marți, 12 aprilie 2011

Din Cosmos, Pămîntul se vede albastru

Se împlinesc azi 50 de ani de cînd Iuri Gagarin a spus această frază. Îmi amintesc ziua aceea, ziua primul zbor al unui om în Cosmos. Îmi amintesc şi entuziasmul autorilor de SF, dar şi al cititorilor. Eram printre aceşti entuziaşti.  Exista o colecţie de broşuri cu povestiri SF, le citeam pe toate. Eram sigură că pînă în anul 2000 vom ajunge să ne petrecem vacanţele pe Marte. Ah, dar ne aflam în 1961 şi anul 2000 părea atît de departe...

luni, 11 aprilie 2011

Un link pe adresa dumneavoastră

De cîte ori pe zi citiţi o frază care începe cu "Ar trebui să..."? Sau, eventual, o scrieţi? Ar trebui să avem autostrăzi, ar trebui să cadă guvernul, ar trebui să scriem corect, ar trebui să citim mai mult, ar trebui ca televiziunile să aibă programe bune, ar trebui să...
Uite că Mordechai are o idee care nu e cu "Ar trebui să...", ci cu "Hai să ne apucăm de treabă". Proiectul se numeşte Blogcultura. Citez: " Personalităţi ale culturii româneşti sau oameni activi în online, dar interesaţi de fenomenul cultural, ne propunem agregarea în ceea ce sperăm să devină o alternativă la pseudo-cultura promovată de media tradiţionale, dar şi o altă formulare, mai accesibilă, mai prietenoasă, a ideii de demers cultural" .
Mie îmi place ideea. Citiţi, poate vă place şi vouă. Şi poate vă alăturaţi acestui proiect.

duminică, 10 aprilie 2011

Post scriptum la lectura de la Liceul Ion Creangă

În postarea despre lectura de la Colegiul Naţional Ion Creangă am promis că vor mai urma poze. Iată-le:

Cele mai multe fotografii sunt făcute de mine, dar am împrumutat cîte una de la Horia Gârbea şi Liviu Ioan Stoiciu ca să apar şi eu în peisaj :)

Vreau să mai mulţumesc o dată doamnelor profesoare Loredana Tuchilă şi Mihaela Ştefan pentru invitaţie, dar mai ales pentru strădania lor de a-i apropia pe elevi de literatura română contemporană.

Am aflat de ce se închid spitalele

Pentru binele nostru, desigur.

Azi, uitîndu-mă la televizor, mi-am dat seama că spitalele colcăie de infractori, că în spitale se petrec crime şi alte fapte reprobabile. Asta am aflat din serialul "Diagnostic: crimă" de pe AXN Crime. Deci, bine face guvernul că închide aceste locuri atît de periculoase.

Sigur că, în centrul Capitalei, rămîn neatinse magazinele "Amsterdam", le ştiţi, au pe firmă o frunză... Sănătate curată!

sâmbătă, 9 aprilie 2011

În Luceafărul

Mi-a apărut zilele trecute un text în revista Luceafărul de dimineaţă. Poate aveţi chef de citit în weekend...

Ieri am fost la şcoală

Şcoala este Colegiul Naţional Ion Creangă şi nu m-am dus de capul meu, ca turist individual, ci în grup organizat.Organizatorul a fost Horia Gârbea, la invitaţia doamnei profesoare Mihaela Ştefan. Noi, scriitorii, am fost zece (Floarea Țuţuianu, Simona-Grazia Dima, Lucia Verona, Nicolae Prelipceanu, Lucian Vasilescu, Doina Ruşti, Daniel Bănulescu, Liviu Ioan Stoiciu, Mihail Gălăţanu, Horia Gârbea), ei, adică elevii, au fost zeci, poate chiar o sută. Noi am citit poezie şi proză, ei au ascultat, au aplaudat şi, cînd a fost cazul, au rîs.
Am citit eseul DESPRE LENE, cu mare succes. Dar cel mai mult m-a bucurat atenţia cu care au fost ascultate poemele citite de colegii mei, reacţia foarte bună a acestui public tînăr la poezia contemporană.
A fost, după părerea mea, o manifestare foarte reuşită, despre care mai găsiţi o scurtă prezentare la Horia Gârbea şi o relatare mai amplă, cu mici citate din toţi autorii care au citit, la Liviu Ioan Stoiciu. Am luat şi cîteva poze de pe blogurile lor.
Mai urmează.




luni, 4 aprilie 2011

Asumare la duzină

Aud că guvernul iar vrea să-şi asume răspunderea. Ar fi a douăsprezecea asumare a premierului Boc. Cum ziceam, duzina.
Originalitatea demersului o constituie faptul că guvernul vrea să-şi asume răspunderea pentru o lege prin care să anuleze o hotărîre a justiţiei. Este vorba de salariile pe care profesorii le-au cîştigat în instanţă.
Sigur, premierul s-a obişnuit să încalce Constituţia. Dar legiferarea nerespectării unei hotărîri a justiţiei echivalează cu anularea separaţiei puterilor în stat. Sigur, de vreo 6 ani separaţia puterilor în stat a fost anulată de facto, vedem asta zi de zi. (un exemplu ar fi duzina de care vorbeam mai sus)  Să o anulezi însă de jure mi se pare cam exagerat. Chiar să nu-şi fi dat seama profesorul de drept constituţional Boc?
Îi amintesc ce scrie în Constituţia României, articolul 1, alineatele 4 şi 5:
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Ei, şi? Parcă-i văd la televizor pe judecătorii de la Curtea Constituţională, în robele lor vişinii (parcă vişinii sunt, nu?), declarînd că legea cu pricina este constituţională.
Mai bine mă întorc la AXN.

Click pe poză!