Trebuie să recunosc: ca om de stînga, am primit cu o oarecare strîngere de inimă vestea alianţei dintre PSD şi PNL. Aşa cum am văzut pe cîteva bloguri liberale, nici acolo nu domneşte o fericire fără limite. Pentru că, într-o ţară normală, social-democraţii şi liberalii sunt adversari naturali, cu interese divergente.
Dar în România de azi, care numai ţară normală nu se poate numi, social-democraţii şi liberalii îşi dau mîna tocmai pentru ca peste cîţiva ani să poată fi adversari. Situaţia de cvasi-dictatură din România îi obligă să se alieze. Nu să se iubească, nu să fie prieteni, ci să acţioneze împreună.
Temporar.
Pînă cînd vom avea certitudinea că un nou episod portocaliu în istoria României este imposibil.
Cînd instituţiile statului vor fi consolidate, cînd justiţia va funcţiona normal, cînd separaţia puterilor în stat va fi o realitate, cînd românii vor înţelege că Uniunea Europeană nu înseamnă „ei”, ci „noi”, social-democraţii şi liberalii se vor întoarce la starea lor firească de adversari politici.
Adversari, nu duşmani.
.. esti si singurul om de stinga aflat in lista mea. Cu un comentariu cum nu se poate mai sincer, motiv pentru care te felicit.
RăspundețiȘtergereUnul dintre cele mai pertinente comentarii pe marginea evenimentului.
RăspundețiȘtergere@Ioana Gînju
RăspundețiȘtergereScriu fix ce gîndesc :)
@renata
Mă bucur că ţi-a plăcut.
2020 ? Alianţa se va rupe mai repede
RăspundețiȘtergere...2020 ? Alianţa se va rupe mai repede
RăspundețiȘtergere@basescul
RăspundețiȘtergereN-am vorbit despre 2020. Nu cred că va fi nevoie de o perioadă atît de lungă. Cred că 4-5 ani ajung.
foarte lucid punct de vedere!
RăspundețiȘtergereBună Ziua ! Doamnei Lucia Verona !
RăspundețiȘtergere~
Deşi nu era o promisiune fermă (decât mie însumi !), am întrerupt o anume "activitate" care v-ar fi fost utilă. O voi relua, chiar dacă nu vă mai este de folos !
Am mari probleme cu calculatorul personal, din cauza unor UpDatări de funcţii, pe care le-am tot amânat, în speranţa că voi GĂSI ajutor calificat (nu ştiu vorbi engleză, nu am noţiuni de IT, decât la nivel de copy/paste !)
~
În "legătură" cu postarea dvs. ... brambureala ... coexistă prin manipulare şi acceptare. Eu consider că, în principiu, putem "clasifica" Omenirea în 3 "categorii":
oameni
Oameni
şi
OAMENI.
Criteriile "de plecare", în funcţie de CREDINŢA în Dumnezeu, în CREATOR ! CREZ care oferă Speranţa în continuitatea vieţii după "moarte", în funcţie ŞI de "zbaterile" personale, ale individului, dar ... şi ale Colectivului (întregii Omeniri !).
Eu cred că Omenirea ARE de "trecut" un Impas, voit sau ... nevoit, dar NECESAR ! Schimbările de "mentalitate ... individuală şi colectivă" CER trecerea neabătută la NOU !
Cum va fi acel NOU necesar ... sper să "apuc" să admir măcar ZORII acestei ... "schimbări".
TOŢI suntem precursori !
DoarATAT !
Vă mulţumesc !
Viaţa ESTE IUBIRE !
~
Cornelius, :)
PS:
... acum ... FUG la servici ! ...
O ZI MINUNATĂ !
Doamne ajută !
~,
Cred ca presedintele nu-si mai incape in piele de bucurie, zicandu-si ca iar s-au aliat impotriva lui, dar nu-i vor veni de hac. S-a mai intamplat, nu?
RăspundețiȘtergere@mofturi de ochelarist
RăspundețiȘtergereE nevoie de luciditate, nu?
@doarATAT
Clasificările, ca şi generalizările, sunt periculoase.
@disa
Nu cred că se bucură prea tare.
rîs cu plîns, atunci...
RăspundețiȘtergereEu cred ca Basedintelui nu-i prea pica bine: USL ii sta precum un os in gat! Macar sa-l debarce odata!
RăspundețiȘtergereDacă suntem sinceri cu noi, vom recunoaşte că după 89, oamenii NU s-au strâns în jurul unui partid sau altul având crezul unei dectrine, ci ori din simpatie pentru liderii partidului respectiv, ori dacă au intuit anumite avantaje proprii. Altfel cum se explică migrarea de la un partid la altul după cum bate vântul mai bine?.Imi amintesc ca Brătienii au avut neclintit, generaţii de-a rândul, aceeaşi apartenenţă politică! Aşa că alianţa aceasta, necesară în înlăturarea puterii actuale nu mi se pare un compromis prea mare ci doar o doză de înţelepciune într-un moment dificil. Ce va urma? Greu de prevăzut, pentru că în opinia mea, sunt atât de multe de repus în matca firească, încât Dumnezeu să fie şi va fi foarte greu. Atâta timp cât mentalitatea celor mulţi nu se va schimba în bine şi nu vor pune toţi umărul în a face ceva, începând chiar cu simpla participare la vot, atâta timp cât va mai exista acel "nu mă bag, nu mă amestec" şi atâta timp cât politicienii vor acţiona mânaţi de orgolii şi interese de grup, totul va fi la fel!
RăspundețiȘtergereDin păcate expresia "iubirea de ţară" si-a pierdut atât de mult sensul iniţial încât nu mai este percepută decât ca o definiţie a demagogiei. Nimic nu se mai face în numele acestui imbold : IUBIRE DE ŢARA!
Cu admiraţie, v-am urmărit mereu blogul, dar nu am îndrăznit să comentez. Acum, tentaţia a fost mult prea mare, fiindcă aţi atins punctul nevralgic al zilelor acestea.
Doamna Lucia (cu scuze pentru offtopic), ce se mai aude cu premiile Lilli 2010?
RăspundețiȘtergere@Aurora Georgescu
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru comentariu, ai dreptate în foarte mare măsură. Există şi oameni politici care aderă la un partid din motive ideologice, dar sunt, din păcate, foarte puţini. Te mai aştept pe aici!
@Anca
În 2010 am primit foarte puţine texte. Vom relua probabil proiectul pe la sfîrşitul lui martie. Ai trimis vreun text?