vineri, 30 iulie 2010

Un weekend la Tritonic

Nu un weekend oarecare, ci acesta.
30-31 iulie şi 1 august.
Intraţi pe site-ul editurii Tritonic şi puteţi cumpăra cărţi cu 35% mai ieftin. Toate cărţile comandate online vor avea, în  aceste trei zile, preţul redus cu 35%.
Inclusiv , pentru cei care nu-l au încă, romanul meu "Labirint obligatoriu"! :D
Profitaţi de ocazie!
Citiţi!

miercuri, 28 iulie 2010

Să explorăm grădina din Carpaţi!

Gata, s-a terminat cu lendovcioisul, n-a dansat decît o vară, toamnă, iarnă, primăvară, n-a costat decît... Dar cine se mai întreabă cît a costat? La coş cu lendovcioisul, avem, din cîte am aflat, un nou slogan turistic, "Explore the Carpathian garden!" Adică pe româneşte... ei, aici e problema. Peste tot am citit "Exploraţi grădina carpatică!" - sună cam rău, de acord. Probabil traducerea a fost făcută de dl. Google, pe bani grei. "Grădina Carpaţilor" ar suna mai bine. Ce-i drept, cam retro. Sinaia era numită cîndva "Perla Carpaţilor". Sau "Grădina din Carpaţi", cum am spus în titlu. OK? Nu mai insistăm.
Acum să trecem la fondul chestiunii. Mă pun în pielea unui amator de destinaţii exotice, să zicem un japonez sau un chinez sau un australian. Atras de slogan, vine să exploreze grădina. Nu poate circula prea mult, pentru că autostrăzi nu sunt şi nu vor fi prea curînd. Normal! Unde-aţi mai văzut autostradă în grădină? Partea proastă e că "Grădina din Carpaţi" e plină de buruieni otrăvitoare, de urzici şi de scaieţi, ceea ce nici măcar pe amatorii de peisaje exotice nu văd cum i-ar atrage. Partea şi mai proastă este că va rămîne aşa. Pînă la schimbarea grădinarului-şef.

marți, 27 iulie 2010

Zodia dragonului de mare

Să fie oare o coincidenţă faptul că vestea despre apariţia dragonului de mare (trachinus draco, zis şi dracul de mare, peştele veninos care a muşcat 20 de oameni pe litoralul românesc) a venit în aceeaşi zi cînd am aflat că, în opinia domnului Videanu, "guvernul, în  ansamblul lui, e perfect"?
Cum eu sunt alergică de felul meu, amîndouă veştile au avut acelaşi efect.
Update: am primit pe Facebook - de la Brad Dan - o poză a primejdiosului peşte.

vineri, 23 iulie 2010

Toane şi vuitoane estivale

E o vară cam cu toane şi cînd spun asta nu mă gîndesc numai la fenomenele meteorologice. Mai degrabă la tot soiul de întîmplări care par inventate pentru uzul/divertismentul telespectatorilor. Chiar dacă ele, evenimentele, sunt, din păcate, reale.
O sinucidere indecent mediatizată şi o dezgropare despre care s-a vorbit prea mult şi fără rost au ţinut capul de afiş, urmate, la o oarecare distanţă, de partidul oteveului. Răţoiala lui Băsescu la Comisia Europeană apropo de raportul pe justiţie a trecut aproape neobservată, discursul lui Laszlo Tokes despre autonomie n-a inflamat prea mult spiritele şi intenţia semi-anunţată a Elenei Udrea de a candida la primăria Capitalei n-a făcut prea multe valuri. Ce-ar mai fi? Un sondaj cam ciudat, încercări, la fel de ciudate, de a împinge opoziţia să ceară din nou suspendarea preşedintelui. Căldură mare.
Să fie toate astea perdele de fum, ca să nu ne gîndim la efectele creşterii TVA, la concedieri, la salarii tăiate şi teatre desfiinţate? Posibil. Dar faptul că Elena Udrea a preluat organizaţia bucureşteană a pedeleilor şi se zice că intenţionează să ajungă primarul Capitalei mi se pare că ar trebui luat în serios. Am văzut că şi Lilick e de părerea asta. Şi vă recomand să citiţi sau să recitiţi pe blogul meu un text al Casandrei, postat cam cu o lună în urmă. Chiar merită.
*
Poza asta am pus-o doar ca să justific titlul. Terminasem de scris şi mi-am dat seama că n-am pomenit de vuitoane. Iată, deci, vuitoana mea pentru această vară, adusă de la Paris, că tot am nimerit acolo în perioada soldurilor.

