Pe blogul ei, foarte vizitat, scriitoarea Lucia Verona a lansat un concurs cu premii anuale pentru bloggeri. Este acoperită şi secţiunea literară a blogosferei. • Lucia Verona a format jurii, a făcut sondaje de opinie pentru a-i stabili pe cei mai bloggeri dintre bloggeri. Cel mai interesant premiu este cel pentru traducere din română în română. • Organizatoarea propune un text selectat de ea din exemplele cele mai impardonabile de traduceri proaste şi fraze în „romgleză”, propunînd traducerea lui în curata limbă românească. O încercare dificilă, pentru că, uneori, sensul e cu totul obscur. • O frază a textului propus sună astfel: „Sunt confident că discuţia pe această topică va revela oportunităţi incredibile şi va conduce la un mai mare suport din partea celor care, atât de departe, au agreat relocarea în altă locaţie, iar pe termen mai lung, vor permite accesarea fondurilor pentru care vom aplica, mi-a spus bossul. Făcea sens, aşa că am luat jobul”. ? Emblematic pentru un anumit tip de publicaţii şi de oameni subţiri, pardon „glossy”. Acolo şezum şi vorbim!
duminică, 7 martie 2010
Blog de blog în presa vremii
Iată ce a apărut în revista Luceafărul de dimineaţă:
Etichete:
blogul cu prieteni,
jocuri şi concursuri,
lumea e o scenă
vineri, 5 martie 2010
Lansare cu bloggeri
Şi a fost lansarea. Sunt prea obosită şi sub influenţa binefăcătoare a şampaniei, aşa că n-am să spun decît că au venit prieteni foarte dragi, alţi prieteni dragi n-au putut să ajungă din diferite motive, în general geografice, s-a rîs mult, Oana şi cu mine am dat autografe, apoi o parte dintre noi am stat la o salată şi o cupă de şampanie în vastele mele apartamente. S-au făcut poze, multe poze. Deocamdată postez cîteva dintre cele făcute de Mădălina, restul le puteţi vedea pe Picasa.
Etichete:
blogul cu prieteni,
carte,
Mădălina Ionescu,
Uniunea Scriitorilor
joi, 4 martie 2010
Premianţi, personaje, membri ai juriului şi alţi prieteni, vă aşteptăm la lansare!
Nu uitaţi că vineri, 5 martie, la ora 14:14, în Sala Oglinzilor de la Casa Scriitorilor, Calea Victoriei 115, Bucureşti, vă aşteptăm la un eveniment deosebit: vor fi prezentate trei cărţi, iar laureaţii concursului "Blog de blog - cele mai bune bloguri din 2009" îşi vor primi binemeritatele premii.
Care sunt cele trei cărţi? Presupun că ştiţi: romanul meu "Labirint obligatoriu" (editura Tritonic), "Parfumul văduvei negre" de Oana Stoica Mujea (editura Crimescene) şi antologia de nuvele politice "Domnul deputat se prăbuşeşte", coordonată de Horia Gârbea (editura Tritonic)
Cine sunt laureaţii concursului şi cine personajele din romanul Oanei, am mai spus. Găsiţi listele
aici şi aici
Iar despre juriu am scris aici.
Cine sunt alţi prieteni vom vedea mîine:)

Litere,
premii,
Uniunea Scriitorilor
miercuri, 3 martie 2010
Cine are carte...
Se bucură de ea, cum mă bucur eu acum. Ma bucur poate chiar mai mult decît atunci cînd a apărut în prima ediţie, la editura Albatros, în 2001.
Dar nu, n-am să stau toată noaptea s-o citesc :)
Ne vedem la lansare!

