vă, nu trebuie să plecaţi la vînătoare de gazele!  Trebuie să fie delicioase cornuleţele! :))))

Interludiu dulce

Înainte de a posta partea a treia a povestirii VEGA CLUB, vreau să vă povestesc cum mi-am petrecut o parte din ziua de azi. Nu, n-am ieşit din casă. Nici n-am scris. Ca să mă autocitez, am ieşit din depresie şi am intrat în bucătărie. Pentru că e sfîrşitul lui noiembrie - momentul din an cînd compun checul englezesc de crăciun. Christmas Cake. Reţeta o găsiţi într-o postare de anul trecut. Christmas Cake. O poveste dulce. Dulce şi cu multe poze, ca să vedeţi cum arată în diferite stadii ale procesului de creaţie. Aveţi aici doar rezultatul final:

Ah, da, anul ăsta n-am uitat să iau cireşe glasate, va arăta şi mai bine.
Poate încercaţi şi voi!

Omul şi opera

Adi Hădean la Riviera

Joi, la restaurantul Riviera din Bucureşti, Adi Hădean a gătit, aşa cum numai el ştie, în cadrul acţiunii umanitare DIN INIMĂ, PENTRU COPII!, iniţiată şi coordonată de Simona Ionescu.
Mîncarea a fost fabuloasă. Chinezu cu Adina lui, Matilda şi alţi bloggeri au participat cu toate papilele gustative din dotare.
M-am bucurat că era destul de multă lume în restaurant, sper că se vor strînge banii necesari pentru ca Bogdănel să primească o mînă bionică.

Iată-mă şi Guest-Star! La cantină...

La Cantina Socială. M-a invitat Tanti Jeni să gătesc şi să mai stăm de vorbă de una, de alta. M-am simţit foaaarte bine. Veniţi şi voi dacă vreţi să vedeţi ce bunătăţi am pregătit şi ce muzici asortate v-am dedicat! :)
Poftă bună!

Desertul de duminică, în mare viteză

Ce-i drept, viteza e mare. 300 km pe oră.
Ieri, în Germania, am creat o nouă variantă a deja clasicei reţete Double mousse Verona, by Adi Hădean. Postez poza acum, din gara Bruxelles-Midi, pentru că la Paris, unde ajung peste o oră şi jumătate, voi avea altele de făcut. Vă ţin la curent.

Capitolul 960, în care compoziţia lui Adi Hădean "Double mousse Verona" este interpretată în condiţii rustice

La Ogrezeni. Fără mixer şi fără forme de patiserie care să disciplineze spumele. Dar cu foarte mare (şi rapid) succes de public. Noroc că am apucat să fac o poză.

Adi, încă o dată mulţumesc pentru reţetă!

Cum am devenit divă. Adi Hădean, mulţumesc!

Mai demult, marii cofetari şi patisieri dedicau deserturi de ei inventate divelor vremii - stele ale operei sau baletului. Aşa avem reţeta de Pêche Melba, compusă la Londra de celebrul Escoffier pentru soprana Nellie Melba sau reţeta de Pavlova, creată în Noua Zeelandă pentru marea balerină Anna Pavlova şi cîte altele. Poate o dată voi scrie mai mult despre aceste reţete cu dedicaţie.
Ei, dar de azi am intrat şi eu în rîndul divelor - sau al clasicilor în viaţă - datorită lui Adi Hădean. Ce să spun despre el? Are toate calităţile unui mare "chef". Fireşte, una dintre aceste calităţi este un deosebit simţ al gustului, indiferent că e vorba de mîncare sau literatură. Îi place cum scriu, mie-mi place cum găteşte, deci ne înţelegem  de minune :)
Pentru că am participat la un joc/concurs de poze cu mîncare, Adi m-a premiat: a creat, din ciocolată, frişcă şi căpşuni, un superb desert care-mi poartă numele: Double mousse Verona. Ia priviţi aici ce minunăţie:

Mmmm! Mulţumesc, Adi!