marți, 20 iulie 2010

Lecturi în miez de vară

O atmosferă călduroasă - nu numai la figurat! -, o salată din produse locale, eminamente naturiste, biologice, organice sau cum vreţi să le spuneţi, multe rîsete, dar şi discuţii serioase... Cam asta a fost duminică la Centrul Cultural Ogrezeni, la episodul offline nr.2 al celei de-a doua ediţii a festivalului de literatură "Premiile Lili".
Cody, directorul executiv al Centrului Cultural Ogrezeni, a participat de această dată în calitate de autor de proză. Emoţionat, şi-a citit textele (le cunoaşteţi de pe blog, dar varianta ascultată de noi este mai lucrată), iar apoi a aşteptat "verdictul", care i-a fost favorabil. Desigur, i s-au făcut şi recomandări. De care va ţine seama. Sau nu.
Surpriza zilei a fost însă alta. Hors concours a fost prezentat, cu concursul poetei Ioana Diaconescu, un text al lui George Şerban, cu un succes pe măsura acestei lucrări pe care o putem numi antologică. Dacă nu cunoaşteţi textul, citiţi-l! Nu veţi regreta.
Ce-ar mai fi de spus? A, da, am lucrat la antologia "Premiile Lili 2009", care mai are un pic şi intră la tipar.
Iată şi cîteva poze:



Domnule primar general Sorin Oprescu, de ce nu faceţi trotuarul?

Sau, mai bine, verificaţi cum îl fac alţii.



"Gropile tehnologice" din imaginile de mai sus sunt pe o stradă a cărei întreţinere revine Primăriei Capitalei. Le văd de vreo două luni. Nesemnalizate.

Oscar

Aşa îl cheamă.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Deci, ca să nu mă scoată Oana din blogroll, vă spun despre concursul de romane poliţiste

Abia am revenit în lendovcios, obosită şi nu excesiv de bine dispusă, iar în loc de urare de bun venit ce găsesc? O ameninţare îngrozitoare! Oana, despre care credeam că mi-e prietenă, mă ameninţă că dacă nu difuzez comunicatul Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing, mă scoate din blogroll! Asta se cheamă şantaj şi după cum bine ştiţi, şantajul este dintotdeauna un excelent mobil pentru o crimă.
Adică ea ar vrea ca eu să vă anunţ că s-a pus la cale un concurs de romane poliţiste. Termenul de predare este 15 octombrie, iar cartea cîştigătoare va fi publicată la Crime Scene. Alte detalii găsiţi în comunicat, dar nu le luaţi prea în serios. De exemplu, vor ca romanul să aibă minimum 160 de pagini. Vă spun eu, dacă scrieţi o carte genială care nu are 160 de pagini, ci doar 159, nici un juriu nu va obiecta.
Gata, v-am anunţat.
Am scăpat de pericol.

vineri, 16 iulie 2010

Concurs de vară cu premii răcoroase

De cînd sunt pe drumuri (pe drumurile Europei, adică), nu am mare mare chef de blog şi recunosc că, decît să fac efortul de a scrie ceva memorabil sau măcar acceptabil, prefer să intru pe Facebook şi să mă relaxez citind şi comentînd diverse ştiri, impresii, relatări, cereri, proteste, anunţuri, poze(ok, recunosc, nu citesc pozele!), cugetări. Da, capitolul cugetări e bine reprezentat. Unele sunt pline de haz. Din păcate, puţine. Cele mai multe sunt de o banalitate incredibilă.  Mă distrează foarte tare cum descoperă unii bicicleta sau apa caldă, cu seriozitatea şi gravitatea unor academicieni. Cum dau sentinţe şi anunţă care e regula de bază într-un domeniu sau altul, cît de bine ştiu ei tot după ce-au citit două cărţi, poate trei. Ei nu vor să se laude cît de deştepţi sunt. Ei ştiu că sunt. Media de vîrstă a acestor înţelepţi este 23 de ani şi 7 luni, ceea ce cred că spune tot.
Îmi aduc aminte, la vîrsta aceea eram şi eu foarte înţeleaptă, ştiam tot despre orice şi deţineam adevărul absolut. Între timp, mi-a trecut. Deşi, uneori...
Dar lectura atîtor cugetări profunde m-a făcut să mă întorc la cîţiva dintre autorii mei preferaţi şi uite-aşa mi-a venit ideea acestui concurs estival.

