marți, 20 iulie 2010

Lecturi în miez de vară

O atmosferă călduroasă - nu numai la figurat! -, o salată din produse locale, eminamente naturiste, biologice, organice sau cum vreţi să le spuneţi, multe rîsete, dar şi discuţii serioase... Cam asta a fost duminică la Centrul Cultural Ogrezeni, la episodul offline nr.2 al celei de-a doua ediţii a festivalului de literatură "Premiile Lili".
Cody, directorul executiv al Centrului Cultural Ogrezeni, a participat de această dată în calitate de autor de proză. Emoţionat, şi-a citit textele (le cunoaşteţi de pe blog, dar varianta ascultată de noi este mai lucrată), iar apoi a aşteptat "verdictul", care i-a fost favorabil. Desigur, i s-au făcut şi recomandări. De care va ţine seama. Sau nu.
Surpriza zilei a fost însă alta. Hors concours a fost prezentat, cu concursul poetei Ioana Diaconescu, un text al lui George Şerban, cu un succes pe măsura acestei lucrări pe care o putem numi antologică. Dacă nu cunoaşteţi textul, citiţi-l! Nu veţi regreta.
Ce-ar mai fi de spus? A, da, am lucrat la antologia "Premiile Lili 2009", care mai are un pic şi intră la tipar.
Iată şi cîteva poze:



12 comentarii:

  1. emotionat?!!! de-a dreptul terifiat. uitati-va bine in poze, astia sunt "calaii" mei ))))

    RăspundețiȘtergere
  2. @Cody
    Să nu exagerăm! E drept că din cînd în cînd trebuia să-ţi amintim să respiri, altminteri ai citit foarte bine. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Centrul cultural Ogrezeni mi se pare o idee excelenta.
    Textul domnului Serban mi-a placut foarte mult.
    Felicitari si pentru salata naturista.
    Eu am posibilitatea sa mananc doar naturist.
    Folosesc legume si fructe din gradina proprie.
    Deschid foarte greu blogul dumneavoastra.
    Imi apare un mesaj in engleza ... ceva despre un SCRIPT.
    O zi buna tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte frumos! Cody, speriat? Așa de rău a fost?

    RăspundețiȘtergere
  5. S-a mai născut un nuvelist, dacă nu chiar doi. Să le urăm succes !

    RăspundețiȘtergere
  6. Matilda nu m-am nascut, ma reinventez. iar nuvelist voi fi cand o sa fie publicata cartea, sper sa mai traiesc pana atunci ))))

    RăspundețiȘtergere
  7. Lucia, salata noastră, în poza mea, arată mult mai bine!
    Pare de firmă. Pare infinită. E, în mijlocul ei, un căţel care-l depăşeşte pe Oscar. Un căţel de usturoi, fireşte!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu salutari si felicitari intarziate, iata-ma !

    Dar cate stiri si cate salate desprindem din aceasta postare si ale ei comentarii! Atat: Uaaaaaau!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai devreme nu mergea blogul. Acum am citit textul. Nu-mi place GS, ma face sa rad prea mult. Am zis.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!