Vreau să-i povestesc guvernului (care oricum nu ascultă poveştile mele, dar asta este problema lui) despre CSG. Contribuţia Socială Generalizată din Franţa. A fost introdusă de guvernul Rocard la începutul anilor 90 şi modificată, adaptată, dar păstrată de toate guvernările ulterioare, fie ele de stînga sau de dreapta. Care e ideea? Toată lumea plăteşte contribuţia, care este reţinută la sursă din toate veniturile. Totalul diferitelor contribuţii (pentru sănătate, şomaj, pensii şi altele) este între 3,8 la sută pentru cei cu venituri neimpozabile şi 7,5 la sută pentru salariaţi. Sigur, există o dezbatere întreagă dacă mai e vorba de contribuţie sau este mai degrabă un impozit, dar asta nu-l interesează pe contribuabil. Important e că nu stă la cozi, iar procentul este rezonabil şi echitabil.
Gata, am ajutat guvernul, pa, mai am şi altele de făcut.
marți, 31 august 2010
sâmbătă, 28 august 2010
Nu pot să cred! :))
Nu pot să cred că textul de mai jos provine chiar de la Sfîntul Scaun; dar dacă mă înşel? Deci, pentru orice eventualitate, în atenţia doamnelor şi domnişoarelor.
joi, 26 august 2010
În ajutorul guvernului
Citeam de dimineaţă că, după părerea lui Emil Boc, nemulţumiţi de statul la trei cozi sunt cei care foloseau abuziv drepturile de autor. Pentru că azi am o dispoziţie benevolentă, n-am să comentez tîmpenia spusă de susmenţionatul boc, ci am să încerc să ofer guvernului o soluţie constructivă.
Trebuie să precizez că relaţia mea cu ceea ce se numeşte "drepturi de autor" este destul de veche - de pe vremea cînd primul cosaş al ţării încă nu învăţase alfabetul. Zeci de ani, lucrurile se întîmplau aşa: eu scriam ceva, un articol, o carte sau o piesă, apoi textul respectiv apărea în ziar sau la o editură sau pe scena unui teatru sau într-o emisiune de radio sau de televiziune. Pînă aici e clar? Mai departe. După publicare / reprezentare / difuzare, mergeam la casieria instituţiei respective sau la Fondul Literar şi-mi luam banii, adică suma rămasă după reţinerea impozitului şi contribuţiilor. După care cheltuiam liniştită banii (de obicei puţini) primiţi pentru munca mea. Simplu, nu?
Dar de ce să fie simplu, cînd poate fi complicat? Acum între punctul culminant (momentul publicării / reprezentării /difuzării ) şi, ca să zic aşa, catharsis (cheltuirea banilor) autorul ordonanţei de urgenţă a introdus scena statului la trei cozi. Nu e artistic, nu e normal! Nu e nici măcar eficient. Scena cu pricina e în plus, trebuie tăiată, pentru că altfel spectatorii vor începe să fluiere şi să arunce cu roşii stricate şi ouă clocite spre scenă.
Nu discut aici oportunitatea obligaţiei de a plăti contribuţii sociale din sumele primite ca drepturi de autor. Asta e altă discuţie.
Dar de ce nu se pot reţine la sursă respectivele contribuţii? Angajatorii oricum reţin contribuţiile celor cu carte de muncă, n-ar fi excesiv de greu să reţină şi contribuţiile colaboratorilor şi să le vireze unde trebuie. Totul ar fi mult mai simplu şi mai puţin neplăcut, fără declaraţii inutile şi stat la coadă. Iar beneficiarii drepturilor de autor ar avea mai mult timp pentru creaţie, dar şi pentru cumpărarea de bunuri şi servicii cu TVA de 24%.
E clar? E clar.
Sper că guvernul va aprecia ajutorul meu.
Trebuie să precizez că relaţia mea cu ceea ce se numeşte "drepturi de autor" este destul de veche - de pe vremea cînd primul cosaş al ţării încă nu învăţase alfabetul. Zeci de ani, lucrurile se întîmplau aşa: eu scriam ceva, un articol, o carte sau o piesă, apoi textul respectiv apărea în ziar sau la o editură sau pe scena unui teatru sau într-o emisiune de radio sau de televiziune. Pînă aici e clar? Mai departe. După publicare / reprezentare / difuzare, mergeam la casieria instituţiei respective sau la Fondul Literar şi-mi luam banii, adică suma rămasă după reţinerea impozitului şi contribuţiilor. După care cheltuiam liniştită banii (de obicei puţini) primiţi pentru munca mea. Simplu, nu?
Dar de ce să fie simplu, cînd poate fi complicat? Acum între punctul culminant (momentul publicării / reprezentării /difuzării ) şi, ca să zic aşa, catharsis (cheltuirea banilor) autorul ordonanţei de urgenţă a introdus scena statului la trei cozi. Nu e artistic, nu e normal! Nu e nici măcar eficient. Scena cu pricina e în plus, trebuie tăiată, pentru că altfel spectatorii vor începe să fluiere şi să arunce cu roşii stricate şi ouă clocite spre scenă.
