Blog, ca sa fiu trendy

Axa Berlin, Cotroceni, Ploieşti, Sinaia

2012-01-29T12:04:00.001+02:00

VIVAT CARAGIALE!

Luni, 30 ianuarie, 2012, se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui I. L. Caragiale. Evenimentul va fi marcat la Clubul Dramaturgilor luni la ora 18, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, printr-un spectacol-lectură cu piesa "Vivat Caragiale! (Axa Berlin, Cotroceni, Ploieşti, Sinaia)" de Dinu Grigorescu.

Cu: Julieta Strâmbeanu Weigel, Candid Stoica, Florin Anton, Profira Serafim, Maria-Magdalena Chihaia, Răzvan Rotaru.
Regia: Mihai Lungeanu

Intrarea liberă

Sunteţi invitaţi cu toţii, evident.

Curtea Constituţională a făcut ce trebuie. Acum să facă şi guvernul la fel.

2012-01-25T15:11:00.003+02:00

Cum spuneam ieri, mai repejor şi toţi deodată. Inclusiv proaspăt-numitul ministru de externe.

Guvernul demisionează. În rate.

2012-01-23T18:41:00.003+02:00

A început cu Baconschi, aflat la Bruxelles. Se pare că prin sms, că roamingul e scump. Nu era mai ieftin să-l sune înainte să plece? Sau în loc de?
OK, l-au demisionat. Urmează şi ceilalţi, probabil. În rate. Probabil ca să dea de lucru moderatorilor de tocşouri. Ar fi preferabil să demsioneze în bloc. Ar fi mult mai eficient şi cu costuri mai mici pentru toată lumea.

Şi cu retragerea/amânarea proiectelor legislative impopulare, văd că se procedează tot în rate. Ba legea sistemului. sanitar, ba taxa de primă înmatriculare... Ăştia n-au aflat că la rate plăteşti şi dobîndă? Iar dobînda te poate costa mai scump.

Deci, mai repejor, vă rog, şi toţi deodată!

Nimic despre piaţă. Aproape nimic.

2012-01-23T00:17:00.000+02:00

Fie că mergeţi sau nu la în piaţă, citiţi postarea Simonei. Găsiţi acolo un text de Noam Chomsky, „Cele zece operaţii pe creier deschis“, din care vă ofer aici prima operaţie:
"Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate".
Sună a ceva cunoscut, nu?
Despre piaţă nu scriu, pentru că n-am fost încă acolo. Tot ce ştiu este de pe bloguri şi FB, că la televizor şi acum tot la filmuletze poliţiste mă uit. Cînd am timp. Dar poate, într-o zi...

Se închide Wikipedia!

2012-01-17T13:07:00.000+02:00

Dar nu de tot, fiţi pe pace!
Miercuri, 18 ianuarie, Wikipedia (în engleză) se închide pentru 24 de ore. O wiki-grevă, cum ar veni. În semn de protest faţă de un proiect de lege aflat în discuţia Camerei Reprezentanţilor din SUA. Legea se vrea împotriva pirateriei, dar este percepută ca posiblă cenzură. Citiţi în Le Monde, dacă vreţi mai multe detalii.

Victorie!

2012-01-16T17:11:00.002+02:00

O victorie personală, nu cea pe care o aşteptăm cu toţii.

Dar pentru mine e o victorie importantă: azi am terminat de tradus piesa "Troilus şi Cresida" de William Shakespeare. Va apărea în volumul V al integralei Shakespeare (coordonator George Volceanov), alături de "Negustorul din Veneţia" tradus de Horia Gârbea.

Evident, mai am de lucru la text, de revăzut, de controlat, de corectat. Dar voi avea, în perioada următoare, ceva mai mult timp pentru altceva decât Shakespeare - ordine prin casă, mers la piaţă, cafele, meetinguri :), lecturi, spectacole etc. Poate chiar şi pentru blog. Poate chiar şi pentru politică. Zice Shakespeare undeva în "Troilus şi Cresida" că oamenii "apelează la anarhie, pentru că politica a ajuns să aibă o proastă reputație". Da, da, da...

Adevăratul început al sfârşitului lor?

2012-01-15T22:07:00.002+02:00

That is the true beginning of their end...
Protestele din aceste zile ar putea chiar însemna adevăratul început al sfîrşitului lor. Să sperăm că aşa va fi.
----
Da, ştiu, e ziua lui Eminescu, e şi ziua culturii naţionale, iar eu m-am găsit să citez din Shakespeare, ba mi-am permis să şi modific versul. Nu-i nimic, Shakespeare nu se supără.

Numai războaie şi curvăsărie! Nimic altceva nu mai prinde la public

2012-01-15T21:10:00.001+02:00

"Numai războaie şi curvăsărie! Nimic altceva nu mai prinde la public." Aşa zice Tersit în "Troilus şi Cresida".
Ce bine ştia Shakespeare cum e cu ratingul!

Acuzaţia de stîngism

2012-01-10T15:58:00.000+02:00

Nu ştiu dacă dr. Raed Arafat se consideră un om de stînga. Dar dacă a respecta Constituţia României (care zice că România e un stat social şi acest stat ocroteşte sănătatea cetăţenilor) şi a-ţi păsa de viaţa oamenilor înseamnă a fi de stînga, atunci este.
Matelotului i se rupe de Constituţie, iar oamenii îi sunt dragi numai când au ştampila în mână. El nu este nici de stînga (dovadă că distruge, metodic şi aplicat, toate instituţiile statului social), nici de dreapta. E de nimic.

P.S. pentru cei interesaţi de reforma sistemului sanitar, de citit propunerile lui Constantin Gheorghe.

Zeul ban e domnitor...

