Vă fac program!

Iată cîteva momente din viitorul foarte apropiat la care voi participa ca invitat sau ca organizator. Dacă voi avea timp, voi scrie separat despre fiecare. Cu afişe şi coperţi. Deocamdată, o scurtă trecere în revistă, ca să ştiţi despre ce este vorba. Desigur, sunteţi invitaţi la toate aceste manifestări.

• Azi, 18 martie la ora 18, în rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, este lansarea antologiei de proză contempoană "Ochelarii de fum". 
• Joi, 24 martie, la ora 13, în Sala Oglinzilor de la Casa Scriitorilor, va fi lansat volumul de poezie "pantera sus, pe clavecin" de Horia Gârbea, apărut la editura Tracus Arte.
• Vineri, 25 martie, la ora 17,30, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, va avea loc festivitatea de decernare a premiilor concursului BLOG DE BLOG. Cu aceeaşi ocazie, cei prezenţi vor afla adevărul, numai adevărul şi tot adevărul despre AFACEREA CLONEGATE.
• Luni, 28 martie, ora 17,30, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc o întîlnire a CLUBULUI DRAMATURGILOR. Vor fi lansate două cărţi - "Mircea Şeptilici sau ultimele două ore din viaţa unui artist" de Candid Stoica, editura ZIP şi (pentru cei care nu ajung joi la Casa Scriitorilor) "pantera sus, pe clavecin" de Horia Gârbea, editura Tracus Arte. Tot atunci, piesa "Mircea Şeptilici sau ultimele două ore din viaţa unui artist" de Candid Stoica va fi prezentată în spectacol-lectură, cu o distribuţie prestigioasă.
• Marţi, 29 martie, ora 17, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, la Clubul de proză LA FORMAREA IDEILOR condus de Constantin Stan, va citi din scrierile ei, ca invitat special, colega noastră întru blog Renata (premiul bloggerilor la concursul PREMIILE LILI). 

Blog de blog - kommunikat important!

Dragi prieteni, laureaţi sau nu ai concursului BLOG DE BLOG, festivitatea de decernare a premiilor va avea loc vineri, 25 martie, ora 17,30, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române.
Cu aceeaşi ocazie voi face dezvăluiri complete şi exhaustive despre AFACEREA CLONEGATE. Cum am mai spus, nu mă las intimidată!

Iar acum, suprize, surprize!
Poate aţi remarcat că la Gala online nu am anunţat cine este laureatul Marelui Premiu "Pentru că-mi place". Nu l-am anunţat pentru că nu găsisem, pe culmile Zelistului, un blog care să.mi placă atît de mult încît să-l premiez. Greşeala mea. Nu l-am căutat unde trebuia. În zilele următoare, citind şi recitind bloguri din blogroll-ul meu proprietate personală, mi-am dat seama că există un blog care-mi place foarte mult. Un blog care place multora. Un blog care pe unii îi deranjează.
Deci, avem un laureat al Marelui Premiu. De fapt, o laureată.
Doamnelor şi domnilor, cîştigătoarea Marelui Premiu "Pentru că-mi place" al concursului BLOG DE BLOG pe 2010 este... (răpăit de tobe, emoţii, suspans)

Diacritica


Pentru că-mi place!

Afacerea Clonegate. Primele indicii

Afacerea Clonegate, despre care v-am promis că voi face dezvăluiri, este mult mai complicată decît pare la prima vedere. Nici nu vă puteţi închipui toate implicaţiile! Cît despre personalităţile ale căror nume se leagă de această afacere tenebroasă, este prea devreme să vorbim.
Nu vreau să ascund faptul că, după prima postare dedicată acestei afaceri, am primit un număr de comentarii antipatice, anonim-portocalii. Vă daţi seama, deci, că treaba e serioasă.
Evident, nu vor reuşi să mă intimideze!
Dovadă, azi sunt în măsură să vă anunţ că pînă la sfîrşitul lunii martie veţi afla totul despre Afacerea Clonegate. Foarte probabil pe data de 25.