Capitolul 900, în care se caută comedii româneşti
Pentru că mai sunt doar cîteva zile pînă la data-limită de predare a textelor, vă reamintesc că
Teatrul de Comedie a lansat
CONCURSUL DE COMEDIE ROMÂNEASCĂ, ediţia a V-a
Piesele pentru concurs, texte de comedie românească inedite (care nu au mai fost publicate sau montate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic) vor fi tehnoredactate cu diacritice. Manuscrisele vor avea menţionat titlul, dar nu şi autorul.
Cele 3 exemplare vor fi trimise într-un plic format A4 împreună cu un plic mai mic, sigilat, ce va avea scris în exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului.
Materialele trimise pentru concurs nu se inapoiază.
Adresa Teatrului de Comedie. str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, cod 030077, Bucureşti.
Data limită: 15 martie 2010
Se vor acorda:
Premiul I - 5.000 RON
Premiul II - 3.000 RON
Premiul III - 2.000 RON
Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul GALEI COMEDIEI ROMÂNEŞTI ce va încheia festCO 2010 pe data de 22 mai

comedie,
jocuri şi concursuri,
teatru
Teatrul de Comedie vă invită la Fitness!
Teatrul de Comedie vă invită duminică 7 martie, ora 19.30 la Sala Studio, la spectacolul FITNESS de Jacques de Decker.
Reprezentaţia va avea loc în prezenţa autorului, venit special din Belgia pentru a vedea transpunerea scenică a textului său.
Fitness este un recital susţinut de Mihaela Teleoacă, regia şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Mihai Bisericanu, iar mişcarea scenică de Margo Dumitru.
O comedie spumoasă, în care, sub aparenţa banală a reveriei unei femei în timp ce se antrenează într-o sală de Fitness, se dezvăluie, încetul cu încetul, adevărul şi înţelepciunea umană care îi conferă piesei gravitate.
Mihaela Teleoacă a câştigat cu acest recital
- Marele Premiu la Gala STAR ediţia a IV-a, Bacău 2009
- Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio, DavilaStudioInterfest, ediţia a XIII-a, Piteşti 2009
Jacques De Decker s-a născut la 19 august 1945, la Bruxelles.
În 1963 a creat la Bruxelles „Théâtre de l’Esprit Frappeur” (Teatrul Spiritului Frapant), a adaptat piese din repertoriul anglo-saxon, olandez şi german, fiind el însuşi autor al unor piese de succes: „Petit Matin” (1976), „Tranches de dimanche” (1987), „Le Magnolia” (1998) şi, bineînţeles, „Fitness” (1994).
Din 2002, Jacques De Decker este Secretar pe viaţă al Academiei Regale de limbă şi de literatură franceză din Belgia.
Fitness este o coproducţie realizată de Teatrul de Comedie şi Artistic Production, cu sprijinul Ambasadei Belgiei la Bucureşti
* Spectacolul Fitness se va juca şi luni 8 martie la UpStage în Club Control la ora 20.00 Str. Academiei nr.19 (Pasajul Victoriei)

luni, 1 martie 2010
Premianţi şi personaje
Repet aici invitaţia la festivitatea care va avea loc vineri, 5 martie, ora 14:14 fix, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, Calea Victoriei 115, Bucureşti. "Vedetele" vor fi romanul meu "Labirint obligatoriu" şi romanul Oanei "Parfumul văduvei negre", ambele apărute la editura Tritonic. Va fi prezentat şi volumul de nuvele politice "Domnul deputat se prăbuşeşte", coordonat de Horia Gârbea, apărut tot la Tritonic.
Aşa cum am mai spus, cu prilejul lansării vor fi decernate premiile concursului "Blog de blog - cele mai bune bloguri din 2009", deci sperăm să vină toţi cîştigătorii -am anunţat numele lor joi, în cursul galei online. Şi da, e adevărat, la unele categorii sunt mai mulţi cîştigători. Găsiţi lista completă aici.
Sperăm să vină şi personajele din cartea Oanei. Iată numele lor.
Desigur, sunt bineveniţi şi alţi bloggeri, cititori de bloguri şi simpatizanţi. Şi, evident, toţi membrii juriului :D
Aşa cum am mai spus, cu prilejul lansării vor fi decernate premiile concursului "Blog de blog - cele mai bune bloguri din 2009", deci sperăm să vină toţi cîştigătorii -am anunţat numele lor joi, în cursul galei online. Şi da, e adevărat, la unele categorii sunt mai mulţi cîştigători. Găsiţi lista completă aici.
Sperăm să vină şi personajele din cartea Oanei. Iată numele lor.
Desigur, sunt bineveniţi şi alţi bloggeri, cititori de bloguri şi simpatizanţi. Şi, evident, toţi membrii juriului :D
Etichete:
blogul cu prieteni,
carte,
jocuri şi concursuri,
Litere,
Uniunea Scriitorilor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)