Sunt ușor defazată. Cînd toată lumea vorbea de bacalaureat, eu n-aveam chef de scris. Scriu acum, cînd toată lumea vorbește (cu aceeași competență) despre box.
Deci.
Absolvenții de liceu care nu au știut ce este un text dramatic ar merita să repete nu bacalaureatul, ci liceul. Dar cu alți profesori și alte manuale. Acest lucru fiind însă imposibil, să trecem la întrebarea următoare.
De ce nu au știut absolvenții de liceu (foarte mulți dintre ei) ce este un text dramatic? De ce au declarat unii dintre ei că au vrut să scrie despre „O scrisoare pierdută” dar s-au gîndit că e comedie, deci nu e text dramatic?????
Absolvenții de liceu care nu au știut ce este un text dramatic nu citesc piese de teatru. (probabil nu citesc nici altceva, dar nu despre asta e vorba acum).
E foarte rău că atît de mulți absolvenți de liceu nu citesc piese de teatru (și nu știu ce este un text dramatic).
Dar nu este vina lor.
Nu mai țin minte exact în ce clasă, presupun că într-a opta (care era prima de liceu, eu am dat bacalaureatul în 1967 și eram în ultima serie cu 11 clase), prima parte a manualului de română avea o parte consistentă privind genurile literare. Nu știu dacă mai există așa ceva. La genul dramatic știu că aveam un fragment din „Antigona” de Sofocle (exemplu de tragedie antică), unul din ”Cidul” de Corneille (tragedie clasică), unul din ”Regele Lear” de Shakespeare (tragedie elizabethană), unul din ”Avarul” (comedie clasică). Mai erau și alte fragmente, am uitat care. Evident, trebuia să citim piesele în întregime, nu doar fragmentele din manual. Deși se știa că aceste texte nu vor fi printre subiectele de la bacalaureat.
Trebuie să mulțumesc autorilor de manuale din anii 60, care au găsit acest pretext - studierea genurilor literare - pentru a-i familiariza pe elevi măcar cu cîteva capodopere ale literaturii universale, într-o vreme cînd literatura universală nu era studiată în liceu. Cu aceeași ocazie, elevii din generația mea au aflat ce este textul dramatic și cred că nu au uitat nici pînă azi.
(Pentru mine a fost o nenorocire, am început să citesc teatru cu plăcerea cu care citeam romane și uite ce-am ajuns!)
Dar să revin la absolvenții de liceu care nu știu ce este un text dramatic.
Eu zic să-i iertăm. E drept, sunt ignoranți, e drept, nu citesc piese, dar nu este vina lor.
Nu sunt singurii care nu citesc piese.
- Nu citesc piese profesorii de română, că dacă ar citi, elevii lor ar ști ce este textul dramatic.
- Nu citesc piese autorii de manuale școlare, că dacă ar citi, în manualele de română ar fi loc pentru mai mulți dramaturgi și mai multe texte dramatice.
- Nu citesc piese unii critici literari și autori de istorii ale literaturii, pentru care genul dramatic e un fel de cenușăreasă.
- Nu citesc piese criticii de teatru, care consideră că textul dramatic nu este literatură. (Am fost de față, acum 5-6 ani, la lansarea unui volum de teatru. Cu acest prilej, două doamne, nume cunoscute în critica dramatică, au susținut că dramaturgia nu este literatură. Ceea ce i-a dat ocazia regretatului Mircea Ghițulescu să-și înceapă spiciul cerînd scoaterea din literatură a lui Shakespeare și a lui Caragiale!)
- Nu citesc piese (românești) regizorii și directorii de teatre (unii susțin că ele, piesele, nici nu există). Dacă ar citi, s-ar juca mai multe piese românești și ar afla de ele și criticii literari, și cei dramatici, și autorii de manuale, și profesorii de română. Poate chiar și elevii.
Nu, chiar nu cred ca e vina lor. Astea sunt generatiile de victime colaterale ale sistemelor politice. Eu ma bucur din suflet ca am fost una din ultimele generatii care au beneficiat de literatura universala ca materie de predat la clasa. Cand a fost scoasa din programa m-am simtit goala pe dinauntru.
RăspundețiȘtergere@valive
RăspundețiȘtergereSigur că nu e vina elevilor, dar nici a „sitemelor politice”, de data asta. Faptul că se mai predă sau nu literatură universală ține, poate, de o opțiune politică. Faptul că dramaturgia e desconsiderată ține de cei despre care am scris mai sus.
