Va urma

Am tot scris despre calculatoare care scriu proză, cred că a sosit momentul să trecem la proză scrisă de oameni, cu sau fără ajutorul calculatorului. Să citim, de exemplu, o povestire interactivă. Ţineţi minte acele seriale la care telespectatorii erau invitaţi să voteze pentru o variantă sau alta de final? Dar Internetul e doldora de interactivitate, există şi jocuri şi piese şi proză pe aceeaşi schemă. Povestirea interactivă este simplă şi accesibilă. Începi să citeşti, la un moment dat ai două opţiuni, citeşti care variantă vrei, cînd ajungi la un punct anume iar trebuie să optezi şi tot aşa. Teoretic se poate ajunge la o infinitate de variante. Cam aşa: EA (se derulează o listă de nume, alegem unul) îl întîlneşte pe EL (listă de nume, alegem unul) la 1 - un bal - sau 2 - un mall. Dacă alegem balul, avem două opţiuni: 1.1 - cei doi se îndrăgostesc unul de altul şi 1.2 - cei doi nu se îndrăgostesc unul de altul. Eliminăm varianta 1.2, care nu duce nicăieri (dacă dragoste nu e, nimic nu e), eliminăm şi mall-ul ca să nu ne lăsăm toţi banii acolo şi alegem varianta 1.1 ...
Dacă vreţi să aflaţi toate variantele acestei poveşti de amor, citiţi continuarea pe Tamada.ro

O carte pentru viitorul guvern

De fapt, "Les Emplois de demain" de Lucie Robequain et Fabrice Lacombe, prezentată în ziarul Le Monde, este o carte interesantă şi utilă pentru orice om politic responsabil chiar dacă, în detalii, nu pare să ne privească foarte direct. Decît pe ici, pe colo... Dar în locul sterilelor discuţii pe tema "cine va fi prim-ministru", aş vrea să avem, în timpul campaniei electorale sau/şi după campanie, o dezbatere serioasă pe tema locurilor de muncă din viitorul apropiat.

Uluiala uninominală

Mă uit la numele candidaţilor şi mă cuprinde o nostalgie, ba chiar încep să regret că nu vom mai vota pe liste. Nu pentru că au apărut o grămadă de necunoscuţi, plus cîţiva cunoscuţi din showbiz, ci pentru că nu reuşesc să văd legătura dintre ei şi partide. Probabil că e vina mea. Recunosc, sunt de modă veche - nu cred în politica făcută de diletanţi. Dacă în 1990 valul de diletantism era firesc - de unde să scoţi sute de oameni politici la cîteva luni după căderea dictaturii? - , acum, în 2008, firesc ar fi să candideze acei politicieni cu experienţă care au dovedit că au ceva de spus, alături de tineri care îşi asumă o ideologie şi o identitate politică, şcoliţi la facultăţile de ştiinţe politice sau de administraţie publică. Pentru că este vorba, nu-i aşa, de reformarea, de înnoirea clasei politice.
Ce avem de fapt? Ziarişti, artişti, sportivi. Cîţiva. Nume mari, de a căror faimă speră partidele să profite. Ce mai avem? Oameni de afaceri, care nu se mulţumesc cu rolul de finanţatori ai partidelor, ci vor să participe la luarea deciziilor. Şi o mulţime de tineri fără „carte de vizită”, deci practic fără şanse, aruncaţi în luptă acolo unde e mai greu, adică în colegiile unde candidează cîte un lider important sau măcar cunoscut de la alt partid.
Prima condiţie a succesului în alegeri, se ştie, este notorietatea. Iar eu habar nu am cine sunt candidaţii pentru Camera Deputaţilor în colegiul meu. Nu este niciunul mai cunoscut. Din pliante şi afişe nu pot afla prea multe. (La Senat e mult mai bine, cunosc chiar doi candidaţi.)
Presupun că în multe colegii alegătorii sunt la fel de derutaţi. Ce vor alege, dacă, evident, se vor duce la vot? Probabil că vor vota după „eticheta” politică.
Şi atunci, nu era mai simplu şi mai ieftin să rămînem la votul pe liste?