Muzică din filme

Asta este o leapşă primită de la Chinezu, din Republica lui culturală unde am zis că voi cere azil politic. Ce melodii din filme îmi plac foarte mult? Ah, sunt multe, foarte multe. E drept că de vreo 15 ani n-am mai fost la cinematograf, dar au fost perioade în viaţa mea, acum 30-40 de ani,  cînd "mîncam film pe pîine".  Filme bune şi proaste, desigur. Pe cele mai multe le-am uitat. Dar unele dintre ele mi-au rămas în memorie. Pe altele le-am revăzut cu plăcere. Inclusiv datorită muzicii.
Iată o selecţie aproximatovă:
Dansul ungar nr.5 de Brahms, în "Dictatorul" lui Chaplin. Este - muzical şi cinematografic - o secvenţă uluitoare.


Un film în întregime cîntat - şi nu e operă! Două fragmente din "Umbrelele din Cherbourg". 1964, Jacques Demy şi Michel Legrand.




Un film sovietic din care nu mai ţin minte nimic, nici măcar titlul :), dar muzica este de neuitat: Valsul nr. 2 de Dmitri Şostakovici.


Desigur, "Odiseea spaţială 2001" a lui Stanley Kubrick, cu muzica din "Aşa grăit-a Zaratustra" de Richard Strauss.


Nu pot uita "Mary Poppins"! Aveam vreo 20 de ani cînd l-am văzut prima dată; ştiu că am ieşit de la film şi am traversat bulevardul Magheru (nu pe zebră, ci direct de la cinematograful Scala) ţopăind şi cîntînd "Supercalifragilistic" :)


Aş mai putea adăuga temele muzicale ale unor seriale tv, dar deja am încărcat prea mult pagina. Poate voi reveni!
Deocamdată, îi mulţumesc Chinezului că mi-a oferit o dimineaţă de muzică, film şi amintiri. Şi pasez leapşa, care are ca origine UTV , lui Lilick, lui George Şerban şi Renatei. Mădălina şi Matilda sunt şi ele invitate. Şi Cody, deşi la el e clar: Céline Dion :)

H. Salem, 1927-1991

Azi se împlinesc 20 de ani de cînd a plecat de lîngă mine. De 20 de ani îmi amintesc de el în fiecare zi şi îmi lipseşte în fiecare clipă.
Iată aici un fragment din romanul "Haimală", aflat în manuscris. Pe blogul care-i poartă numele mai puteţi găsi un fragment din acest roman şi poeziile din volumul "Misterul persistă".

