miercuri, 15 iunie 2011

Duminică, inaugurarea unui obiectiv de interes naţional la Ogrezeni

Oarecum înghesuită între două festivaluri - festCO 2011, care se încheie vineri, şi primul festival de mystery&thriller, care începe pe 23 iunie la Palatul Şuţu -, duminică va avea loc inaugurarea unui obiectiv de interes naţional, poate chiar internaţional - sistemul de irigaţii al Centrului Cultural Ogrezeni.
Ca şi obiectivul realizat anul trecut în cadrul programului guvernamental "Prima hazna", sistemul de irigaţii, conceput şi implementat de directorul executiv al CCO, a fost finanţat exclusiv din fonduri europene propriile noastre buzunare. Sau poşete. Sau din buzunarele poşetelor. Important este că funcţionează şi că recolta din acest an va avea un viitor luminos. În farfuriile noastre. Şi ale altora. Am fost deja contactată de persoane interesate din Franţa (roşii, pepeni) şi Germania (căpşuni).
Dar pînă atunci e nevoie de o inaugurare festivă.
Deci, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dragi prieteni ai CCO, ne vedem duminică la inaugurare. Puteţi aduce şampanie. Salata, panglica şi foarfeca le asigurăm noi. Şi paharele.

12 comentarii:

  1. :)) Deja clienti de peste hotare? Excelent!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce facem duminica, mergem la Ogrezeni sau la teatru? :)
    si va solicit atentia si cu ce am mai scris si eu!
    http://popateapa.wordpress.com/2011/06/11/treziti-va-lideri-ai-usl/
    http://popateapa.wordpress.com/2011/06/12/dezgust-si-dezamagire-tradare-sa-fie-daca-o-cer-interesele-partidului-dar-s-o-stim-si-noi/
    http://popateapa.wordpress.com/2011/06/10/iata-cine-pretuieste-inteligenta/
    va doresc o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  3. @theodora0303
    Mulţumim! :)
    @Lilick
    Normal! :)))))
    @popateapa
    Am sa citesc. Zilele astea nu prea am avut timp.
    Azi sau miine iti spun pentru ce zi ai invitatie la teatru, vineri sau duminica.

    RăspundețiȘtergere
  4. intre timp am mai extins sistemul cu inca un aspersor, iar ultimul asteapta sa iau o bucata de furtun, ca nu mai am )))
    Anonimus Codeus
    asta pana dau de pamant cu blogspotul asta care-mi scoate peri albi

    RăspundețiȘtergere
  5. @Anonymus Codeus
    Urăm succes lucrărilor dumneavoastră. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu cred ca-i chemati acolo ca sa-i puneti la cules de capsuni!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Geocer
    Bine-ar fi! Dar anul ăsta nu e prea bogat în căpșuni :(

    RăspundețiȘtergere
  8. SI CUM AJUNGEM ACOLO, LA OGREZENI???? PE CALEA...APEI????

    STEFANIA

    RăspundețiȘtergere
  9. @Ștefania
    Doamnă, pentru dumneavoastră vom avea o caleașcă1

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc pentru invitaţie. Mi-a comunicat Matilda. Si va invit la o mica lectura tot pe baza de cultura!
    http://popateapa.wordpress.com/2011/06/16/cine-ii-da-apa-la-moara-lui-basescu-cand-spunescoala-romaneasca-scoate-tampiti/
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Popateapa
    Duminica gasesti invitatia la doamna Oana, la intrarea in foaier.
    Am citit, cred ca totusi problema scolii e mai complicată. Ceea ce ai scris este însă unul dintre simptome.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!