2012-01-09T01:13:00.000+02:00

Ascultaţi aria lui Mefisto din opera "Faust" de Gounod. Sigur, muzica e sublimă, dar vreau să vă atrag atenţia asupra textului, aşa că am ales o variantă cu subtitrare în engleză şi o veche înregistrare în limba română, în interpretarea lui Petre Ştefănescu-Goangă.
Ce m-a apucat? Uite-aşa, n-am avut ce face şi m-am uitat la televizor duminică la ora 13, la instigarea Chinezului, care, invitat într-o emisiune, ne-a cerut să-l criticăm constructiv. Pe Cristi nu prea am de ce să-l critic, a prestat corespunzător, dar emisiunea...
Ascultaţi aria, urmăriţi textul şi mai vorbim.
Şi în română, atenţie la text!

Emisiunea era o dezbatere despre noul proiect de lege a sănătăţii. O lege criminală, care pune în pericol sănătatea publică în general şi cîteva milioane de români în particular - milioane de oameni care vor ieşi din sistemul de sănătate pentru că nu-l vor putea plăti. Deci, un subiect serios, care trebuie discutat serios.
După vreo jumătate de oră sau chiar mai puţin, dezbaterea serioasă a fost întreruptă de un eveniment epocal: aterizase avionul unui om de afaceri ucrainean, proprietarul echipei de fotbal Şahtior Doneţk, venit să-l viziteze la spital pe Lucescu, antrenorul echipei respective.
Nu mai e nevoie să spun că emisiunea s-a fîsîit, că toată lumea a uitat de subiectul care privea sănătatea a milioane de români, atenţia publicului fiind deturnată spre starea de sănătate a unuia singur, dar mai ales spre miliardele vizitatorului acestuia.
Să ne înţelegem: nu am nimic împotriva lui Lucescu, îi doresc sănătate. Nu am nimic nici împotriva lui Ahmetov, nu e o ruşine să ai bani, chiar şi miliarde.
Ceea ce m-a enervat şi m-a dus cu gîndul la aria lui Mefisto a fost însă atitudinea unor jurnaliste (moderatoarea emisiunii şi două reportere, una la aeroport, alta la spital), care salivau şi chiar păreau să aibă orgasme multiple cînd vorbeau despre miliardele ucraineanului. Nu mai conta că se desfiinţează SMURD, că o mare parte a populaţiei României va fi lipsită de asistenţă medicală... Ce ne facem, fetelor?

Ah, din păcate, nu e vorba numai despre fetişcanele astea. Mulţi oameni, prea mulţi, se închină viţelului de aur...

Later edit:
Încă un link, pus la dispoziţie de dlnimeni, cu o arie din "Mefistofele" de Arrigo Boito. În directă legătură cu subiectul.

Din nou pe val(uri)

2011-12-31T17:30:00.000+02:00

Valuri de şampanie, că aşa e obiceiul pământului în noaptea dintre ani. Pentru că în 2011 am fost cam leneşă la blog, vă invit să recitiţi postarea de fix acum un an. Se potriveşte la virgulă, la muzici şi la situație. Plus că e gata scrisă, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e un avantaj. Doar unele cifre trebuie schimbate, desigur.
Gata, nu mai scriu, trebuie să mă pregătesc de Revelion. Ne vedem/auzim/citim în 2012.

LA MULŢI ANI!

Nu este totul pierdut (leapşă de sărbători)

2011-12-20T02:00:00.000+02:00

Situaţia, carevasăzică, e albastră. În România, e de un albastru închis, din ce în ce mai opac, prin care rareori mai pătrunde o rază de soare. În Europa... Hm, aici există două şcoli de gândire: optimiştii, care susţin că Europa se duce dracului şi pesimiştii, care zic că Europa e moartă-n coteţ. Nici America nu se simte prea bine. E o lume rea, o lume urîtă, tot mai urîtă.
În aceste condiţii, nu numai că nu am chef de scris pe blog, dar îmi amintesc din ce în ce mai des anecdota cu tipul care voia să emigreze şi nu ştia unde, iar cînd i s-a dat un glob pămîntesc să-şi caute ţara ideală, l-a învîrtit îndelung, după care a spus: "Alt glob nu aveţi?"
Şi totuşi, zic eu, nu este totul pierdut. Se mai întîmplă, la noi şi în alte ţări, lucruri care mă fac să sper că nu e totul degradat iremediabil, că viitorul este posibil. Hai să înşir câteva, relativ recente.
De la musique avant toute chose! Muzica înainte de toate, spunea Dinu Lipatti.
Deci:
1. Am văzut (ascultat, trăit), la sfîrşitul lui august, un spectacol cu "Aida" la Arena din Verona. Am mai văzut spectacole mari la viaţa mea, la Staatsoper din Viena, la Covent Garden din Londra... Nu şi în Italia. Acum a fost prima dată. O experienţă ~~copleşitoare~~ uluitoare. Sigur, Arena di Verona, cu istoria ei de aproape 2000 de ani, e impresionantă. Iar "Aida" este, dintotdeauna, opera mea preferată. Mai mult, mi-a marcat destinul sau, ca să nu fiu prea emfatică, drumul în viaţă. Dar nu despre asta vreau să scriu.
- Aproape 20000 de spectatori au ascultat, într-o linişte desăvîrşită, opera care durează patru ore. Cei mai mulţi erau italieni. Adică oameni care ştiu ce înseamnă opera. Care ştiu pe dinafară "Aida" şi n-ar ierta nici o notă falsă. Din cînd în cînd, la finalul unei arii, se auzea o voce de la galerie: "Bravissimo"! Iar cînd, la marşul triumfal din actul II, cîţiva turişti rătăciţi, recunoscînd muzica auzită în cine ştie ce împrejurări (la noi, de obicei, se aude la petreceri, cînd se stinge lumina şi se aduce tortul), au început să aplaude ritmic, s-a auzit doar un "Ssst" uşor, şoptit, care i-a potolit instantaneu.
- Cîntăreţii erau excelenţi, voci mari, tehnică perfectă. Nu erau cele mai mari vedete internaţionale, dar publicul nu venise pentru vedete. Tenorul era cam mic, soprana era grasă... Doamnelor şi domnilor, stimaţi bloggeri, era operă, nu Hollywood. Era autentic, adevărat.
- În pauze, vînzători de răcoritoare circulau printre spectatorii de pe gradene. Spectatorii de la parter ieşeau la bufet, unde luau un suc sau o cupă de prosecco. Se întorceau la locurile lor cu paharele în mînă. La plecare, pe sub scaune era plin de pahare. De sticlă, nu de plastic.
- După spectacol, aproape 20000 de oameni au ieşit în linişte, fără să se înghesuie. Toate restaurantele din piaţa Bra erau deschise.
2. Cîteva zile mai tîrziu, la Bucureşti, a început Festivalul Enescu. 100000 de bilete s-au vîndut pentru cele 90 de concerte şi spectacole din cele trei săptămîni ale Festivalului şi concursului George Enescu. S-au cîntat toate simfoniile enesciene, iar muzica secolului 20 a fost mai bine reprezentată ca oricînd - Mahler, Şostakovici, Bartok, dar şi Schoenberg, Berg, Stockhausen, Berio, ca şi opere ale compozitorilor români. Este adevărat, la concertul de deschidere unii au aplaudat între părţile simfoniei, iar alţii au fost acolo doar ca să fie văzuţi. Se întîmplă. Am aflat însă că la primul concert de muzică contemporană din festival nu numai că a fost public mult, dar a şi rămas în sală pînă la sfîrşit, ceea ce înseamnă că există oameni pentru care muzica e altceva decît ceea ce "gîghilă plăcut urechile".
3. Cam în acelaşi timp, oamenii stăteau ore în şir la coadă la Muzeul Antipa. Aşa cum se stă ore la intrarea la Luvru.
4. În ziua de 19 noiembrie, sala Ateneului Român s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei aproape 1000 de oameni veniți la recitalul de poezie contemporană "Lista lui Manolescu".

