joi, 24 ianuarie 2013

Shakespeare la Clubul Dramaturgilor

Dragi prieteni, prima întîlnire din 2013 a Clubului Dramaturgilor i-o dedicăm lui Shakespeare. Luni, 28 ianuarie, ora 18, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, va avea loc lansarea volumului Shakespeare Opere V, apărut la editura Tracus Arte. 

Volumul cuprinde piesele „Negustorul din Veneția” (traducerea Horia Gârbea), „Troilus și Cresida” (traducerea Lucia Verona) și „Timon din Atena” (traducerea George Volceanov, coordonatorul acestei noi integrale Shakespeare în limba română). Volumul va fi prezentat de Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte și de cei trei traducători.

Lansarea va fi urmată de fragmente din cele trei piese din volum, prezentate în spectacol-lectură de studenți ai facultății de teatru de la Universitatea Hyperion: Adrian Dima, Mădălina Dorobanțu, Cristina Petre, Gabriela Alexandru, Simona Vereha, Mădălina Nicola, Constantin Viscreanu și Radu Trandafir.

Sper să veniţi cît mai mulţi la această întîlnire cu cea mai nouă versiune românească a pieselor lui Shakespeare. După cum vedeţi, autograful autorului îl aveţi pe copertă. Autografele traducătorilor le puteţi primi luni, la lansare.

5 comentarii:

  1. Silvu ple, Lucia.

    Acum să-ţi spun un lucru, e ca un făcut – dac-ai şti ce drag mi-ar fi fost să vin la lansare, mă apucă toţi dracii, sincer – Doamne iartă-mă – eu sunt făcut ca să fiu acolo unde trebuie doar la înmormântări, sau incinerări, după caz , ca să-ţi dau un exemplu, eram la Alexandria, nu cea de lângă Roşiorii de Vede, atunci când a murit Lawrence Durrell, nu la naşteri – e, ca să nu zic durerea facerii, dar trebuie să mă crezi, e o durere, e vorba de Şecspir, e vorba de o nouă reîntoacere la el, prin cine?, prin tine şi Horia Gârbea, muică, mă doare sufletul! (mai luam şi eu un autograf, volumul... o atenţie, o măslină, vedea şi domnul Gârbea cu cine are de a face...), dar n-a fost să fie. Nu-ţi mai spun că aveam ocazia să-mi pun costumul negru, cumpărat acum douăzeci de ani de la New York... Pe mine m-a prins ninsoarea în Valea Sării a lui Gheorghe Stroe, sunt blocat. Case ici şi colo, numai bătrâni, de vârsta mea, cocoşul – Brahma Întâiu’ – şi Lăbuş al doilea. Asta este! Iertare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silvu ple, mi-ar fi făcut plăcere să vii, sunt sigură că și lui Horia.

      Ștergere
  2. Silvu ple, Lucia.
    Am o surpriză pentru tine, la fel cum am avut şi pentru Roxana Iordache. E istorie, dar adevărată. Dacă o adăugam pe următorea postare a ta, stricam totul.

    http://bordelezu.blogspot.ro/2013/01/bordelezu-un-fustangiu.html

    http://bordelezu.wordpress.com/2013/01/31/bordelezu-cine-mama-dracului-mai-e-si-asta/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silvu ple, chiar că e o surpriză, am comentat și pe cele două bloguri. E istorie, dar ce istorie!
      Succes!

      Ștergere

Click pe poză!