Cine este autorul şi din ce operă a sa fac parte cugetările de mai jos?

Regula de aur


Ce ţie îţi place, altuia nu-i face. S-ar putea să nu aveţi aceleaşi gusturi.


Niciodată să nu rezişti ispitei, încearcă tot, păstrează ce e bun.


Nu-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Dacă eşti în relaţii bune cu tine însuţi, e o impertinenţă. Dacă eşti în relaţii proaste, e o insultă.


Regula de aur este că nu există reguli de aur.

Cîştigătorii (primii trei care dau autorul şi titlul exact) primesc un premiu răcoros, la alegere: îngheţată sau şampanie.

miercuri, 14 iulie 2010

"Premiile Lili" - ediţia a II-a, episodul II offline, adică la Ogrezeni

Duminică ne vedem la Ogrezeni, asta e sigur. Va citi Cody . Vor citi şi alţii, probabil. Aştept confirmările. Sunt convocaţi/invitaţi membrii juriului şi bloggerii susţinători. Desigur, dacă le face plăcere, participanţii de anul trecut sunt bineveniţi.
Vă rog să vă anunţaţi participarea pînă sîmbătă la prînz.

Le jour de gloire est arrivé !

Versiunea Gainsbourg - cu scandal!

marți, 13 iulie 2010

Ştirea Zilei: Gabriela Vrânceanu Firea, la mulţi ani!

Au trecut 19 ani de cînd am cunoscut o fată de 19 ani, frumoasă, deşteaptă şi îndrăzneaţă, care a venit de la Bacău la Bucureşti cu gîndul să devină ziaristă. O cunoaşteţi. Este Gabriela Vrânceanu Firea şi azi, 13 iulie, e ziua ei de naştere.
Aniversarea aceasta nu va fi, ca în alţi ani, cu petrecere mare, cu mulţi invitaţi, cu dans şi veselie. Nu-i arde de aşa ceva. Ştiţi, desigur, de ce.
Vreau doar să-i să-i trimit, de departe, un buchet de flori. La mulţi ani, Gabi!

luni, 12 iulie 2010

Comunicat important

Această postare nu se adresează prietenilor mei, ci dimpotrivă.
Ia să mă lăsaţi în pace cu cereri de schimb de linkuri, cu reclame pentru Viagra, creare de site-uri sau mai ştiu eu ce. Nu mă interesează, să fie clar! Ce să fac eu cu Viagra?
Şi dacă tot m-am enervat, vă mai anunţ încă o dată că nu accept comentarii anonime. Nu vreau şi gata, nu se discută.
Atît deocamdată.

Capitolul 1012, în care autoarea, deşi nu are chef, ştie că trebuie să scrie ceva

Nu am chef să scriu pe blog, aşa că azi voi experimenta cum e să scrii fără chef.
Ce să scriu? Despre Paris? N-am vizitat nici un muzeu, nici un monument, n-am prea făcut shopping deşi era perioada soldurilor, m-am plimbat foarte puţin... Nu era vreme de plimbare, era o caniculă cum n-am mai pomenit, bine că la hotel aveam aer condiţionat. Gata. am scris despre Paris, pun şi două poze, nu cu monumente, desigur, alea le găsiţi oriunde.

Despre ce să mai scriu? Despre inundaţii? Despre B&B care s-au dus să-i certe pe sinistraţi? Despre ministreasa cu vuitoane care le-a dus pantofi cu toc şi a împărţit copiilor ciocolată din maşină? Despre TVA şi impozitarea pensiilor? Despre mogulii răi care au turnat, spre deosebire de mogulii buni care... Dar există moguli buni?
Hai că am scris şi despre actualitate, ca să vedeţi că sunt la curent.
Despre fotbal nu scriu, că s-a terminat şi oricum n-am văzut decît un singur meci, parţial şi din întîmplare. .
Căldură mare, monşer!

