Rîsul şi plînsul

După vreo 10 zile în Franţa şi Germania, am revenit pe plaiul mioritic. Sosirea s-a produs luni, dar pînă azi nu m-am simţit în stare să scriu. De ce oare mă mai simt şocată de cîte ori ajung acasă? De fiecare dată constat cît este de greu să treci brusc de la normalitate la... ceea ce ştim cu toţii. 

Nu e totul perfect nici în ţările pe care le-am vizitat. Viaţa e mai grea decît acum cîţiva ani, se simte criza, lumea e preocupată. Se discută despre Grecia, despre Libia, despre euro, desigur şi despre Giulia Sarkozy. Dar oamenii îşi văd de ale lor, restaurantele sunt pline, la fel şi sălile de teatru şi concert, expoziţiile. 

Paranteză:

Cînd am ajuns de la gară la hotel, mi s-a spus, cu mii de zîmbete şi scuze, că ascensorul este defect. Se întîmplă. Se lucra la el, dar a rămas oprit pînă am plecat. Patru zile. Aveam camera la etajul trei, erau etaje destul de înalte şi nu era chiar o glumă să urc şi să cobor de 3-4 ori pe zi. Noroc că valizele mi le-au cărat ei. La plecare, cînd am plătit nota, am constatat că mi-au redus cîte 30 de euro pe fiecare zi de şedere. Un gest normal. Acolo. 

Şi, cum spuneam, am ajuns acasă. Ascensorul mergea. Dar lucrările de remediere a defecţiunilor la balconul meu, închis cu termopane în cadrul reabilitării termice a blocului, nu s-au făcut. Ar fi trebuit terminate de luni de zile. Ar fi fost prea frumos, prea normal. Ceea ce, aşa cum ştim, nu este cazul. 

Am închis paranteza.

Dintr-o ţară în care totul funcţionează (OK; ascensorul de la hotel nu, dar e o excepţie), am ajuns aici şi am găsit realitatea ruptă-n două, de nici nu ştiu care-s ai noştri şi care ai lor. Sau sunt ai lor şi ai lor?

Două mari evenimente, recensămîntul şi helăuinul, au trecut pe lîngă mine fără să mă atingă. Am mai observat că în presă, la televizor şi pe Facebook se discută prea mult despre tabu şi prea puţin despre euro, Grecia, G20. Se mai spune cîte ceva despre proiectul de regionalizare, despre udemerei, care vor să ia Ardealul şi să plece cu el, despre cum se fură uraniu... Vorbe! În general, e prea multă pălăvrăgeală în ţara asta, ceea ce se pare (am citit pe fb) că a constatat şi SRI din analiza interceptărilor telefonice. "Numai cuvintele contează, restul e pălăvrăgeală" zicea un român de la Paris. 

Bugetul pe anul viitor se face cu FMI-ul la masă. Sau îl face FMI-ul şi guvernul îşi asumă răspunderea? Ce fel de ţară e asta? Răspuns corect: o ţară de rîsu-plînsu. Adică o ţară ruptă-n două, ca realitatea. O parte rîde, altă parte plînge. Iar rezidentul de la Cotroceni, pentru a dovedi că este preşedintele tuturor românilor, rîde şi plînge alternativ. 

Aş vrea totuşi să închei într-o notă optimistă. Despre ce să scriu? Poate despre  faptul că, aşa cum scrie în Ziare.com, corpul omenesc are nouă organe inutile. În cazul unor persoane, cred că numărul organelor inutile e mai mare. De exemplu, printre cele nouă organe, nu este menţionat creierul. 

Dar poate că ar fi mai bine să vă povestesc despre ce se întîmplă în Pakistan, unde, recent, regiuni întinse au fost devastate de inundaţii. După cum puteţi vedea în imagine, milioane de păianjeni s-au refugiat în copaci, îmbrăcîndu-i cu totul în pînzele lor. Sinistru, nu? Şi totuşi... S-a constatat că numărul ţînţarilor  din zonă este mult mai mic decît ar fi fost de aşteptat în urma inundaţiilor. Explicaţia? Păianjenii au decimat ţînţarii, ferind populaţia de bolile pe care le transmit aceştia. Hm...