Faptul că atât de mulţi elevi (peste 50%) au picat examenul de bacalaureat arată, într-adevăr, starea jalnică în care se află învăţământul românesc. Dacă privim, însă, în profunzime, procentele (atât de jenante) sunt expresia falimentului liceelor provenite din fostele industriale, profesionale, şcoli de arte şi meserii, numite mai nou "colegii tehnice". Liceele bune şi foarte bune şi-au menţinut procentele de promovabilitate. Această afirmaţie se poate verifica prin informaţiile de pe edu.ro.
RăspundețiȘtergerePoate e util un punct de vedere din interiorul sistemului, legat de studierea textului dramatic. Genurile literare se predau în gimnaziu, se reiau în liceu. În clasa a X-a, de pildă, se studiază o comedie şi o dramă (de regulă, "O scrisoare pierdută şi o dramă de idei de Camil Petrescu). În clasa a XI-a, programa permite (şi manualele respectă, în general) o "Chiriţă" şi teatrul expresionist al lui Blaga. În ultimul an de liceu se studiază Marin Sorescu, Eugen Ionescu. După unele manuale, Matei Vişniec. Apetenţa pentru textul dramatic există, măcar că, spun elevii, "se citeşte mai repede decât proza".
Nu fac o listă cu a cui e vina, şi-aşa am "expus" (sau am ...dramatizat?...) destul (meteahnă de pofesoară), cert este că cei care nu au ştiut ce este un text dramatic nu ar fi ştiut nici ce este un text narativ, nici unul liric (i-aţi văzut intervievaţi pe elevii de 10?). Din două una, daţi-mi voie: pentru unii educaţia e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
@valive
Literatura universală se predă, încă, în ultimele clase de liceu, la profilul filologie.
@Camelia Săpoiu
RăspundețiȘtergereSigur, e un punct de vedere pe care-l respect. Și mă bucur că Matei Vișniec e în manuale. Măcar în unele. Dar Teodor Mazilu, Ion Băieșu, Dumitru Solomon? Dar Iosif Naghiu? Dar, înaintea lor, Eftimiu, Sebastian, Mușatescu?
Pe scurt, chiar cu exemplele respective, genul dramatic e subreprezentat în programa școlară, ceea ce, indiferent de procentul de promovabilitate la bacalaureat, demonstrează disprețul cu care este privită dramaturgia. Nu de către elevi.
Sunt mai multe feluri de manuale , mai multe edituri implicate, fiecare cu autorii săi preferaţi ?
RăspundețiȘtergereLa Tudor, în clasa a II-a, a existat un fel de manuale, la altă şcoală s-a studiat din alte manuale. Semnate de Mihaela Peneş, o doamnă care îşi promovează astfel şi propriile "producţii" literale facile.
Pe de altă parte, mi se pare că prea multe tinere se visează fotomodele, iar băieţii vreun Căşuneanu jr., că, slavă Domnului, exemple există...
@matilda
RăspundețiȘtergereManualele, indiferent de autor, trebuie să respecte programa dată de minister. Sau curriculum, cum e mai trendy să se spună :) Dar cei care fac programa sunt tot profesori, critici, autori de manuale...
Ce se visează tinerii este o altă problemă, asta ține de impunerea, prin media, a unor false modele.
Eu cred că "răul" vine de la actualii constructori de manuale.
RăspundețiȘtergereCineva m-a rugat să-l ajut pe fii-su dintr-a unşpea să înveţe la chimie, că rămâne repetent din pricina ei. L-am întrebat pentru început ce fel de chimie studiază, organică sau anorganică. Nu ştia să-mi spună. Când am deschis manualul şi l-am răsfoit, nici eu n-am putut să-mi dau seama.
Revenind la dramaturgie... Câţi profesori de română s-or fi gândit să-şi ducă elevii în gaşcă, la teatru şi să sară peste ora în care ar fi trebuit să le explice ce e acela gen dramatic? Unii poate că s-ar fi dus şi a doua oară, singuri, la altă piesă.
p.s.: bine ai reapărut cu activitate pe blog! :)
@renata
RăspundețiȘtergereȘtiu un profesor care a făcut chiar mai mult. E și dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor, și a venit la Clubul dramaturgilor cu un spectacol-lectură interpretat de elevi de liceu.
Dar e mai simplu să le spui elevilor:„citiți de la... pînă la...”.
Dar sigur că autorii de manuale nu sunt ce trebuie.
Silvu ple, Lucia.