miercuri, 7 iulie 2010

Victorie! S-a reparat blogspotul! UPDATE TRIST

Prieteni, scuzaţi-mă, azi comentariile voastre au ajuns cu mare întîrziere pe blog, dar nu din vina mea. Blogspotul nu voia să vadă comentariile, iar eu nu aveam cum să-l fac să priceapă că trebuie să le vadă. Asta e, bine că şi-a revenit. Mîine am să şi răspund la comentariile voastre.
UPDATE: Tot nu merge, acum nu pot eu să comentez şi nici să şterg comentarii. Cred că va trebui să trec pe Wordpress...

luni, 5 iulie 2010

Liberté, égalité … austérité

Sîmbătă, înainte să ajung eu acolo, a fost o furtună puternică în regiunea pariziană şi un coup de foudre (adică un trăsnet, nu un amor subit) a lovit un "caténaire" din banlieue, drept urmare circulaţia trenurilor în Gare d'Austerlitz a fost paralizată vreo două zile. Nu s-a putut constata dacă există vreo legătură cu trecerea lui Cody prin aceeaşi gară, exact cu o lună în urmă.

Subiectul principal al ştirilor şi bîrfelor este Liliane Bettencourt, doamna cu L'Oreal-ul, cea mai bogată femeie din Europa. Are sau n-are voie, la vîrsta ei (s-a născut în 1922), să aibă un amant prieten şi să-i dea şi bani? Familia ei este împotrivă, desigur. Eu zic că are voie orice îi face plăcere. Pentru că merită :)) Se pare că suma ar fi 1 miliard de euro. Ei, şi? Doamna mai are 20. De miliarde. Sigur, se vorbeşte şi de "afacerea Bettencourt" (evaziune fiscală, bani pentru partid, adică UMP, corupţie, conflict de interese, înregistrări ilegale). Ei, şi?

Doi secretari de stat şi-au dat azi demisia, unul pentru că a închiriat un avion particular pentru o deplasare oficială în Martinica şi a obţinut un permis ilegal de construcţie pentru a-şi mări vila din Saint Tropez, iar celălalt pentru că a cumpărat ţigări de foi cubaneze în valoare de 12000 de Euro din bani publici. Unii susţin că demisia celor doi e doar o perdea de fum, pentru a ascunde afacerile mai mari ale unor membri marcanţi ai guvernului. Tot ce se poate.

Un subiect care-i cam irită pe francezi este politica de austeritate a lui Sarkozy. De aici şi titlul postării, pe care l-am şterpelit de la The Guardian. Este vorba de reduceri drastice la cheltuielile de protocol, anularea celebrului garden-party cu 5000 de invitaţi din 14 iulie de la palatul Elysee,  solicitarea ca miniştrii să-şi reducă sever cheltuielile. Dar nici o vorbă despre propriul lui salariu, abia mărit cu 170%!

Pe de altă parte, am constatat că s-a cam terminat criza - Parisul e din nou plin de turişti. Cozi lungi la intrările muzeelor şi monumentelor. Şi magazinele sunt pline de lume, dar asta e normal, e perioada soldurilor.

Pe Boulevard Saint Michel am văzut cu bucurie că librăriile sunt la locul lor, Sorbona la fel, în schimb a dispărut un McDonald's, înlocuit cu un Monoprix. În locul altui fast-food a apărut o patiserie franţuzească. Nu ştiu dacă e din cauza crizei, dar îmi pare bine.

Încolo, la Paris e anormal de cald şi frumos.

duminică, 4 iulie 2010

Desertul de duminică, în mare viteză

Ce-i drept, viteza e mare. 300 km pe oră.
Ieri, în Germania, am creat o nouă variantă a deja clasicei reţete Double mousse Verona, by Adi Hădean. Postez poza acum, din gara Bruxelles-Midi, pentru că la Paris, unde ajung peste o oră şi jumătate, voi avea altele de făcut. Vă ţin la curent.

joi, 1 iulie 2010

Am un cadou, dar nu ştiu pentru cine, ajutaţi-mă!

Uite ce-am găsit plimbîndu-mă prin burg. Ce să fuck fac eu cu ea? Poate-i e bună cuiva, e bine întreţinută, are şi pămînt de flori... Mă ajutaţi?

Click pe poză!