Văd că
Horia Gârbea scrie pe larg şi cu multe citate despre noua lui traducere (aici, împreună cu Ioana Diaconescu) din Shakespeare, "Antoniu şi Cleopatra". Bine face! Mai ales că mă stimulează şi pe mine să scriu despre piesa "Henric al VI-lea, partea a doua", tradusă de mine. Cele două piese vor apărea, împreună cu "Henric al VI-lea, partea a treia", tradusă tot de Horia, la editura Tracus Arte, în volumul VII al ediţiei coordonate de George Volceanov.
Înainte de a mă apuca de traducerea lui 2HVI, am avut unele reticenţe. Piesele istorice nu prea sunt pasiunea mea. Dar pe măsură ce avansam cu lucrul, textul îmi plăcea tot mai mult. Piesă istorică? Da, e drept, e vorba despre un capitol important din istoria Angliei, numai că Shakespeare se purta cu cronologia evenimentelor sau vîrstele (uneori şi caracterul) personajelor cam la fel ca unii jurnalişti de azi, adică fără să dea doi bani pe exactitatea informaţiilor. Dar, sigur, scria mai bine decît suszişii jurnalişti. Incomparabil.
Deci, o piesă aproximativ istorică, dar mai ales politică şi, pe alocuri, chiar poliţistă. Intrigi de curte, facţiuni, procese cu martori mincinoşi şi dovezi fabricate, asasinate politice, revolte populare bine orchestrate, trădări, prigonirea intelectualilor, ucigaşi plătiţi - totul pentru a lua şi a păstra puterea. Vi se pare cunoscut?
Dar spuneam că e o piesă oarecum poliţistă. Iată un fragment din actul III, după uciderea ducelui de Gloucester:
WARWICK: Cum sigur sunt c-am să ajung în Rai,
Alături de Isus, ce s-a jertfit,
Ca să ne scape de-un blestem divin,
La fel cred că pe bunul nostru duce
L-a omorât o mână criminală.
SUFFOLK: Ce groaznic jurământ şi ce limbaj
De lemn! Ai şi dovezi pentru ce-ai spus?
WARWICK: Vedeţi că are sânge în obraji.
Cei morţi de moarte bună – şi-am văzut
Destui – au chipul palid, cenuşiu,
Fără un pic de sânge, ce-i atras
De inimă spre ea în timp ce luptă
Cu moartea. Şi, cu ea odat’ îngheaţă,
Nu urcă în obraji, îmbujorându-i.
Dar, iată, chipul lui e negru, plin
De sânge, ochii-afară-s din orbite,
Holbaţi precum ai unui spânzurat;
Şi părul i s-a ridicat măciucă,
Nările-i s-au lărgit în timpul luptei,
Iar mâinile de trup departe-s, parcă
S-ar fi zbătut şi-a fost ţinut cu forţa.
I s-a lipit şi părul de cearşaf,
Iar barba-i îngrijită s-a-ncâlcit,
Ca grâul în furtună şi s-a rupt.
E clar c-a fost asasinat aici
Şi toate-aceste semne sunt dovezi.
SUFFOLK: Dar, Warwick, cin’ să-l fi ucis pe duce?
Era în paza mea şi-a lui Beaufort;
Şi nu cred că noi suntem ucigaşi.
WARWICK: Dar îi eraţi duşmani voi, amândoi,
Şi se afla în paza voastră chiar.
Probabil că nu l-aţi tratat ca prieten
Şi-i foarte clar c-a dat peste-un duşman.
MARGARETA: Ai suspiciuni că nobilii aceştia
Sunt vinovaţi de moartea ducelui?
WARWICK: De vezi o juncă moartă, sângerândă,
Şi-alături măcelarul c-un satâr,
Nu-l bănuieşti că el a omorât-o?
Şi, de găseşti o potârniche-n cuib
De uliu, nu te-ntrebi cum a murit,
Chiar dacă uliul n-are sânge-n cioc?
Şi tragedia asta e suspectă.
CADE: În faţa ta cădeau ca oile şi boii şi tu te purtai
ca-n abatorul tău; pentru asta, te voi răsplăti, şi-anume, postul Paştelui va
fi de două ori mai lung decât este; iar tu vei avea autorizaţie de ucis pentru nouă’ ş’ nouă de capete.
Autorizaţie de ucis. În original, Licence to kill. De aici a luat Ian Fleming expresia pentru Bond, James Bond.
Înţelegeţi de ce-mi place să traduc Shakespeare?