Iar dacă asta nu e de ajuns, mai am o veste bună: s-a descoperit, nu departe de noi, la doar 600 de ani lumină, o planetă care seamănă cu Pământul. O cheamă Kepler 22-b şi face ocolul Soarelui ei în 290 de zile. Temperatura medie: 22 de grade. Deci, mai există şanse.

Cum spuneam în titlu, aceasta este o leapşă. Scrieţi despre acele lucruri care ne fac să ne păstrăm sau să ne regăsim bucuria (sau măcar puterea) de a trăi. Care ne fac să spunem că nu este totul pierdut.
Leapşa merge la Lilick, Matilda, Mădălina, Oana, Renata, Chinezu, Cody, George Şerban, Horia Gârbea, Mordechai, Neliniştitu'.

Ziua scriitorilor bucureşteni

2011-12-17T00:01:00.001+02:00

Joi, 15 decembrie, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor s-a întîmplat Ziua ASB, ediţia a doua.Ziua noastră, a scriitorilor bucureşteni. Scriitori prezenţi: Lucian Vasilescu, Dan Mircea Cipariu, Vasile Poenaru, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Marian Drăghici, Cornelia Maria Savu, Ioana Drăgan, Ioana Diaconescu, Daniel Bănulescu, Gh. Stroe, Florea Burtan, Mariana Filimon, Lucia Verona, Ștefan Dorgoșan, Emil Mladin, Vasile Tărîțeanu, Mariana Petrescu, Catia Maxim, Sterian Vicol, Aurel Maria Baros, Olga Delia Mateescu, Horia Gârbea.A fost o zi a bucuriei, care a încheiat anul literar 2011. Ne-am bucurat de prilejul de a fi împreună, ne-am bucurat să citim din scrierile noastre şi să ascultăm poeziile şi proza colegilor noştri, ne-am bucurat că au venit să ne asculte mulţi tineri, elevi ai liceelor bucureştene. Poate, cîndva, ne vor fi colegi.
După cum puteţi vedea în fotografii, întîlnirea a continuat la un pahar de suc şi un fursec, poze, autografe, discuţii. Şi toată lumea a fost de părerea că asemenea întîlniri ar trebui organizate mai des, nu doar o dată pe an. Poate reuşim. Ar fi frumos.

A fost un vis frumos...

2011-12-06T21:56:00.001+02:00

Ieri, la Clubul Dramaturgilor. Lume multă. Succes mare. Studenţii de la UNATC, clasa colegei noastre Olga Delia Mateescu, au citit excelent fragmente din "Vis de-o noapte în miezul verii” de William Shakespeare, în româneşte de Horia Gârbea. O traducere fluentă, exactă, plină de strălucire şi de farmec. Apoi un nou moment de spectacol la lansarea volumului "Poema Desnuda" de Crista Bilciu. Şi lansarea volumului 4 din integrala Shakespeare publicată la Paralela 45. A vorbit George Volceanov, coordonatorul ediţiei, iar Horia Gârbea ne-a făcut o surpriză, citind un monolog din "Richard al treilea", proaspăt tradus. Apoi, la un pahar de vin, am stat de vorbă pînă seara tîrziu. Despre Shakespeare.
Am făcut şi cîteva poze:

Vis de-o noapte în miezul verii (n-am greşit, ştiu că e decembrie)

2011-12-01T22:22:00.001+02:00

"Vis de-o noapte în miezul verii" este titlul sub care a apărut noua traducere a piesei "A Midsummer Night's Dream". Traducătorul este Horia Gârbea şi, din cele cîteva fragmente apărute pe blog, pot să vă spun că e o versiune excelentă, deosebit de savuroasă. Piesa a apărut în volumul W. Shakespeare Opere vol. IV, recent publicat la editura Paralela 45 şi lansat la Gaudeamus. În acelaşi volum au mai apărut "Îmblînzirea scorpiei", în traducerea Violetei Popa şi "Regele Ioan", traducere de George Volceanov, care este şi coordonatorul acestui vast program de re-traducere a integralei Shakespeare. Dar despre integrala Shakespeare vom mai vorbi...

