Deci, 7. Cifră magică!
Mă gîndesc să fac şi eu un referendum, tot cu 7 întrebări.
- Sunteţi de acord ca ziua să fie soare şi noaptea nu?
- Credeţi că ar trebui să schimbăm clima României?
- Sunteţi de acord cu abrogarea principiului vaselor comunicante?
- Doriţi să trăiţi mai bine decît capra vecinului?
- Sunteţi de acord cu mutarea sectorului 1 în locul sectorului 5, a sectorului 3 în locul sectorului 2 şi a sectorului 6 în locul sectorului 1?
- Doriţi un salariu minim pe economie de 5000 de Euro pe lună?
- Credeţi că emigrarea a 20000000 de români ar modifica rezultatele alegerilor, în condiţiile în care 50 % dintre ei ar vota prin corespondenţă?
- Doriţi să trăiţi într-o capitală frumoasă şi civilizată?
- Credeţi că prin eliminarea din
spectrulpoliticspectrul solardin spectru a culorii portocalii România ar duce-o mai bine?
Ţţţ! Uite că sunt 9! Nu-i nimic, şi 9 e o cifră magică.
Doamna Lucia, ne confruntăm cu probleme grave și dumneavoastră vă arde de șagăăă!!! Io mă tot gândesc de ieri cum facem cu ăia 200 de tunisieni de ni-i aduce pe cap domnu președinte! Le-or place sarmalele? S-or adapta cu musacaua? Dar cu varza a la Cluj? Văleuuuu....
RăspundețiȘtergere@Tanti Jeni, sunt foarte serioasă. Dar cum văd că te preocupă problema tunisienilor, am să dau azi sau mîine pe blog o reţetă de couscous.
RăspundețiȘtergereDaca USL reuseste sa dejoace acest scenariu marsav sunt tari cu adevarat.Daca nu, ar fi mare pacat pentru blegii astia de romani.
RăspundețiȘtergereDaaaaaaaa... Lucia, daca tot nu ai candidat cand a fost vremea la presedintie (2009), nu crezi ca la anul ar fi potrivit sa candidezi la primarie?
RăspundețiȘtergere@zincabeiu
RăspundețiȘtergereNu ştiu ce să zic. E foarte greu. Cînd oamenii sunt întrebaţi dacă vor să se reducă cheltuielile administrative, tentaţia este să spună da, fără să se gîndească deloc că asta va însemna reduceri de salarii, concedieri, spitale şi şcoli închise şi servicii mai proaste. Trebuie "decodificate" toate astea, pentru ca oamenii să nu cadă în capcană.
@Lilick
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru încredere :))) Să ştii că ar fi o idee! Crezi că e cazul să-mi oxigenez părul? "Încă o blondă în lupta pentru Primărie!"
Şi pe spatele buletinului de vot o să scrie "Înseamnă că o vrei pe Nuţi la Primăria capitalei!"... Aşa că n-are nicio importanţă ce şi câte întrebări s-au pus.
RăspundețiȘtergereDacă la întrebarea aia cu ... vreţi ca Bucureştiul să aibă o arhitectură unitară toată lumea ar răspunde DA, ce s-ar întâmpla? Ar dărâma clădirea Cecului sau turnul ăla argintiu de birouri din apropiere?
@renata
RăspundețiȘtergereCred că CEC-ul, e vechi, l-au construit alţii. Cum să dărîme bunătate de investiţie falică şi metalică?
‘Mneaţa, Lucia.
RăspundețiȘtergereZilele trecute n-am avut vreme de internet pentru că am vrut să văd cu ochii mei dacă mai fierbe Dunărea la Cazane, nu ştiu dacă mă înţelegi, am fost mai toată ziua la volan iar seara numai de internet nu îmi mai ardea. Şi am văzut, nu mai e ce-a fost, dar nu asta ne interesează acum deşi fierberea în sine poate fi un motiv de referendum foarte bun. Abia acum am găsit iniţiativa ta, pe care, mă ştii doar, o tratez cu toată seriozitatea ca şi pe celelalte iniţiative ale tale de mai înainte, pentru că referendumul tău mi se pare de o mare importanţă, şi nu glumesc atunci când afirm asta, sunt doar unul dintre cele mai serioase personaje din spaţiul virtual, nu ?
