Ştire Reuters:Trei bărbaţi au fost arestaţi, fiind acuzaţi de sfidarea curţii după ce au apărut în sala Curţii Supreme din Singapore purtând tricouri imprimate cu canguri înveşmîntaţi în robe de judecători.
Ştiam eu ce ştiam! Cangurul este un animal deosebit de periculos, iată dovada. Un simplu cangur pe tricou şi omul ajunge la puşcărie. Poate de aceea austriecii au postere şi tricouri cu "No kangaroos in Austria". Niciodată nu poţi fi prea prevăzător. Consecinţă logică, volumul de proză scurtă care trebuie să-mi apară foarte curînd se va intitula "Fără canguri". Ca să fie clar că n-am de-a face cu aceste vietăţi. Şi nici n-am avut vreodată, cu o excepţie, dar nu era chiar un cangur viu.
Trebuie să recunosc aici şi acum, (se poartă autodenunţurile, nu?) că am mîncat o dată, acum opt-nouă ani, tocăniţă de cangur cu mămăligă. La restaurantul Woolloomooloo din Paris, pe boulevard Henri IV, aproape de Place de la Bastille. Încolo, cum am zis: Fără canguri!
Justiţia franceză s-a pronunţat în cazul manuscriselor lui Cioran, aflăm din Le Monde/Livres. Negustoreasa de vechituri Simone Baulez, cea care a descoperit 34 de manuscrise inedite pe cînd debarasa locuinţa văduvei lui Emil Cioran, a cîştigat procesul. Ea poate să dispună cum doreşte de preţioasele manuscrise disputate de cancelaria universităţilor pariziene, reprezentant legal al bibliotecii Jacques-Doucet. Mai mult, cancelaria trebuie să-i plătească doamnei Baulez 4500 Euro, deci şi fără manuscrise şi cu banii luaţi. Dacă nu cumva cîştigă la recurs... Din anul 2005, cînd Simone Baulez a vrut să vîndă la licitaţie manuscrisele, care includ şi un jurnal inedit din perioada 1972-1980, preţul estimativ a crescut de la 150000 de Euro la un milion, scrie Alain Beuve-Méry. Dă cineva mai mult?
Pare interesantă această carte prezentată în Le Monde/Livres: "Galilée et les Indiens", de Etienne Klein. Autorul apără cunoaşterea, ştiinţa, rigoarea în faţa ameninţării unui relativism care pune astrologia şi alte practici esoterice pe acelaşi plan cu fizica nucleară şi biologia celulară, într-o lume în care convingerea intimă şi gustul personal contează mai mult decît o argumentaţie solidă sau o critică riguroasă.
Azi mă îndepărtez puţin de literatură pentru a merge la teatru. Mai precis, la teatrul Universităţii din Osaka, Japonia, unde se joacă piesa „Hataraku Watashi” (Eu, muncitor) de Oriza Hirata. Cunoscut în Japonia, dar şi în Europa, pentru spectacolele sale experimentale, Oriza Hirata a scris un text pe tema relaţiei dintre oameni şi roboţi, dintre umanitate şi tehnologie, avînd în rolurile principale pe actriţa Minako Inoue şi un robot - da, aţi citit bine, un robot umanoid tip Wakamaru, fabricat de Mitsubishi. Roboţii Wakamaru sunt galbeni de felul lor, au un metru înălţime şi 30 de kilograme. Sunt deja folosiţi ca însoţitori pentru vîrstnici (le amintesc să ia medicamentele şi, la nevoie, cheamă doctorul), ca secretare şi chiar ca dansatori. Este prima dată că - datorită unui program conceput la Universitatea din Osaka -un robot devine actor. De fapt doi, pentru că piesa are două personaje umane şi două personaje-roboţi, dintre care unul (numele interpretului-robot este, după unele surse, Momoko) suferă deoarece şi-a pierdut motivaţia pentru a munci. Da, suferă, pentru că trebuie să ducă gunoiul, să dea cu mopul şi să facă alte treburi neplăcute. Eh, de-ale roboţilor.
Dar nu pentru roboţi sufăr eu. Observ că sub aparenţa de amuzament cu care este dată ştirea în diferite publicaţii culturale se ascunde şi un grăunte de îngrijorare: oare roboţiichiar vor înlocui actorii pe scenele teatrelor, aşa cum imaginile virtuale ameninţă să înlocuiască actorii de film? Ar fi mai ieftin, plus că ar dispărea intrigile de culise, vorbele, zvonurile, cabalele, grevele, capriciile vedetelor, îmbolnăvirile...
Mai departe citiţi pe Tamada.ro. Apoi comentaţi, dacă aveţi chef.
Pentru viitoarele alegeri, fie că vor fi uninominale, pe liste sau prin tragere la sorţi, trebuie revăzute şi adăugite, precum ediţiile clasicilor în viaţă, nu numai tehnicile de marketing politic şi sondare a opiniei publice, ci şi - sau mai ales - tehnicile folosite pentru numărarea voturilor. Numărarea voturilor în direct, la toate televiziunile, ar fi o soluţie. Ar dura cîteva zile şi nopţi, timp în care politicienii şi analiştii de tocşou s-ar putea odihni.