Deocamdată vă anunţ că piesa „Vis de-o noapte în miezul verii” va fi prezentată luni, 5 decembrie, ora 18,la sediul Uniunii Scriitorilor, Sala Oglinzilor, în spectacol-lectură, la CLUBUL DRAMATURGILOR.
Sunteţi invitaţi, evident.
Lectura va fi susţinută de studenţii-actori de la UNATC, anul 3, clasa prof.univ.Olga Delia Mateescu,-Paul Chiribuţă,-Irina Ungureanu. Ei sunt: Bianca Popescu, Anda Tămăşanu, Ella Prodan, Alina Mihai, Anamaria Maier, Alexandra Vrabie , Oana Pușcatu, Lucian Ionescu,Cosmin Pana, Vlad Drăgulin, George Rotaru, Alex.Ştefănescu, Vlad Trifaş, Andrei Gheorghe. Trebuie să vă spun că tinerii actori sunt foarte, foarte buni, i-am văzut într-un spectacol-studiu cu "Zbor deasupra unui cuib de cuci" (v-o amintiţi pe Olga Delia Mateescu în Miss Ratchett?).

Reuniunea CLUBULUI DRAMATURGILOR va cuprinde şi două lansări de carte: volumul Shakespeare de care am vorbit, în prezenta traducătorilor George Volceanov, Violeta Popa şi Horia Gârbea, şi volumul de versuri "Poema Desnuda" de Crista Bilciu,apărut la editura Cartea Românească.

Am spus că sunteţi invitaţi? OK, ne vedem luni!

Ne vedem la Gaudeamus!

2011-11-25T23:58:00.001+02:00

Sîmbătă, 26 noiembrie 2011, zi de tîrg. Gaudeamus! Să ne bucurăm de cărţi. Ce poate fi mai frumos?
La ora 18 voi fi la standul editurii Tritonic, unde se vor lansa o sumedenie de cărţi din genul mystery&thriller, inclusiv o antologie în care am şi eu un text. Va avea loc şi festivitatea de decernare a premiilor RCWC. Programul complet al lansărilor îl găsiţi la Oana. Iar la ora 19 va fi prezentat proiectul ProFusion CRIME, Trei într-o barcă – fără a mai socoti şi limba engleză, lansarea volumelor semnate de George Arion (Atac în bibliotecă), Oana Stoica Mujea (Indicii anatomice) şi Bogdan Hrib (Ucideţi generalul) în ediţiile engleze.
Înainte de asta, la ora 17, voi fi la standul editurii Paralela 45, unde va avea loc lansarea vol IV din seria Opere de W. Shakespeare care cuprinde trei importante piese:Regele Ioan - traducere şi note de George Volceanov (îngrijitorul seriei de Opere)Imblînzirea scorpiei - traducere şi note de Violeta PopaVis de-o noapte-n miezul verii - traducere şi note de Horia Gârbea.
La aceeaşi oră, 17, voi încerca să trec şi pe la Humanitas, să-i spun bonjour lui Matei Vişniec, care-şi lansează volumul de proză erotică "Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză & Cum am dresat un melc pe sînii tăi".
Vor mai fi multe alte lansări, alte întîlniri, multe cărţi. Să ne bucurăm!

Giurgiu înseamnă şi Festivalul de Teatru

2011-11-20T11:51:00.001+02:00

Sub acest slogan s-a desfăşurat, timp de patru zile, Festivalul Teatrelor Dunărene, ajuns la ediţia nr. 14. Spectacole, lansări de carte, colocviul "Dramaturgia română, astăzi", decernarea premiilor concursului "Dramaturgie în doi"... Un eveniment pentru Giurgiu, dar şi pentru teatrul românesc. Meritul principal este al colegului nostru Mircea M. Ionescu, directorul teatrului "Tudor Vianu" din Giurgiu, care a reuşit să sensibilizeze autorităţile locale şi cîţiva sponsori pentru a face posibilă organizarea festivalului. Au participat, alături de teatrul giurgiuvean, şi teatrele "Maria Filotti" din Brăila şi "Fani Tardini" din Galaţi, Teatrul de păpuşi din Silistra (Bulgaria) şi Teatrul Pygmalion din Viena. Un efort uriaş în aceste vremuri de criză, un succes pe deplin meritat.
Cîteva fotografii vă vor spune mai multe.

Mircea M. Ionescu la deschiderea festivalului.

Caramitru-Mălăele, cîte-n lună şi în stele...

Doi directori de teatru la o cafea cu Mălăele

Păpuşarii din Silistra au prezentat un spectacol cu "Decameronul". Nu tocmai pentru copii...

. Claudia Motea şi Vasile Toma în "Ultima dragoste a lui Don Juan" de Tudor Popescu, regia Vili Perveli Nikolov

La masă, după spectacol, Claudia Motea, regizorul Emil Gaju şi criticul Gelu Negrea

Pe celălalt mal al Dunării, la Ruse, am băut o cafea cu dramaturgul Dinu Grigorescu şi doamna lui, cu actriţa Florentina Tănase, cu scriitorul Denis Dinulescu şi actorul Radu Iordănescu. Apoi ne-am întors la Giurgiu, pentru lansarea cărţilor "Horoscopul puterii" de Dinu Grigorescu şi "Joc la vedere" de Nicolae Havriliuc. Cu aceeaşi ocazie s-au anunţat şi rezultatele concursului "Dramaturgie în doi". Premiile I şi II nu s-au acordat. Premiul III a fost obţinut de piesa "Romeo şi Julieta reloaded" de Gheorghe Truţă.