Aşa că să nu te mire dacă îţi voi prezenta mai jos răspunsul meu motivat – adicătelea numai judecătorii au voie să scrie motivări, ce mama naibii, eu nu – la una dintre întrebările plebiscitului tău, iar domnul profesor Horia Gârbea, ca expert în domeniu, îmi poate valida sau invalida punctul de vedere, dacă domnia sa vrea să ia leapşa, bineînţeles. :)
Numai că nu pot face asta imediat, acum am pus de-o ciorbă, care, te rog să mă crezi pe cuvânt, atunci când va fi gata îi va face să saliveze de poftă până şi pe tunisienii care ne vor fi oaspeţi :)
Sunteţi de acord cu abrogarea principiului vaselor comunicante?
RăspundețiȘtergereDA, din tot sufletul.
Nefiind magistrat şi nici măcar om de ştiinţă mă grăbii ca fata mare şi dădui verdictul, dar nu, nu aşa trebuia făcut. Dacă eram judecător trebuia să identific părţile, c-ar fi fost Pepe cu Zăvoranca, Iri cu Izvoranca, flota cu cârmaciu, era musai s-o fac, trebuia, başca, să consemnez ce zic unii şi ce spun celalţi, treabă grea, dar nu sunt şi sar peste asta. Nici dac-aş fi fost profesor de mecanica fluidelor nu mi-ar fi fost permis să fac un astfel de salt, orice concluzie a unei demonstraţii ştiinţifice trebuie să se desprindă de trunchiul argumentaţiei ca un fruct bine copt din codiţa lui, mai pe româneşte aşa cum cade para mălăiaţă în gura lu’ nătăfleaţă, ei drăcia dracului, că-mi ameţeam studenţii, li s-ar fi îmbârligat dinamica fluidelor cu statica în cap de le facea mintea explozie şi mi-ar fi dat cu huo până le-ar fi zburat computatoarele din mână către catedră, precum caschetele poliţiştilor la Cotroceni.
Motivaţia, totuşi, are două laturi – sau părţi, dacă vă sună mai bine – precum cosorul lui Moceanu, una subiectivă şi alta obiectivă.
Subiectiv, da, vă spun că urât mi-a fost Pascal – ce om şi ăla, în loc să facă ce făcea tac-su şi ce nu face acum Blăjnar, adică să strângă corect taxe pentru stat, s-a apucat să se joace cu integralele, gradienţii şi ecuaţiile vectoriale, ca să ce, ca să dea el o lege prin care să-mi umple mie camera de hotel cu rahat, stăteam la parter, bănuiesc că vă imaginaţi cam cum deversa vasul de la toaletă. Asta-i una, dar mai e şi alta: numai când aud cuvântul „vas” şi dintr-o dată îmi trece prin faţa ochilor un cârd de vapoare, ca berzele, care se duc... şi se duc...pînă se pierd într-o pâclă mirositoare tot ca înainte, cum vă povesteam.
Obiectiv şi teoretic vorbind, principiul vaselor comunicante, rezultat din legea lui Pascal, trebuie abrogat de urgenţă nu numai pentru că e un principiu căzut în desuetudine şi care produce efecte, dar nu e nici măcar un principiu pentru că e ambiguu. Iată de ce. Ca nivelul să fie acelaşi în două vase se pleacă de la o premiză greşită, de la o aproximaţie, numai inginerii umblă cu astfel de şmecherii, se presupune că presiunea pe faţa lichidului este aceeaşi. Auzi vorbă, adică forţa ce generează presiunea e perfect perpendiculară pe suprafaţă, nu se mai lasă şi ea înclină, stă aşa... dreaptă băţ, nu dă din coate – nu e cuşer raţionamentul – e sigur câş, câş-câş de-a binelea. În ultimul rând, cine-a mai văzut azi o forţă statică, astăzi toate forţele sunt dinamice, nu?