vineri, 12 aprilie 2013

De ziua lui Shakespeare, volumul VI


"Doi tineri din Verona", traducere de Lucia Verona - să ştiţi că nu e o întîmplare! Iar dacă vreţi să aflaţi mai mult, veniţi la lansare, care va avea loc chiar de ziua lui Shakespeare, 23 aprilie. Lansăm volumul VI al seriei de traduceri coordonate de George Volceanov şi - în premieră - în acest volum, toate traducerile şi toate prefeţele sunt realizate de femei. Dar asta chiar e o întîmplare!

Citiţi mai jos invitaţia, aşa cum apare şi pe blogul lui Horia Gârbea.

Editura Tracus Arte în parteneriat cu Editura Institutului Cultural Român lansează volumele:

William Shakespeare – Opere, volumul VI
Caietele Shakespeare – volumul I (colecție de studii despre opera scriitorului)

Lansarea va avea loc marți 23 aprilie 2013, cu ocazia aniversării
a 449 de ani de la nașterea lui William Shakespeare, (Ziua Mondială a Cărții)
în sala de festivități a Institutului Cultural Român, cu începere de la ora 13.30.

Vor fi prezenți traducătorii și editorii. Un grup de actori va prezenta fragmente din piesele volumului VI.

Volumul VI al Operelor lui William Shakespeare, în traducere nouă, în versuri, cuprinde:


Cum vă place
Traducere de Violeta Popa
Prefață: Pia Brînzeu
Note: G. Volceanov

Doi tineri din Verona
Traducere de Lucia Verona
Prefață: Eugenia Gavriliu
Note: G. Volceanov

Henric al VI-lea, Partea întâi
Traducere de Ioana Diaconescu
Prefață: Gabriela Colipcă-Ciobanu
Note: G. Volceanov

Coordonatorul ediției de Opere – George Volceanov

Vă așteptăm cu plăcere la eveniment

2 comentarii:

Click pe poză!