Doi directori de teatru - Mircea M. Ionescu (Giurgiu) şi Adrian Găzdaru (Bacău). Eram şi eu pe-acolo.

"Puşlamaua de la etajul 13" de Mircea M. Ionescu, cu Anca Sigartău, regia Dan Tudor, a încheiat festivalul.

Găsiţi alte fotografii, ca şi programul complet al festivalului, pe site-ul teatrului.

Ce mai F.A.Q!

2011-11-15T19:16:00.001+02:00

Aș fi preferat să nu vă deranjez, dar dacă m-m deranjat eu să scriu, puteți face și voi efortul de a citi ce-am scris, la instigarea Oanei, pentru Cenușă de trandafir. Niște vorbe, acolo. Sub formă de F.A.Q. După ce citiți, poate discutăm.

Dacă tot s-a amînat sfîrşitul lumii, măcar să aflaţi care este hormonul anului 2011

2011-11-11T17:08:00.001+02:00

De fapt, titlul original vorbeşte de glanda anului, dar sună mai bine hormonul şi, oricum, despre el este vorba. Aici, în Foreign Policy.
Dar nu e singurul articol interesant din revistă. Citiţi!

Rîsul şi plînsul (2)

2011-11-04T23:59:00.000+02:00

Un lied de Franz Schubert, pe versuri de Friedrich Rückert. L-am cîntat şi eu cîndva, în alt secol, cînd voiam să devin cîntăreaţă.
Aici, interpretat de mezzosoprana Brigitte Fassbaender, acompaniată la pian de Erik Werba.

"Lachen und Weinen" !

Rîsul şi plînsul

2011-11-04T23:51:00.001+02:00

După vreo 10 zile în Franţa şi Germania, am revenit pe plaiul mioritic. Sosirea s-a produs luni, dar pînă azi nu m-am simţit în stare să scriu. De ce oare mă mai simt şocată de cîte ori ajung acasă? De fiecare dată constat cît este de greu să treci brusc de la normalitate la... ceea ce ştim cu toţii.

Nu e totul perfect nici în ţările pe care le-am vizitat. Viaţa e mai grea decît acum cîţiva ani, se simte criza, lumea e preocupată. Se discută despre Grecia, despre Libia, despre euro, desigur şi despre Giulia Sarkozy. Dar oamenii îşi văd de ale lor, restaurantele sunt pline, la fel şi sălile de teatru şi concert, expoziţiile.

Paranteză:

Cînd am ajuns de la gară la hotel, mi s-a spus, cu mii de zîmbete şi scuze, că ascensorul este defect. Se întîmplă. Se lucra la el, dar a rămas oprit pînă am plecat. Patru zile. Aveam camera la etajul trei, erau etaje destul de înalte şi nu era chiar o glumă să urc şi să cobor de 3-4 ori pe zi. Noroc că valizele mi le-au cărat ei. La plecare, cînd am plătit nota, am constatat că mi-au redus cîte 30 de euro pe fiecare zi de şedere. Un gest normal. Acolo.

Şi, cum spuneam, am ajuns acasă. Ascensorul mergea. Dar lucrările de remediere a defecţiunilor la balconul meu, închis cu termopane în cadrul reabilitării termice a blocului, nu s-au făcut. Ar fi trebuit terminate de luni de zile. Ar fi fost prea frumos, prea normal. Ceea ce, aşa cum ştim, nu este cazul.

Am închis paranteza.

Dintr-o ţară în care totul funcţionează (OK; ascensorul de la hotel nu, dar e o excepţie), am ajuns aici şi am găsit realitatea ruptă-n două, de nici nu ştiu care-s ai noştri şi care ai lor. Sau sunt ai lor şi ai lor?

Două mari evenimente, recensămîntul şi helăuinul, au trecut pe lîngă mine fără să mă atingă. Am mai observat că în presă, la televizor şi pe Facebook se discută prea mult despre tabu şi prea puţin despre euro, Grecia, G20. Se mai spune cîte ceva despre proiectul de regionalizare, despre udemerei, care vor să ia Ardealul şi să plece cu el, despre cum se fură uraniu... Vorbe! În general, e prea multă pălăvrăgeală în ţara asta, ceea ce se pare (am citit pe fb) că a constatat şi SRI din analiza interceptărilor telefonice. "Numai cuvintele contează, restul e pălăvrăgeală" zicea un român de la Paris.

Bugetul pe anul viitor se face cu FMI-ul la masă. Sau îl face FMI-ul şi guvernul îşi asumă răspunderea? Ce fel de ţară e asta? Răspuns corect: o ţară de rîsu-plînsu. Adică o ţară ruptă-n două, ca realitatea. O parte rîde, altă parte plînge. Iar rezidentul de la Cotroceni, pentru a dovedi că este preşedintele tuturor românilor, rîde şi plînge alternativ.

Aş vrea totuşi să închei într-o notă optimistă. Despre ce să scriu? Poate despre faptul că, aşa cum scrie în Ziare.com, corpul omenesc are nouă organe inutile. În cazul unor persoane, cred că numărul organelor inutile e mai mare. De exemplu, printre cele nouă organe, nu este menţionat creierul.

Dar poate că ar fi mai bine să vă povestesc despre ce se întîmplă în Pakistan, unde, recent, regiuni întinse au fost devastate de inundaţii. După cum puteţi vedea în imagine, milioane de păianjeni s-au refugiat în copaci, îmbrăcîndu-i cu totul în pînzele lor. Sinistru, nu? Şi totuşi... S-a constatat că numărul ţînţarilor din zonă este mult mai mic decît ar fi fost de aşteptat în urma inundaţiilor. Explicaţia? Păianjenii au decimat ţînţarii, ferind populaţia de bolile pe care le transmit aceştia. Hm...

Un scriitor român la Silverstone

2011-10-21T23:48:00.000+03:00

Cine este pilotul monopostului din imaginea de mai jos?
Ladies and gentlemen, Horia Gârbea, Romania!

