Suveniruri (2)

Paris, luna iulie 2011. Locuiam într-un hotel din Montmartre,  într-o piaţetă care pare decorul unui film despre Paris. Şi chiar a fost, nu o dată.

Iată şi fereastra mea, la primul etaj. În faţa ferestrei, un stîlp de iluminat de epocă, din cele pe care francezii le numesc reverbere. Alături e faţada unei clădiri care... dar să nu anticipăm.

 Exită şi o ţîşnitoare în piaţetă, tot de epocă. Funcţionează. Sunt şi cîteva bănci. Mai sus, strada urcă spre Place du Tertre; pe colţ e o farmacie.

 Pe alt colţ, în partea de jos a pieţei, o cafenea cu terasă.

 Uneori plouă. Sigur, la Paris plouă cam nouă luni pe an. În acest iulie am avut noroc de zile însorite, foarte rar stropite de cîte o ploicică.  Dar pe parizieni ploaia nu-i deranjează. Nici pe turişti. Pe parizieni, pentru că sunt obişnuiţi. Pe turişti, că oricum n-au ce face, trebuie să viziteze, între două avioane, tot ce e de vizitat. Mă rog, tot ce le spune ghidul că e de vizitat.

 La prima oră, e linişte ca la ţară. Noaptea însă, pînă pe la ora trei, tinerii din cartier se strîng pe o bancă şi rîd, cîntă, ţipă, fără să le pese că-i deranjează pe turişti sau pe locatarii caselor din jur. Locatarii nu se plîng, zgomotul nocturn face parte din peisaj la fel ca şi băncile, reverberele şi ţîşnitoarea. Turiştii se plîng, dar degeaba. Pe cine interesează că un american sau un neamţ scrie pe pagina de internet a hotelului "Nu mai vin la acest hotel din cauza gălăgiei nocturne". Ei, şi? Vin alţii.
Şi cum stăteam în camera mea de la primul etaj, în prima dimineaţă, pe la ora 10, am auzit o voce strigînd:
- And here is the Bateau-Lavoir!
Da, ştiam asta. Dar vocea continua cu detalii despre celebrul Bateau Lavoir, unde pe la începutul secolului trecut stăteau pictori şi poeţi săraci. Ei se numeau Pablo Picasso, Kees van Dongen, Juan Gris, Constantin Brâncuşi, Modigliani, Pierre Mac Orlan, Max Jacob. Mai erau şi alţii. Dacă vreţi să ştiţi mai multe, citiţi aici. Dar să continuăm. M-am uitat în direcţia vocii şi am văzut sub fereastra mea lume ca la miting. Sau aproape.

Din acel moment n-am mai avut linişte. Zilnic, între 10 dimineaţa şi 10 seara, cam o dată la douăzeci de minute sub fereastra mea bubuia o voce:
- Et ici c'est le Bateau-Lavoir!
N-am stat tot timpul în hotel. Mai mergeam pe unde aveam treabă.

Reveneam la hotel, voiam să mă odihnesc un pic, mă trezea o voce piţigăiată:
- Koko ni go resseki no minasama wa, batō lavoar!
Mai ieşeam pînă la Monoprix să.mi iau ceva de mîncare, în drum mai beam o cafea, mai făceam cîte o poză:

Mă întorceam în cameră şi auzeam:
- Signore e signori, ecco il Bateau-Lavoir!
Iar mai plecam, că doar nu era să stau toată ziua în hotel. Mai vedeam ce se mai pierde:

Mai intram în cîte o librărie, o galerie. Mă mai întîlneam cu prietenii.

La întoarcere, îi găseam în faţa ferestrei:
- Damy i gospoda , vot Bato-Lavoar!
Un sfert de oră mai tîrziu:
- And now, here is the Bateau-Lavoir!
După alte douăzeci de minute:
- Meine Damen und Herren, hier ist die Bateau-Lavoir!

Desigur, n-am stat numai în cartier, m-am plimbat, am mai văzut una-alta.

La întoarcere, la orice oră, auzeam o voce care striga:
- Voila, maintenant, le Bateau-Lavoir...
Iar turma de turişti tropăia cuminte în urma ghidului.
În fiecare zi, de cîteva ori, mi se repeta în diferite limbi că aici locuia Picasso în perioada roz şi aici a pictat "Domnişoarele din Avignon".

Ce era să fac?