Crucea de piatră

Cînd a împlinit 14 ani şi a văzut-o pe Jana, o fătucă de 16 ani din Cruce, cu un corp superb, aproape goală, stînd în faţa porţii unei case de toleranţă, doar cu nişte chiloţi negri pe ea, a tresărit văzîndu-i trupul şi a rămas înmărmurit pe trotuar, tot privind şi nevenindu-i să-şi dezlipească ochii de la ea, în timp ce ea discuta mai mult prin gesturi cu un posibil client (un ţigan), aflat chiar lîngă Herş. Îl întreba prin semne dacă ştie să cînte la vioară, imitînd mişcările arcuşului, în timp ce sînii grei i se înălţau în ritmul mîinilor. Şi-n timp ce se holba la ea nu se gîndea nici o clipă ce corp putea să aibă Stela, care era prietena lui şi, culmea ironiei, locuia într-o căsuţă de pe Aristide Virunca, lipită de Crucea de Piatră, pe care o săruta pe obraji sau o ţinea de mînă, dar nu i se părea că acesta este un act legat de sex, mai mult, nici nu-i trecea prin cap.
Şi mai tîrziu, după cîteva luni, cînd s-a dus cu Gelu la Jana şi după ce i-a dat 15 lei, în timp ce se săvîrşea actul acela complet necunoscut pentru el şi după aceea nu s–a gîndit nici o clipă că prin asta o trăda pe Stela cu ceva, că ar privi-o pe ea în vreun fel sau că ar trebui să-i spună sau să-i ascundă chestiunea aceasta.
A rămas un mare mister pentru el, de unde a ştiut atunci, în clipa cînd a rămas singur în cameră cu Jana şi şi-a scos de pe el chiloţii ce trebuie să facă. Avea atunci gînduri confuze şi o dorinţă, dar nu ştia exact în ce constă această dorinţă şi unde se localizează, avea impresia că e în tot corpul şi cînd ea i-a spus zîmbind să se dezbrace, el s-a dezbrăcat supus, deşi era foarte pudic şi pentru nimic în lume în alte împrejurări n-ar fi admis să se despoaie în faţa unei femei, de ce acum s-a dezbrăcat rapid, supus, continuînd aceeaşi stare de perplexitate. Apoi ea a luat poziţia necesară şi l-a invitat să vină deasupra ei şi atuncea el a ştiut ce trebuie să facă, deşi nimeni nu i-a spus înainte, nici un prieten nu i-a descris comportarea, nici nu ştia în ce constă actul sexual, nici nu ştia în clipa aceea că de fapt săvîrşeşte actul sexual. Simţea că e ceva ce trebuie făcut, îi plăcea, dar nu foarte tare, nu aşa cum avea să-i placă mai tîrziu, pentru că era puţin inhibat, puţin prea curios de ce trebuie să urmeze, îl uimea totul, poziţia picioarelor ei, faptul că-l lăsa să se urce pe ea, continua să stea deasupra Janei, care-l îndemna “Hai, dă-i înainte”. El zîmbea, nu ştia ce trebuie să se întîmple, cînd urma să se termine asta, chiar la un moment dat el a întrebat-o pe Jana “mai dau, mai dau?”, iar ea a început să rîdă: “Sigur că da, pînă o să vezi că se termină”. Totul era foarte plăcut, îi plăcea Jana, o mîngîia tot timpul, dar nu ştia de ce şi chiar i se părea caraghios şi ciudat încotro se duceau mîinile sale dar probabil ele ştiau ce făceau şi la urmă de tot a simţit ceva deosebit, o descărcare, s-a umplut foarte tare de plăcere, iar după aceea o uşurare. A stat şi a aşteptat neştiind ce să mai facă, iar ea i-a spus: “Ei, acum gata, ai terminat, să-ţi fie de bine” zise ea. “Ai văzut, ţi-a plăcut? Ai fost dezvirginat!”
Iar toate acestea i-au făcut mare plăcere, după aceea a simţit o mare mîndrie, stupid, s-a simţit mult mai bărbat, dar totul i s-a părut apoi, la rece, absurd, greţos şi chiar scîrbos, uimindu-l cel mai mult că pentru acest act atît el cît şi ea au folosit organe atît de… atît de ruşinoase. Dar cînd a reîntîlnit-o pe Stela, n-a avut deloc impresia că s-ar fi schimbat ceva între ei şi tot de mînă a ţinut-o şi tot pe obraz a sărutat-o la “gajuri”. Nici prin minte nu i-a trecut că ar fi putut face cu Stela ce a făcut cu Jana şi nici nu ar fi dorit asta. Avea o stare confuză, ar fi vrut ca Stela să-i fie soţie, dorea asta cu ardoare, atunci de ce nu făcea nici o legătură între Stela şi actul sexual, se întreba mai tîrziu? Cum putea să fie atunci atît de naiv şi de tîmpit?
În continuare, s-a dus cam o dată pe săptămână la Jana şi momentul acela cînd pleca spre Crucea de Piatră, seara de obicei – ziua n-avea curaj să se ducă şi oricum ziua nu prea era activitate – simţea o emoţie extraordinară, simţea că înghite în gol, o excitare în tot corpul şi o plăcere extraordinară. Asta era legat de faptul că banii şi-i procura furîndu-i din şifonier, unde mama ţinea mărunţişul. Şi mama observa că dispăreau bani. O dată a întrebat cine i-a luat; Herş n-a spus nimic, iar mama, pentru că Herş era copilul ei preferat, a înţeles că el luase banii şi pentru ce. Deci cu banii aceia, 15 lei, de fiecare dată se ducea la locul atît de ademenitor, intra în curtea plină de bărbaţi şi băieţi, chiar şi oameni în vîrstă care se zgîiau la geamurile mari ca vitrinele în care erau expuse fetele şi se învîrtea o jumătate de oră sau chiar mai mult ca să se hotărască s-o cheme pe Jana, cu toate că nu era prima dată. Era extrem de timid şi de emoţionat. Şi-n afară de asta, îi plăcea să stea şi să privească. Şi cînd sta pînă se hotăra s-o cheme, o vedea că pleacă, chemată de altul şi ea la fel de goală şi de majestuoasă, fără grabă, mîndră că iar a fost ea aleasă.