RăspundețiȘtergereMi-aduc aminte cu drag de generaţia ta, ce frumoşi eraţi, mai ales tu, :) ce setoşi eraţi de o adevărată deschidere către lume, cu câtă nevinovăţie au ieşit ai tăi cu colindul, câştigând astfel vacanţa de Crăciun, nu-i aşa? Eraţi doar realişti şi umanişti, începuseră apariţiile masive din literatura universala la noi, fusese înfiinţată editura Univers, realiştii citeau, nu se jucau, reuşind să intre printre primii la filologie, se băteau cu voi, umaniştii, de la egal la egal pe tărâmul vostru :) Studentele mâncau două pe o cartelă iar studenţii dădeau meditaţii ca să aibă bani pentru cumpărat cărţi de literatură beletristică.
Copiii de azi sunt mai dotaţi decât cei din generaţia mea sau a ta, nu scriu aiureli, ştiu ce scriu, sistemul învăţământului de azi e aiurea. Vorbesc acum despre cel preuniversitar. În două, trei vorbe: 1. promovări în minister, direcţii şi în inspectorate şcolare pe pile – vezi Paloma adusă de la Constanţa ; 2. programa pe măsura competenţei celor amintiţi; 3. liceele vocaţionale sau tehnologice lăsate fără materii de specialitate la bac; 4. profesori mai interesaţi să scrie pe net agramat – vezi chiar aici scris „procentele de promovabilitate” în loc de „procentele de promovare” – decât să citească; 5. dezinteresul elevilor faţă de carte, dezinteres cultivat de cei plătiţi din banii noştri să se ocupe de învătământ.
Nu pot generaliza, am tot respectul pentru cei care îşi fac treaba în acest sistem, din păcate numărul acestora scade. Că adusei vorba şi de aceştia, e unul Mirescu prin minister, am avut plăcerea să-l cunosc, habar n-am ce funcţie mai ocupă, un om deosebit, om de o vastă cultură, mă mir cum de rezistă printre colegii care i-au fost aduşi de diverşi politicieni, plocon de care nu mai poate scăpa.
As incepe cu formularea a doua afirmatii:
RăspundețiȘtergere1. Faptul ca mai mult de jumatate din absolventi nu au luat bacalaureatul este o tragedie.
2. Faptul ca mai mult de o jumatate din absolventi nu au luat bacalaureatul este o drama.
Sunt frazele echivalente? Pentru o majoritate din ce in ce mai mare, da. Daca ma uit in Wiki la definitia romaneasca pentru drama, vad ca definitia face apel la tragedie. Dar ia sa vad definitia engleza, o redau aici "Drama is the specific mode of fiction represented in performance." Nici pomeneala de tragedie in definitia dramei. Avem in schimb o aluzie si la actiunea in sens artistic (performance). Lucru invizibil pentru cei care fac programele TV, acolo unde apare si explicatia "drama" pentru unele filme, dar si "actiune" pentru altele. Totusi, desi in programele TV pare a invinge definitia romaneasca a dramei, nu tot ce este prezentat ca drama este tragedie. Si cum, deci, la noi drama este tragedie, ea nu poate fi comedie. Prin acceptiunea majoritara curenta, nimic mai corect. A, ca avem si genul dramatic, ei bine, cred ca aici avem o problema: daca pentru majoritate drama este tragedie, atunci genul dramatic este, firesc, genul tragic. Cum ar veni, daca ma iau dupa Wiki, ar fi definitiile de rafinament in care drama face trimitere la ceva iar genul dramatic la altceva. "Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi ulterior reprezentate pe scena unui teatru", adica se apropie de definitia in engleza pentru drama, iar "Drama este o specie a genului dramatic, caracterizată prin ilustrarea vieții reale prin intermediul unui conflict complex și puternic al personajelor, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit.". Vinovati sunt deci elevii, profesorii, dar si faptul ca ne complicam cu definitii care cel putin mie nu mi se par foarte clare. Aceasta este opinia mea de neliterat. Toata stima, doamna Verona.
@Camelia Sapoiu: Generatia de dupa 2001 n=a mai avut parte de manuale de Literatura Universala, si spun asta pt ca am terminat un liceu cu profil filologic. Daca s-a rebagat atunci e fosrte bine.
RăspundețiȘtergere@All: Nu e doar dispretul fata de dramaturgie, e dispretul fata de orice inseamna valoare, fata de orice lucru "care nu foloseste". Ce nevoie au ei de cunostinte generale? La ce le folosesc? Ii fac pe ei oameni mai mult decat sunt? Cu ce drept le cerem noi sa aiba valori cand ai lor parinti si profesori cauta sa aiba cat mai multi bani si renume, chiar daca nu-l merita?