Singur(ă) printre sarmale

Au fost trei zile presărate cu sarmale şi cîrnaţi. Sarmale cu stafide în umplutură, cu afumături, fierte în vin alb sau roşu... Cîrnaţi, caltaboşi, murături, salate. Şi cozonaci. Şi turtădulce. Şi baclavale autentice, aduse de la Constanţa. Şi prăjiturici. Şi tort. Nu mai pot! Totul a fost foarte bun, mulţumesc, dar nu mai pot, nu mai vreau! Plec.
Sigur că puteam să plec înainte de sezonul sarmalelor, dacă voiam. Dar ce, eram fraieră?
Deci, mîine plec. Dar voi avea cu mine laptopul, aşa că nu vă voi da ocazia să vă fie dor de mine :)

Şi aşa mai departe.

Christmas cake, o poveste dulce

Christmas cake, checul englezesc de Crăciun, a devenit pentru mine un reper al finalului de an încă de prin 1983, cînd am fost prima dată la Londra. Mi-am cumpărat atunci două cărţi de bucate - una de bucătărie chineză, alta de prăjituri. Din aceasta din urmă am încercat destul de multe reţete, dar Christmas cake este singura prăjitură pe care o fac cu regularitate. O dată pe an. Îmi place că reţeta nu e stresantă. Se coace pe la sfîrşitul lui noiembrie.
E nevoie de 250 g făină, 250 g unt, 250 g zahăr, 4-5 ouă, o cantitate variabilă (pînă la un kg!) de fructe uscate şi glasate (stafide, coacăze uscate, cireşe glasate, coajă de portocală zaharisită, dar se pot pune şi caise uscate sau curmale), două linguri de migdale măcinate (opţional), scorţişoară, ghimbir, cuişoare, 50 ml whisky sau coniac. Nu are nevoie de praf de copt.
Se amestecă untul cu zahărul pînă devine o cremă pufoasă, se adaugă treptat făina şi ouăle întregi, apoi fructele (tăiate mărunt) şi mirodeniile.

Se pune la cuptor în forme căptuşite cu hîrtie (două straturi de hîrtie). Formele nu trebuie unse. Anul acesta am încercat şi siliconul (o formă rotundă de tartă din silicon, nu vă gîndiţi la altceva!), are avantajul că nu mai trebuie căptuşită cu hîrtie. Se coace la foc mic, cam 25-40 de minute, dar asta depinde de mărimea checului şi de cuptor.

Imediat după ce checul e scos din cuptor se stropeşte cu whisky sau coniac şi se lasă să se răcească în formă. Cînd e rece, se ambalează ermetic şi se lasă la rece. Pe balcon e foarte bine.
Cu două-trei zile înainte de eveniment, se despachetează şi se îmbracă în marzipan. Cu altă ocazie vă dau şi reţeta de marzipan. Eu am avut de-a gata, adus din Germania. L-am presărat cu zahăr pudră şi l-am întins ca pe aluat, apoi l-am uns cu ou şi l-am lipit pe chec.

Apoi l-am lăsat (de fapt le-am lăsat, pentru că sunt trei) să se usuce. Iar azi am procedat la ultima operaţiune, cum se vede în poza următoare.

Scuze! Astea sunt sarmalele făcute de Gabi Firea, excepţionale, dar nu despre sarmale e vorba aici.
Am făcut o glazură de bezea (un albuş, un praf de sare, zeamă de lămîie, zahăr pudră "cît cuprinde") şi am ornat cu ce-am avut prin casă, pentru că am uitat să cumpăr cireşe glasate.

După ce se usucă glazura, se poate mînca. Sau se poate lăsa, acoperit cu un şervet ca să nu cadă praf pe el, chiar şi mai mult de o lună. Englezilor le place atît de mult acest chec, încît e folosit şi ca tort de nuntă.

Capitolul 824, în care eroina iese din depresie şi intră în bucătărie

Aşa am făcut. Am ieşit din depresie şi am intrat în bucătărie, unde a avut loc faza a doua a checului englezesc de Crăciun. Faza I a fost acum cîteva săptănîni, în timp ce pe micuţul ecran avea loc marea confruntare, dacă nu mă înşel. De atunci checul stă cuminte, împachetat ermetic, pe balcon. La rece. Ieri, ieşind din depresie, l-am despachetat, de fapt le-am, că sunt două. Şi le-am învelit în marzipan. Mmmm! Azi urmează faza a treia şi ultima, finisarea, adică glazura şi decorul. Voi reveni mai spre seară cu reţeta şi cu poze.