Iar el nici nu suferea din cauza acesta şi nici nu i se părea nimic ciudat. I se părea firesc pentru că aşa fusese obişnuit. Şi aştepta ca ea să se întoarcă, pentru ca în sfîrşit să-i poată face semn cu degetul şi să se ducă cu ea în cameră. De altfel, ea nu-i acorda nici o atenţie deosebită, pentru că primea 10-15 bărbaţi pe zi şi nu putea să-i ţină minte pe toţi şi oricum n-avea vreme să-i ţină de vorbă pentru că în timp ce ea se afla în cameră cu Herş, alte “colege” băteau în uşă şi strigau “Hai, mai repede, ce faci acolo, dă din fund mai repede, că eu aştept la …”. Şi toate astea nu i se păreau destul de triviale, destul de vulgare cum ar fi trebuit sa i se pară şi continua s-o dorească pe Jana şi în zilele cînd ea nu era la lucru, pentru că ea fiind măritată (un caz rarisim cînd o curvă avea bărbat oficial), bărbatul ei o ţinea acasă în unele zile şi atunci Herş se învîrtea ca un leu prin curte aşteptînd ca ea să apară şi dacă nu apărea, după 2-3 ore pornea să colinde celelalte case şi pleca pînă la urmă la cameră cu alta, dar fără să-l părăsească părerea de rău că n-o găsise pe Jana şi cu aceea, în timp ce se dezbrăca, întreba de Jana, ce-i cu Jana, de ce n-a venit ş.a.m.d şi fata rîdea de el, că e îndrăgostit de Jana, dar nici vorbă de dragoste, el era îndrăgostit de Stela. La el dragostea însemna cu totul altceva. Am mai spus că sistemul lui de automulţumire şi vocea aceea, a doua, interioară, nu funcţionau întotdeauna. Îşi dădea seama ce dezastru ar fi fost ca în timp ce se culca cu Jana să înceapă să funcţioneze a doua voce, să comenteze, acum e bine, sau e rău, acum îmi place. Dar în ce hal ar fi putut să arate o asemenea împreunare. Noroc că natura avea grijă să pună mîna pe gura vocii şi s-o reducă la tăcere, ca totul să decurgă normal. Herş nu înţelegea cum de s-a lăsat el aşa de uşor convins de Gelu să meargă împreună în Cruce, să se ducă la femei, adică, mai ales că el nu ştia nimic, de ce trebuia să meargă acolo şi Gelu nu era în stare să-i explice sau nu dorea să-i explice. “Ai să vezi, mă, e grozav, o să-ţi placă, o să te rogi de mine să te mai duc o dată!” Poate că la asta a contribuit imaginea aceea ce i-a rămas întipărită pe retină, în clipa aceea cînd a văzut-o pentru prima dată pe Jana goală în plină zi, discutînd cu violonistul acela pe trotuar. Sau era o dorinţă ascunsă în el, ceva, o voce fără cuvinte care-i spunea că trebuie să se ducă. “De ce?” Şi de ce într-un loc atît de rău famat?. În care existau şi pericole, pentru că auzise că se pot căpăta şi boli groaznice, le spusese profesorul lor de igienă şi cu toate astea s-a dus. Dar de ce s-a dus, el care era un tip atît de prudent, fricos şi care avea în interior o voce atît de autoritară care-l ţinea în frîu, îi controla fiecare mişcare, cum de a tăcut vocea aceea şi l-a lăsat să se ducă într-un asemenea loc şi încă noaptea, într-o lume total necunoscută, în nişte case care arătau îngrozitor, totul ar fi trebuit să-l îndepărteze şi cu toate astea s-a dus parcă tras de o forţă pe care n-o înţelegea. Şi acolo Gelu s-a purtat cu foarte mult tact, ca o mamă grijulie. Adică, în primul rînd, s-a dus el la Jana, a intrat chiar în camera vitrină, era foarte îndrăzneţ, Herş n-a îndrăznit niciodată, nici mai tîrziu, să intre acolo peste fete, madamă şi peşti, şi a început să-i şoptească la ureche, să glumească, să-i spună c-o place cineva, în timp ce Herş urmărea scena din curte, cu inima bătînd nebuneşte de emoţie şi de speranţă, dar ce fel de speranţă? Habar n-avea. Gelu era un tip care ştia să se descurce, să vorbească, bun de gură şi tot îi şoptea şi l-a un moment dat l-a arătat cu degetul pe Herş, care stătea în curte, în întuneric, spunîndu-i probabil că e vorba de un puşti care n-a fost în viaţa lui la femei şi că trebuie dezvirginat. Jana rîdea de se prăpădea şi dădea din cap şi pînă la urmă Gelu a dus-o afară, la Herş şi fără să scoată o vorbă ea a luat-o înainte spre fundul curţii şi el s-a luat după ea, deşi Gelu nici nu i-a mai spus să se ducă după ea. Şi a urmat ceea ce ştim. Însă toate acestea sunt un mister, spune Herş. Totul e făcu ca să mi se pară firesc. Trebuie să fiu foarte atent ca să-mi dau seama cînd de fapt nu e chiar firesc şi că toată viaţa mea nu e chiar firească aşa cum mi se pare. “Aici este o cursă. Cineva mă induce în eroare, cineva mă face să cred că aşa trebuie să fie, pentru că aşa a stabilit el. Dacă există un el.” În timp ce rîdea şi glumea cu Jana, Gelu punea mîna ba pe umărul ei gol, ba pe sînii ei superbi, ba pe picior, fără să se jeneze de celelalte fete şi de peşti şi de privitori. Totul i se părea firesc lui Herş. Dacă în momentul cînd a deschis ochii prima oară, adică în momentul cînd a căpătat conştiinţă de sine, ar fi văzut intrînd nu o femeie cu două braţe şi două picioare, ci o fiinţă cu şase capete, un balaur sau o balaură şi cu opt picioare tot i s-ar fi părut firesc şi în acel caz şi atunci ar fi spus că aşa e normal şi că aşa trebuie să fie şi chiar dacă el însuşi ar fi fost făcut aşa tot normal i s-ar fi părut şi dacă toţi ar fi fost balauri, o lume de balauri şi cu un Dumnezeu balaur, tot normal i s-ar fi părut. Dacă i s-ar fi spus că e nemuritor şi că nu va pieri niciodată, tot i s-ar fi părut firesc şi dacă n-ar fi existat două sexe diferite tot nu s-ar fi mirat, doar unul singur, dacă i s-ar fi adus la cunoştinţă că este fiul lui Rotschild şi că este foarte bogat, iar i s-ar fi părut firesc, aşa cum i se părea firesc să fie sărac. Era, exista o nedumerire în toată povestea asta.

