marți, 7 iunie 2011

Dialoguri festCO 2011

Iată ceva nou în programul festivalului - dialogurile festCO. Temele sunt foarte interesante, cel puţin pentru mine şi colegii mei dramaturgi. Dar şi alţi iubitori de teatru vor fi bineveniţi.

SÂMBĂTĂ 11 IUNIE
11.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
COMEDIE 50
moderator Marina Constantinescu

DUMINICĂ 12 IUNIE
14.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
ORA VESELĂ la festCO 2011 (1h 30 min)
momente din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române
moderator Silvia Cusursuz

MARŢI 14 IUNIE
17.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
CINE MAI SCRIE COMEDIE ROMÂNEASCĂ?
moderator Cristina Modreanu

fesCO 2011 - vedere generală

Prima zi a festCO va fi dedicată dramaturgului Matei Vişniec. În deschidere va avea loc, în prezenţa autorului, lansarea antologiei de teatru scurt „Omul din cerc”, apărută la Editura Paralela 45. Seara continuă cu spectacolul „Cuvântul progres spus de mama mea sună teribil de fals” regizat de Jean-Luc Paliès, produs de Compania Influenscènes - Franţa şi distins cu Premiul Presei la Festivalul Avignon Off.

Timp de opt zile veţi putea vedea pe scenele sălilor Teatrului de Comedie – dar şi pe alte scene convenţionale şi neconvenţionale din Bucureşti şi din ţară - spectacole prezentate de Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul „Constantin Tănase”, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroşani, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Compania de Teatru Passe Partout „Dan Puric”, Clubul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional la Literaturii Române.

În afara concursului puteţi vedea spectacole ale Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, ale Universităţii „Spiru Haret”, ale Teatrului Ţăndărică şi ale Teatrului de Magie.

În Centrul istoric, pe străzile aflate în zona Teatrului de Comedie, pot fi urmărite scurte momente de teatru de stradă.
Site-ul www.eteatru.ro, susţinut de Radiodifuziunea Română, transmite nonstop, începând din 2009, teatru radiofonic. În parteneriat cu festCO, repertoriul lunii iunie va fi format exclusiv din comedii româneşti.
Iată şi un link spre programul complet al festivalului.

Primul concurs al verii

Se dau trei întrebări. Se cer trei răspunsuri. Primul/prima care răspunde corect la toate cele trei întrebări primeşte un premiu-surpriză!
Ia să vedem dacă ştiţi:
- Cîţi ani a împlinit Teatrul de Comedie din Bucureşti?
- Cine a fost primul director al Teatrului de Comedie?
- Cu ce piesă a fost inaugurat Teatrul de Comedie?
Atît. Simplu, nu?

festCO 2011 - o invitaţie de la George Mihăiţă!

Teatrul de Comedie, prin directorul său George Mihăiţă, vă invită între 10 şi 17 iunie la Festivalul Comediei Româneşti - festCO 2011, ediţia a IX-a – realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Ediţia din acest an propune o gamă variată de forme de spectacol, incluzând şi teatru non-verbal, musical, teatru de revistă, teatru de magie, teatru pentru copii şi teatru de stradă.

Voi reveni, în postările viitoare, cu detalii despre manifestările din cadrul festCO 2011.

duminică, 5 iunie 2011

Fără covor roşu, dar cu căpşuni de la Elisa şi cireşe

Sunt şi duminici din astea mai calme, fără lecturi, fără lansări, doar cu bucuria întîlnirii cu prietenii şi, cum s-a întîmplat azi, cu primele căpşuni din plăntuţele primite de la Elisa (Mulţumesc încă o dată!) şi primele cireşe, din pomul  din curte.
Nu vă puteţi imagina cît de dulci şi de aromate sunt aceste căpşuni! Adică au fost :)

Pînă duminica viitoare se vor coace toate cireşele!

vineri, 3 iunie 2011

Ce aveţi cu Lăzăroiu?

De cînd a fost numit ministru al muncii, familiei şi protecţiei sociale, dl. Sebastian Lăzăroiu a devenit principalul subiect de discuţie în tocşouri, pe bloguri şi pe Facebook. Ba că ar fi Terminatorul, ba că ar fi primit premiul Goebbels... Cîte şi mai cîte.
Cel mai bun articol pe tema asta e semnat de Roxana Iordache şi sună aşa:

 
(La drept vorbind, articolul este mai lung, vreau să spun că imaginea se repetă de unsprezece ori)

Sunt absolut de acord cu opinia mai sus citată. Asta a fost şi reacţia mea cînd am aflat ştirea.

Dar mă gîndesc că, de fapt, avem noroc. Putea fi domnul care, din cîte am auzit, va fi ambasador în Estonia...



miercuri, 1 iunie 2011

La mulţi ani, copii!

Luni seara, în drum spre casă, m-am întîlnit cu Berlusconi. Pe la Piaţa Romană. El venea dinspre  Universitate sau poate de la Cotroceni. Nu l-am întrebat ce căuta în zonă, că mă grăbeam. Să prind ştirile.
Ştiri interne:
- noile criterii de internare în spitale
- primarii aleşi din primul tur de scrutin
- încă patru bănci străine se retrag din România.
Ştiri externe:
Bulgarii îşi cheamă acasă fregata din Libia
Bacteria E.coli nu provine de la castraveţii spanioli
Radko Mladic a fost extrădat şi expediat la Haga
Peştii-clovn îşi pierd auzul din cauza acidităţii apei oceanului.

Dar cele mai interesante ştiri ne vin din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat:
- a fost descoperit bunicul lui Tutankhamon - mă rog, o statuie care-l reprezintă.
- pe insula Sfînta Elena, Napoleon învăţa limba engleză.

La mulţi ani, copii!

Click pe poză!