Citiți pe blogul lui Horia Gârbea despre experiența lui ca pilot pe circuitul de la Silverstone.

Așa am fost întîmpinată. Corespondență de la fața locului

2011-10-20T19:18:00.001+03:00

Unde? Vedeți și voi. Sper că observați curcubeul pe cerul înnorat.

Iar dacă asta nu ajunge, iată încă două peisaje, mai ușor de recunoscut :)))))

E clar, da?

Sosirea mea coincide (absolut întîmplător, vă rog să mă credeți) cu alte două evenimente, fără legătură între ele, dar unul mai epocal decît altul: Gaddafi a fost ucis, iar Carla Bruni a născut o fetiță, spre bucuria lui Sarko, pînă în prezent tată de băieți.

Atît deocamdată, diseară mă duc la un vernisaj.

Despre noile metode ale concetățenilor noștri aflați pe aceste meleaguri, într-o corespondență viitoare.

S-a dus şi Paul Everac...

2011-10-18T19:07:00.000+03:00

Nu pot să spun că eram prieteni, dar ne cunoşteam de foarte mulţi ani. Am urmat acelaşi liceu din Arad - la cîteva decenii diferenţă, desigur. Am învăţat la şcoală piesa lui "Ferestre deschise", o piesă proletcultistă, că aşa erau vremurile. Am văzut multe dintre piesele lui - amintesc "Un fluture pe lampă", "Contrapuncte", "Viaţa e ca un vagon", "A cincea lebădă", cred că şi altele. Am ascultat, în spectacol-lectură, cîteva dintre piesele lui, cea mai recentă acum doi ani, la Clubul Dramaturgilor. .
L-am cunoscut pe la sfîrşitul anilor 70, cînd conducea secţia de dramaturgie a ASB. A fost toată viaţa lui nu numai un dramaturg talentat şi deosebit de prolific, dar şi un foarte activ creator de evenimente - cenacluri, festivaluri.
În 1993, cînd nu aveam serviciu, m-a angajat în TVR, un gest pentru care îi mulţumesc şi azi.
În vara anului 2000 sau 2001, am fost, împreună cu mai mulţi dramaturgi şi critici, la casa lui de la Podul Dîmboviţei, unde organizase un festival de teatru românesc contemporan.
Iar acum cîteva săptămîni, l-am sărbătorit la Uniunea Scriitorilor, alături de alţi dramaturgi ajunşi la vîrste înaintate. Din păcate, n-a putut fi prezent, era deja în spital. Din păcate, nu va mai putea fi prezent niciodată.

Iar acum vreau să povestesc o întîmplare din 1989. Despre Paul Everac nu se poate spune că era un disident, chiar dacă unele piese l-au pus, la un moment dat, în conflict cu puterea. Dar... Eram la TNB. Venise în turneu Teatrul Naţional din Craiova. Înainte de spectacol, stăteam în hol, era multă lume, mulţi scriitori, actori şi alţi intelectuali de frunte de atunci şi de acum. Hary şi cu mine vorbeam cu Dan Deşliu (care la vremea aceea era disident şi urmărit pas cu pas de Securitate). Mai era cu noi şi actriţa Maria Junghietu. Altcineva nu a îndrăznit să se apropie de Deşliu, care se distra pe tema asta, făcînd calambururi de un haz nebun. La un moment dat, din mulţimea de intelectuali din jurul nostru s-a desprins Paul Everac, care, în modul cel mai firesc, a venit să dea mîna cu Dan Deşliu. Ei, da.

Odihnească-se în pace.

Piranha care latră...

2011-10-16T19:50:00.000+03:00

Da, da, asta ar fi trebuit să fie breiching niuzul de azi. Piranha cu pîntece roșu nu numai că mușcă, dar și latră, aflăm din Le Monde.
Deci, expresia „mut ca un pește” nu mai poate fi folosită decît cu specificarea peștelui respectiv. Se cunosc 109 specii de pești care produc sunete. Restul pînă la 800 nu, deci avem de unde alege ca să fim politically correct.

Who's Huidu?

2011-10-16T19:30:00.000+03:00

Cînd a avut un accident la schi, am înțeles, cît de cît.
Acum nu mai înțeleg nimic.
Chiar nu se mai întîmplă nimic în România?

