De la condamnarea comunismului la circuitul roşu

Acum cîțiva ani am avut parte de o solemnă și vocală condamnare a comunismului. Acum s-a găsit soluția pentru  scoaterea din moarte clinică a turismului cu frunză: circuitul roșu. Pe urmele lui Ceaușescu. Parcă văd mii, zeci de mii de turiști vizitînd cu pioșenie casa de la Scornicești și închisoarea Doftana, cazarma din Tîrgoviște și vila prezidențială de la Neptun...
Teoretic, nu e nimic rău. Scopul scuză mijloacele, nu? Cînd turismul e în criză, faci orice ca să scoți un ban. Și nu e momentul să întreb pe ce autostrăzi vor circula autocarele cu turiști.

Ungurii au făcut, acum 10-15 ani, la Budapesta, un parc cu toate statuile și monumentele epocii comuniste. Și, pentru că n-au uitat fraza lui Marx „Omenirea se desparte de trecut rîzînd”, acest parc cu statui e făcut cu haz. Circuit cu Trabantul, cîntece mobilizatoare din epocă, obiecte nostime în magazinul de suveniruri. Inclusiv „ultima răsuflare a comunismului”. Așa scrie, în engleză cu litere chirilice, pe cutia din imagine. Și, mai nou, un telefon roșu, pentru cei care are vrea să vorbească cu Stalin, Mao, Castro sau Honecker.

Dar, desigur, proiectul circuitului roșu de la noi nu are nici o legătură cu parcul memento din Budapesta.  Eu cred că este doar o schiță pentru un alt circuit, care va cuprinde în mod obligatoriu și „Cireșica”.