Campania audio-video

Încep să simt că e campanie. Cutia poştală se umple de pliante colorate în roşu-portocaliu-galben-albastru-verde, alte pliante îmi decorează maşina, mai găsesc şi pe clanţa uşii cîte unul, de-mi vine să întreb, ca în versul lui Pîcă, cine-a pus rahat pe clanţă. Dar nu întreb. Ştiu. După culoare.
Mai nou, am început să primesc daruri de campanie. Nu vă gîndiţi la sacoşe. Nimic de mîncare. Nimic de băut. Doar daruri, cum să spun, spirituale. Într-una din zilele trecute, o candidată la Senat mi-a trimis un CD audio cu muzică lejeră. De la un candidat la Camera Deputaţilor am primit azi un DVD cu un film după Jack London. Ghinion, nu-mi place muzica lejeră, nici la filme nu mă uit.
Am primit şi un dar mai puţin spiritual, dar util şi necesar: o brichetă. Scrie pe ea cu cine votez. Dar e bună şi la aprins ţigara.

Oameni şi calculatoare

1. Scriam despre doi autori ai vremurilor noastre, Brutus, programul de calculator care scrie proză şi despre PC Writer 2008, programul-romancier care a scris „Adevărata dragoste”. Desigur, asta m-a dus cu gîndul la maşinăria de scris descoperită în secolul 16 de Jonathan Swift în insula zburătoare Laputa, în timpul vizitei lui Gulliver la Academia din Lagado. Iată-i imaginea alături. „The literary engine” se cheamă ea, ceea ce s-ar traduce motorul literar sau maşinăria literară. „Prin intermediul acestei invenţii, la preţuri modice şi cu minim efort fizic, chiar şi persoana cea mai ignorantă poate să scrie cărţi de filosofie, poezie, politică, drept, matematici şi teologie, fără a avea nevoie de geniu sau de studiu”, i se explică lui Gulliver. Inspirată, se pare, din Ars Magna a lui Ramon Llull (1232-1315), maşinăria este, de prisos să precizăm, strămoaşa calculatorului de astăzi, care prezintă, după cum ştim, aceleaşi avantaje...
Aşa începe editorialul meu de astăzi de pe Tamada.ro. Citiţi!

Consilieri

Cu totul întîmplător, exact în aceste zile am citit cartea lui Salman Rushdie "Patrii imaginare". Undeva în acest volum Rushdie citează din cartea "Good as Gold" a lui Joseph Heller, şi anume nişte replici ale lui Ralph, asistentul preşedintelui. Citez şi eu o frază care mi-a plăcut - oare de ce? - foarte mult:
“Acest preşedinte nu doreşte o suită de yes-men. Ceea ce ne dorim sunt oameni integri şi independenţi care să fie de acord cu toate deciziile pe care le luăm”.

Oh, yes.

Obama. President Obama

După o noapte parţial albă, constat că situaţia este albastră. Nu mă înţelegeţi greşit, mă refer la harta electorală a SUA, albăstrită peste noapte. Americanii au avut puterea să renunţe la prejudecăţi şi l-au votat pe candidatul democrat fără să ţină seama de o serie de detalii care în urmă cu 3-4 decenii, poate chiar acum un an sau chiar acum o lună li s-ar fi părut esenţiale.
Din răspunsurile la exit poll am aflat că 60 la sută dintre americani sunt preocupaţi de situaţia economică şi doar 9 la sută cred că duşmanul nr.1 este terorismul.

Dar de analize vom mai avea timp, măcar patru ani.

Ca să ne şi distrăm, vă spun că astă-noapte, în timp ce navigam pe valurile Internetului, am găsit o foarte simpatică reclamă pentru teste de inteligenţă:
“Sarah Palin’s IQ = 116

Are You Smarter than Sarah Palin? Take Our IQ Test Now!”
:)