Suveniruri (1)

Inaugurez azi o nouă rubrică, intitulată, cum bine aţi observat, suveniruri. Va avea şi o etichetă, un tag, desigur.
Va fi o colecţie de suveniruri din călătoriile mele, dar nu veţi găsi aici prea multe obiecte din magazinele specializate, aflate în preajma monumentelor şi muzeelor, în gări, aeroporturi şi alte locuri frecventate de turiştii harnici. Eu nu sunt un turist harnic.
Deci, primul suvenir.
Luna iulie, Paris, căldură mare. De fapt, mijlocie. 27 de grade. Pentru parizieni e caniculă.
Mă duc la Maison de la Radio, să mă întîlnesc cu un prieten. Ajung la poarta F şi, înainte de a intra, îmi aprind o ţigară. În clădire nu se fumează, biensur. Uşile sunt străjuite de patru scrumiere ca aceasta din imagine. Nu sunt singura fumătoare, pe micul platou din faţa intrării mai fumează 7-8 persoane. Poate 15. La un moment dat observ că un individ, destul de corect îmbrăcat, demontează, rînd pe rînd, piramidele din partea superioară a scrumierelor şi le aşază pe bordura de ciment a unui spaţiu verde. O bordură lată, cam de 50 de centimetri. Goleşte pe bordură scrumierele şi răscoleşte mucurile, unele încă fumegînde, amestecate cu cenuşă. Din cînd în cînd, extrage din grămadă cîteva mucuri şi le pune într-o pungă de plastic roz transparent. Pune la loc piramidele, mai scormoneşte prin grămada de mucuri, mai alege cîteva şi le pune în pungă. Apoi face curat. Cu dosul palmei, mătură mucurile rămase pe bordură. Pe spaţiul verde. Şi pleacă. Nimeni nu pare să fi observat. Nimeni nu spune nimic.

Concurs fulger

Primul care recunoaşte statuia din imagine şi ştie unde este ea amplasată primeşte un premiu-surpriză. Încă nu ştiu ce va fi premiul, deci  va fi o surpriză şi pentru mine :)

Later edit:
Pentru că Brad Dan a şi răspuns, iată statuia văzută din alt unghi, pentru confirmare:

Premiul urmează.

Centrul cultural Ogrezeni, închiderea festivă a sezonului

Am spus în titlu cam tot ce voiam să vă comunic. Duminică 25 septembrie, pe la amiază, ne vom întîlni pentru ultima dată în acest an pe covorul roşu de la Ogrezeni. Sunt invitaţi - cu rugămintea să mă anunţe din timp, adică pînă sîmbătă la prînz -, toţi participanţii la Festivalul Premiile Lili - concurenţi, membri ai juriului, bloggeri susţinători, alţi oameni de bine.

RSVP :)

"Sună un prieten!"

Ei, bine, azi am fost eu prietenul sunat. Direct din emisiunea cu pricina. Întîi m-a sunat o jună, care m-a rugat să stau pe lîngă telefon vreo două ore. Asta se întîmpla pe la ora 11,30. Am stat, desigur. Dar degeaba. Abia la ora 17,30 m-a sunat altcineva, care mi-a spus că prietena mea are nevoie de ajutor şi mi-a făcut legătura în emisie.

A fost o experienţă interesantă, mai ales că după ce am dat răspunsul solicitat - liniştiţi-vă, am ştiut :) -, cei din studio au uitat să închidă telefonul şi am rămas pe fir şi la următoarea întrebare. Am ştiut şi de data asta, dar nu m-a întrebat nimeni nimic. Apoi am închis.

Ceva însă m-a deranjat. Moderatorul emisiunii, cu care nu sunt prietenă nici măcar pe Facebook, îmi vorbea cu "tu". M-am obişnuit de mult cu tutuiala online, e OK, dar ca un necunoscut să mă tutuiască la telefon mi s-a părut straniu şi chiar neplăcut. Cît pe-aci să-i spun ceva, dar n-am vrut să-i stric emisiunea. Frumos din partea mea, nu?

O întrebare despre fostul ministru al muncii

Crede cineva dintre cititorii acestui blog că premierul Emil Boc l-a mătrășit revocat pe Sebastian Lăzăroiu fără să fi primit ordin de la se fi consultat anterior cu președintele Băsescu?

Muzică pentru azi

Beethoven, Fantezia în do major pentru pian, cor și orchestră, cu filarmonica din Berlin, solist și dirijor Daniel Baremboim.