Cum să iei premiul Nobel

2011-10-06T20:14:00.002+03:00

Laureatul Premiului Nobel pentru literatură în 2011 este poetul suedez Tomas Tranströmer, "pentru că, prin imaginile sale condensate, translucide, ne dă o nouă abordare a realităţii", zice comitetul Nobel. De fapt, dacă ar fi să traduc exact din engleză, ar fi "un nou acces la realitate". Cum vreţi. Totul e relativ, cum zicea alt laureat Nobel, Albert Einstein.
Mărturisesc că pînă azi nu auzisem de Tomas Tranströmer. Dar sunt sigură că de azi încolo voi auzi. Pentru că Premiul Nobel nu răsplăteşte notorietatea - o creează. Este, cum spunea un prieten, cel mai bun PR de pe planetă. Sigur, ar fi fost drăguţ dacă Bob Dylan ar fi luat Nobelul. Deşi, personal, l-aş fi preferat pe Amos Oz. Ar fi fost chiar interesant (nu din motive strict literare) ca Amos Oz să ia premiul împreună cu un alt nominalizat - poetul sirian Adonis (nici de el nu auzisem pînă mai ieri. Din păcate, nu citesc prea multă poezie.).
Deci, cum se ia Premiul Nobel pentru literatură?
Ca să iei Premiul Nobel pentru literatură trebuie să scrii bine. Chiar foarte bine. Nu neapărat excepţional. Nu neapărat genial. Dacă s-ar da pentru geniu, ar fi trebuit să-l ia, în primul deceniu al veacului trecut, Tolstoi, Lev Nicolaevici.
Ca să iei Premiul Nobel pentru literatură este bine să ai cărţi traduse şi publicate în limbi străine. E util. Nu e nevoie ca aceste cărţi să fie bestseller. După anunţarea premiului, vor fi.
Premiul Nobel nu se dă, în general, pe criterii strict literare.
Dar care sunt criteriile? Am mai scris despre asta în 2009, cînd a luat premiul Herta Müller. Citiţi, pe site-ul Premiului Nobel, acest lung şi serios articol. Poate vă lămuriţi cum stau lucrurile, cel puţin oficial. Înainte de asta, citiţi însă testamentul lui Alfred Nobel.
Adevărul este că României i-ar cam trebui un Premiu Nobel. În orice domeniu. Dar cum, în aceşti ani, cercetarea ştiinţifică fundamentală e cam la pămînt, singura şansă e literatura.
Pînă acum, România a ratat de cîteva ori premiul. Din diferite motive extraliterare, cele mai importante fiind neglijenţa şi diletantismul. Sau mizarea pe scriitori care evident nu aveau şanse. Adică tot diletantism. Cînd faci un asemenea demers, trebuie să ştii exact pe ce te bazezi.
Poate anul viitor... Deşi cred că anul viitor nu va fi premiat un scriitor european. Da, criteriul geografic (sau geopolitic, dacă preferaţi) contează. Neoficial.
Care scriitor român ar avea şanse şi cum să procedăm ca aceste şanse să se concretizeze?
În primul rînd, aş zice să lăsăm deoparte povestea cu capra vecinului. Adică, trebuie să vedem care prozator, poet sau dramaturg român ar avea şanse. Apoi, indiferent dacă ne place sau nu, dacă e de-ai noştri sau de-ai lor, să-l susţinem. Cu toţii. Cu condiţia să ştim că într-adevăr are şanse. Înainte de asta, desigur, să mai citim, pe acelaşi site al Premiului Nobel, cum e cu nominalizarea.
Aşa cum văd eu lucrurile (nu este vorba de preferinţele mele personale, ci de concluzii în urma citirii textelor pe care vi le-am recomandat mai sus), doar doi scriitori români au şanse: Norman Manea (laureat al premiului Medicis Etranger) şi Augustin Buzura.
Ce ziceţi? Dacă aveţi alte propuneri, putem să le discutăm. Şi să vedem ce avem de făcut pentru ca peste un an sau doi să avem un laureat Nobel pentru literatură.

Invitaţie la Clubul Dramaturgilor

2011-09-30T21:44:00.002+03:00

Luni, 3 octombrie, ora 18, în sala Oglinzilor de la Casa Scriitorilor - Calea Victoriei 115 - începe o nouă stagiune a Clubului Dramaturgilor.
Vor fi prezentate în spectacol-lectură două piese scurte de Liviu Lucaci: "Marusia" şi "50".
După o pauză în care vom putea bea un pahar de suc mai mult sau mai puţin fermentat, vor urma discuţii critice pe marginea textelor prezentate.
Intrarea liberă, desigur. Vine cine doreşte. Sper să doriţi! :)

Later edit:
Piesele, foarte bine scrise şi impecabil interpretate de Anca Dumitra, Liviu Romanescu, Delia Nartea şi Zoltan Butuc, au fost bine primite de exigentul public al Clubului Dramaturgilor. Iată şi o poză, courtesy of Anda Dumitrescu.

...Descalecă şi du-te!

2011-09-29T16:36:00.001+03:00

Nokia. Connecting people.

Se spune că mîine beau o cafea la Piteşti...

2011-09-29T12:08:00.001+03:00

Am aflat şi eu, de pe Facebook, că vineri la ora 14 Oana dă o cafea cu ~~crime~~ frişcă în Piteşti, la Cafegiu.ro. Cu lansări de carte, fireşte. Nimeni nu m-a anunţat oficial, nu ştiu cînd şi cu ce mijloc de transport voi ajunge acolo. Dar dacă aşa scrie pe Facebook, înseamnă că voi ajunge eu cumva... Aşa că mă adresez cititorilor şi fanilor mei - vă rog frumos, nu vă înghesuiţi, staţi frumos la rînd, nu-i îmbrînciţi pe cititorii şi fanii Ivonei Boitan, pe ai Monicăi Ramirez şi pe cei ai lui Bogdan Hrib. Autografe vor fi suficiente pentru toţi, locuri în cafenea mai greu, bănuiesc că toate vor fi ocupate de fanii Oanei Stoica Mujea :)

5772

2011-09-28T19:58:00.000+03:00

Începe Anul Nou evreiesc. 5772 de ani de la facerea lumii. Despre care puteţi citi aici.
Shana Tova! Un an bun şi dulce!

Şi, dacă se poate, un an bogat... :)

Proză. Clubul de proză

2011-09-26T23:38:00.000+03:00

Se reia Clubul de Proză "la formarea ideilor". Marţi, 27 septembrie, 2011, ora 17. La Muzeul Naţional al Literaturii Române.Va fi, cum spune Ştefania, prima şedinţă fără Costi... dar cu Costi...

Şi o veste pentru prietenii şi cititorii blogului lui Costi Stan. Blogul rămîne, datorită soţiei lui Costi, Cristina, care va posta texte privitoare la activitatea şi viaţa lui.

Suveniruri (2)

2011-09-26T02:23:00.000+03:00

Paris, luna iulie 2011. Locuiam într-un hotel din Montmartre, într-o piaţetă care pare decorul unui film despre Paris. Şi chiar a fost, nu o dată.

Iată şi fereastra mea, la primul etaj. În faţa ferestrei, un stîlp de iluminat de epocă, din cele pe care francezii le numesc reverbere. Alături e faţada unei clădiri care... dar să nu anticipăm.