Nu discut aici oportunitatea obligaţiei de a plăti contribuţii sociale din sumele primite ca drepturi de autor. Asta e altă discuţie.
Dar de ce nu se pot reţine la sursă respectivele contribuţii? Angajatorii oricum reţin contribuţiile celor cu carte de muncă, n-ar fi excesiv de greu să reţină şi contribuţiile colaboratorilor şi să le vireze unde trebuie. Totul ar fi mult mai simplu şi mai puţin neplăcut, fără declaraţii inutile şi stat la coadă. Iar beneficiarii drepturilor de autor ar avea mai mult timp pentru creaţie, dar şi pentru cumpărarea de bunuri şi servicii cu TVA de 24%.
E clar? E clar.
Sper că guvernul va aprecia ajutorul meu.
marți, 24 august 2010
Imbecilitate guvernamentală, plan de exterminare sau cenzură?
Primul rezultat al Ordonanţei de Urgenţă privind drepturile de autor este că autorii (vreo 500000, după cum aflu din presă), trebuie să meargă în fiecare lună să depună trei declaraţii, în trei locuri şi, evident, să plătească.
Problemă de aritmetică: să se calculeze timpul total de stat la coadă.
Drăguţ este că şi dacă nu ai venituri tot trebuie să mergi să depui o declaraţie! De ce? Cine şi cît cîştigă din asta?
Din cei 500000 de autori care trebuie să stea la coadă, o mică parte sunt scriitori. Poeţi, prozatori, dramaturgi, traducători. Unii sunt bolnavi, alţii foarte în vîrstă, ceea ce nu-i împiedică să scrie sau să traducă, acasă la ei. Dar să pui pe drumuri un om de 80 de ani, care munceşte de o viaţă întreagă, să-l obligi să stea la coadă ca să plătească o sumă infimă, un procent orecare din altă sumă infimă pe care o primeşte de la o editură sau un ziar, asta aduce a plan de exterminare.
Sau cenzură, pentru că mulţi scriitori vor refuza să mai colaboreze la ziare în aceste condiţii (asta în măsura în care vor avea ce refuza, pentru că presa scrisă are uriaşe probleme financiare şi puţine publicaţii mai pot plăti colaboratori). Care scriitor, plătit, să zicem, cu 50 de lei de o revistă literară pentru un poem sau o proză scurtă, va accepta ca, la suma asta, să mai stea şi la trei cozi? Iar în luna următoare să mai stea la trei cozi pentru a declara că n-a mai publicat nimic.
Poate că acesta este scopul ordonanţei de urgenţă. Să scriem mai puţin. În traducere, "Ciocu' mic!"
Problemă de aritmetică: să se calculeze timpul total de stat la coadă.
Drăguţ este că şi dacă nu ai venituri tot trebuie să mergi să depui o declaraţie! De ce? Cine şi cît cîştigă din asta?
Din cei 500000 de autori care trebuie să stea la coadă, o mică parte sunt scriitori. Poeţi, prozatori, dramaturgi, traducători. Unii sunt bolnavi, alţii foarte în vîrstă, ceea ce nu-i împiedică să scrie sau să traducă, acasă la ei. Dar să pui pe drumuri un om de 80 de ani, care munceşte de o viaţă întreagă, să-l obligi să stea la coadă ca să plătească o sumă infimă, un procent orecare din altă sumă infimă pe care o primeşte de la o editură sau un ziar, asta aduce a plan de exterminare.
Sau cenzură, pentru că mulţi scriitori vor refuza să mai colaboreze la ziare în aceste condiţii (asta în măsura în care vor avea ce refuza, pentru că presa scrisă are uriaşe probleme financiare şi puţine publicaţii mai pot plăti colaboratori). Care scriitor, plătit, să zicem, cu 50 de lei de o revistă literară pentru un poem sau o proză scurtă, va accepta ca, la suma asta, să mai stea şi la trei cozi? Iar în luna următoare să mai stea la trei cozi pentru a declara că n-a mai publicat nimic.
Poate că acesta este scopul ordonanţei de urgenţă. Să scriem mai puţin. În traducere, "Ciocu' mic!"
luni, 23 august 2010
joi, 19 august 2010
Iată-mă şi Guest-Star! La cantină...
La Cantina Socială. M-a invitat Tanti Jeni să gătesc şi să mai stăm de vorbă de una, de alta. M-am simţit foaaarte bine. Veniţi şi voi dacă vreţi să vedeţi ce bunătăţi am pregătit şi ce muzici asortate v-am dedicat! :)
Poftă bună!
Poftă bună!
Enescu - 129
Lilick mi-a amintit că azi se împlinesc 129 de ani de la naşterea lui George Enescu. Am căutat - şi mă bucur că am găsit - o înregistrare cu una din piesele mele preferate din creaţia enesciană, Preludiul la unison op. 9, într-o interpretare mai puţin obişnuită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Click pe poză!