Ochelarii de fum

A fost ideea Doinei Ruşti şi este meritul ei apariţia antologiei de proză contemporană Ochelarii de fum. Citez în continuare din comunicatul-invitaţie:
32 de prozatori prestigioşi, de la Nicolae Breban la Lucian Dan Teodorovici, reuniţi în antologia Ochelarii de fum, vor veni la Muzeul Literaturii să vorbească despre cărţile lor.
Evenimentul va avea loc vineri, 18 martie, la ora 18, în Rotonda Muzeului Literaturii (Bulevardul Dacia nr 12).
Ochelarii de fum (Ed Cartex, 2011) face parte din antologiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (USR) şi este semnată de:
Cătălin Ţîrlea, Cristian Teodorescu, Dan Silviu Boerescu, Daniel Bănulescu, Daniel Vighi, Doina Ruşti, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Florica Bud, Florin Bican, Florina Ilis, Gabriel Chifu, Gabriela Adameştenu, Horia Gârbea, Radu Pavel Gheo, Ioan Cărmăzan, Ioan Groşan, Ioana Dragan, Ion Iovan, Iulian Ciocan, Jan Cornelius, Lucia Verona, Lucian Dan Teodorovici, Lucian Mîndruţă, Maria Manolescu, Mariana Gorczyca, Mihaela Perciun, Nicolae Breban, Radu Aldulescu, Ştefan Agopian, Ştefania Coşovei, Varujan Vosganian.


Prefaţă: Paul Cernat
Discuţiile vor fi moderate de Lucian Pricop

„Principala calitate a antologiei Ochelarii de fum e aceea de a oferi, în 32 de intrări, un eşantion reprezentativ de proză românească „vie”. „Vie” nu doar prin faptul că prozele scurte/fragmentele selectate în cuprins aparţin unor scriitori români în viaţă (prozatori de carieră sau de ocazie, din toate generaţiile active), ci şi prin faptul că, indiferent de vechimea sau de noutatea lor, ele nu datează, ansamblul lor lăsînd, cu toată eterogenitatea inevitabilă şi cu toată diversitatea fizionomică scontată, o reconfortantă senzaţie de prospeţime", scrie Paul Cernat în prefaţă.

Deci, nu uitaţi, vineri 18 martie la ora 18, la Muzeul Naţional al Literaturii Române!

Repere pariziene

Fără prea multe cuvinte, că am treabă.

 A înflorit Forstitia.

Gabin