Dacă Adi Hădean n-ar exista, ar trebui inventat

Uite de ce mi-am făcut eu blog! Dacă nu aveam blog, nu l-aş fi cunoscut pe Adi Hădean şi ar fi fost mare păcat.
Şi gata, nu mai spun nimic, nici despre minunăţia de crostini cu mozzarella, nici despre savanta şi savuroasa combinaţie de gusturi şi texturi numită cotlet copt cu gutui, nici despre desertul de ciocolată care mi-a adus aminte de cofetăriile din Aradul copilăriei mele.
Nu spun nimic nici despre simpaticul restaurant Casa Latină, unde a oficiat Adi ca special guest star. De fapt, ar trebui să spun special guest chef. Francezii şi anglo-americanii fac diferenţa, la noi nu foarte bine înţeleasă, între un bucătar şi un chef. Dar cine are prilejul să mănînce creaţiile lui Adi Hădean pricepe imediat.
Cîteva poze (luate de pe blogul lui Adi, pentru că eu mi-am uitat acasă aparatul de fotografiat):

Special guest star - Adi Hădean

Daaaa... Am mîncat...

Am şi povestit...

(Va urma. Mîine)

Aşteptîndu-l pe Hădean

Azi am fost la restaurantul Casa Latină să iau biletele pentru festivalul gastronomic de săptămîna viitoare. Sau show culinar, cum vreţi să-i spuneţi. Special guest star - Adi Hădean. Cum? Nu ştiaţi că vine Adi Hădean să gătească pentru bucureşteni? Ţţţ! Miercuri şi joi, la ora 20. Mai sunt cîteva bilete, mai sunt cîteva zile... deci, mai aveţi şanse.
Eu abia aştept. Deşi ştiu că nu există om mai periculos (pentru mine) în toată blogosfera. De cînd îi citesc blogul, m-am îngrăşat cu cîteva kilograme. Vă daţi seama, cînd am  să şi mănînc ce găteşte!?

Poftă bună!

Această postare este cu dedicaţie pentru Adi Hădean, căruia i-am promis demult reţeta şi pentruConstantin Gheorghe, care vorbea nostalgic zilele trecute despre ştevie.

Paste cu spanac şi urdă

Sau asta ar trebui să fie dacă aş respecta reţeta. Dar pentru că în curtea casei din Ogrezeni creşte ştevia de mai mare dragul, din proprie iniţiativă, fără niciun efort, am decis că n-are niciun rost să cumpăr spanac. Reţeta am citit-o cu mulţi ani în urmă, într-o revistă culinară italiană, dar o interpretez creator (vă place exprimarea, nu?) de fiecare dată. Vă spun şi cum.

Am spălat bine-bine ştevia, am opărit-o şi am scurs-o, apoi am tocat-o mărunt. Am pus un pumn de stafide la înmuiat în apă călduţă. Am tocat doi căţei de usturoi şi o ceapă mică.Am pus la călit ceapa şi usturoiul în puţin ulei de măsline extra-virgin.
Cînd ceapa a devenit sticloasă am adăugat stafidele tocate şi un pumn de nuci zdrobite (reţeta originală e cu pinoli, dar cum se găsesc mai greu şi costă cam mult, îi înlocuiesc cu ce am - alune, migdale, nuci) şi am lăsat să se prăjească uşor, fără să se ardă.

Am adăugat ştevia tocată şi am amestecat puţin cu lingura de lemn, apoi am pus puţină sare şi am lăsat să fiarbă sub capac vreo 10 minute la foc foarte mic. Am pus la fiert pastele (de data asta au fost penne rigate colorate, primite din Italia, dar sunt bune orice paste scurte - penne, farfalle, macheroncini, iar o dată am făcut chiar cu tortellini).

Într-un bol, am frecat 100 g brînză de burduf cu sare şi piper puse fără zgîrcenie. (Reţeta originală era cu ricotta, iar eu am folosit, de-a lungul timpului, ce aveam prin casă, urdă, caş de oaie zdrobit cu furculiţa, chiar şi brînză de vaci. Dar varianta cu brînză de burduf e una din cele mai bune!). Am subţiat pasta de brînză cu un polonic din apa în care au fiert pastele.

Am scurs pastele, le-am amestecat întîi cu ştevia, apoi cu brînza. Gata!

Nici măcar n-a fost nevoie de presărat parmezan pe deasupra. Întrebaţi-o pe Mădălina cum a fost! Şi daţi click pe poză, să vedeţi toate fazele creaţiei :D

paste cu spanac si urda