Faţă de un pretins „comunicat” al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor care a fost distribuit pe Facebook sînt autorizat să anunţ: Comitetul director al USR nu a tinut nicio şedinţă în ziua de 4 februarie şi nu a fost redactat nici în această zi nici altădată vreun comunicat pe tema enunţată în pretinsul comunicat. Comunicatul postat este un fals, nu a fost emis de niciun organism al Uniunii Scriitorilor din România şi nu a fost semnat de nimeni din conducerea USR.Am citat în întregime postarea lui Horia Gârbea, o reacţie la aşa-zisul comunicat distribuit azi pe Facebook şi prin e-mail (l-am primit şi eu).
Este un fals caraghios, compus de cineva care nu ştie ce este Uniunea Scriitorilor.
Uniunea Scriitorilor din România este o organizaţie apolitică şi non-profit. Ea are, cu aproximaţie, 2000 de membri. Poeţi, prozatori, dramaturgi, traducători, critici, istorici literari, autori de literatură pentru copii. Bărbaţi şi femei, de toate vîrstele, din toată ţara şi nu puţini care trăiesc în alte ţări. Unii sunt de stînga, alţii de dreapta, pe mulţi nu-i interesează politica, pe alţii îi interesează foarte mult (se poate face o listă a scriitorilor care, după 1990, au fost - sau sunt - preşedinţi sau vicepreşedinţi de partide, cu orientări diverse), unii sunt monarhişti, alţii republicani, unii votează cu opoziţia, alţii cu puterea, alţii nu votează deloc, sunt blonzi, şateni, bruneţi, cu plete, cu chelie, cu ochelari sau fără, băutori de vin sau de votcă (mai rar apă plată), mai talentaţi sau mai puţin, expansivi sau depresivi, sociabili sau retraşi în turnuri de fildeş sau de beton armat - iată cîte diferenţe sunt între noi şi poate am uitat cîteva. Ceea ce ne uneşte este literatura română.
"Comunicatul" difuzat pe Facebook este un fals, o făcătură, o diversiune.
Eu, personal, sunt împotriva puterii actuale şi, chiar dacă nu am protestat în stradă, sunt alături de cei care o fac. Dar Uniunea Scriitorilor, care este suma membrilor săi, nu-şi poate asuma nici un fel de partizanat politic.
Revin la întrebarea din titlu. Cui foloseşte această diversiune? .
Aţi omis scriitorii cu părul creţ ! :))
RăspundețiȘtergereAşa cum aţi omis anumite persoane cu ochi albaştri. După jurnalişti şi moderatori tv, se pare că a venit vremea scriitorilor să se afle în atenţia lor.
Cui prodest, vă întrebaţi ? Sunt aproape sigură că bănuiţi...
@Matilda
RăspundețiȘtergereDa, desigur.
Silvu ple, Lucia.
RăspundețiȘtergereM-am supărat, te rog să mă ierţi, că domnul Horia Gârbea nu a pubicat şi textul falsului comunicat.
Dacă trebuie să înjur pe cineva sau ceva, prefer să ştiu ceea ce trebuie să înjur.
Am găsit. Asta trebuia să înjur.
“Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor a urmărit cu îngrijorare evoluţia evenimentelor din ultimele săptămâni.
Nemulţumirea populaţiei este reală, iar derapajele antidemocratice ale guvernanţilor accentuează starea conflictuală. Se protestează nu doar pentru ameliorarea situaţiei economice. Manifestanţii simt că le sunt încălcate aproape toate drepturile fundamentale, într-un simulacru de democraţie.
Comitetul Director întrunit azi, 4 februarie, consideră că singura ieşire din impas o reprezintă dialogul, demisia guvernului şi organizarea de alegeri libere.
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România ţine să afirme că este solidar cu protestatarii.
Nicolae Manolescu,
preşedintele Uniunii Scriitorilor”
Of, of, offf... şi iarăşi of !
@Bordelezu
RăspundețiȘtergereDa, ăsta e textul, dar e un fals. Nu a fost azi Comitet Director, iar Manolescu nu putea să semneze un asemenea comunicat.
A publica textul falsului comunicat e inutil de vreme ce e fals. Ar servi scopurilor celor care au comis falsul.
RăspundețiȘtergereEmiterea de comunicate false şi mai ales substituirea de identităţi pe internet e un procedeu care a devenit curent şi vizează dispariţia încrederii în orice ştire. E un procedeu binecunoscut al unei la fel de cunoscute şi perene instituţii care a "creat" terorişti, elicoptere, maşini de tipărit bani şi tot ce-a mai fost nevoie .
@Horia Gârbea
RăspundețiȘtergereAh, da, e veche de cînd lumea. Shxpr zice că un stat vigilent trebuie să ştie tot, chiar şi gîndurile încă nespuse.