Exită şi o ţîşnitoare în piaţetă, tot de epocă. Funcţionează. Sunt şi cîteva bănci. Mai sus, strada urcă spre Place du Tertre; pe colţ e o farmacie.

Pe alt colţ, în partea de jos a pieţei, o cafenea cu terasă.

Uneori plouă. Sigur, la Paris plouă cam nouă luni pe an. În acest iulie am avut noroc de zile însorite, foarte rar stropite de cîte o ploicică. Dar pe parizieni ploaia nu-i deranjează. Nici pe turişti. Pe parizieni, pentru că sunt obişnuiţi. Pe turişti, că oricum n-au ce face, trebuie să viziteze, între două avioane, tot ce e de vizitat. Mă rog, tot ce le spune ghidul că e de vizitat.

La prima oră, e linişte ca la ţară. Noaptea însă, pînă pe la ora trei, tinerii din cartier se strîng pe o bancă şi rîd, cîntă, ţipă, fără să le pese că-i deranjează pe turişti sau pe locatarii caselor din jur. Locatarii nu se plîng, zgomotul nocturn face parte din peisaj la fel ca şi băncile, reverberele şi ţîşnitoarea. Turiştii se plîng, dar degeaba. Pe cine interesează că un american sau un neamţ scrie pe pagina de internet a hotelului "Nu mai vin la acest hotel din cauza gălăgiei nocturne". Ei, şi? Vin alţii.
Şi cum stăteam în camera mea de la primul etaj, în prima dimineaţă, pe la ora 10, am auzit o voce strigînd:
- And here is the Bateau-Lavoir!
Da, ştiam asta. Dar vocea continua cu detalii despre celebrul Bateau Lavoir, unde pe la începutul secolului trecut stăteau pictori şi poeţi săraci. Ei se numeau Pablo Picasso, Kees van Dongen, Juan Gris, Constantin Brâncuşi, Modigliani, Pierre Mac Orlan, Max Jacob. Mai erau şi alţii. Dacă vreţi să ştiţi mai multe, citiţi aici. Dar să continuăm. M-am uitat în direcţia vocii şi am văzut sub fereastra mea lume ca la miting. Sau aproape.

Din acel moment n-am mai avut linişte. Zilnic, între 10 dimineaţa şi 10 seara, cam o dată la douăzeci de minute sub fereastra mea bubuia o voce:
- Et ici c'est le Bateau-Lavoir!
N-am stat tot timpul în hotel. Mai mergeam pe unde aveam treabă.

Reveneam la hotel, voiam să mă odihnesc un pic, mă trezea o voce piţigăiată:
- Koko ni go resseki no minasama wa, batō lavoar!
Mai ieşeam pînă la Monoprix să.mi iau ceva de mîncare, în drum mai beam o cafea, mai făceam cîte o poză:

Mă întorceam în cameră şi auzeam:
- Signore e signori, ecco il Bateau-Lavoir!
Iar mai plecam, că doar nu era să stau toată ziua în hotel. Mai vedeam ce se mai pierde:

Mai intram în cîte o librărie, o galerie. Mă mai întîlneam cu prietenii.

La întoarcere, îi găseam în faţa ferestrei:
- Damy i gospoda , vot Bato-Lavoar!
Un sfert de oră mai tîrziu:
- And now, here is the Bateau-Lavoir!
După alte douăzeci de minute:
- Meine Damen und Herren, hier ist die Bateau-Lavoir!

Desigur, n-am stat numai în cartier, m-am plimbat, am mai văzut una-alta.

La întoarcere, la orice oră, auzeam o voce care striga:
- Voila, maintenant, le Bateau-Lavoir...
Iar turma de turişti tropăia cuminte în urma ghidului.
În fiecare zi, de cîteva ori, mi se repeta în diferite limbi că aici locuia Picasso în perioada roz şi aici a pictat "Domnişoarele din Avignon".

Ce era să fac?

Suveniruri (1)

2011-09-25T01:38:00.001+03:00

Inaugurez azi o nouă rubrică, intitulată, cum bine aţi observat, suveniruri. Va avea şi o etichetă, un tag, desigur.
Va fi o colecţie de suveniruri din călătoriile mele, dar nu veţi găsi aici prea multe obiecte din magazinele specializate, aflate în preajma monumentelor şi muzeelor, în gări, aeroporturi şi alte locuri frecventate de turiştii harnici. Eu nu sunt un turist harnic.
Deci, primul suvenir.
Luna iulie, Paris, căldură mare. De fapt, mijlocie. 27 de grade. Pentru parizieni e caniculă.
Mă duc la Maison de la Radio, să mă întîlnesc cu un prieten. Ajung la poarta F şi, înainte de a intra, îmi aprind o ţigară. În clădire nu se fumează, biensur. Uşile sunt străjuite de patru scrumiere ca aceasta din imagine. Nu sunt singura fumătoare, pe micul platou din faţa intrării mai fumează 7-8 persoane. Poate 15. La un moment dat observ că un individ, destul de corect îmbrăcat, demontează, rînd pe rînd, piramidele din partea superioară a scrumierelor şi le aşază pe bordura de ciment a unui spaţiu verde. O bordură lată, cam de 50 de centimetri. Goleşte pe bordură scrumierele şi răscoleşte mucurile, unele încă fumegînde, amestecate cu cenuşă. Din cînd în cînd, extrage din grămadă cîteva mucuri şi le pune într-o pungă de plastic roz transparent. Pune la loc piramidele, mai scormoneşte prin grămada de mucuri, mai alege cîteva şi le pune în pungă. Apoi face curat. Cu dosul palmei, mătură mucurile rămase pe bordură. Pe spaţiul verde. Şi pleacă. Nimeni nu pare să fi observat. Nimeni nu spune nimic.

Concurs fulger

2011-09-25T00:55:00.000+03:00

Primul care recunoaşte statuia din imagine şi ştie unde este ea amplasată primeşte un premiu-surpriză. Încă nu ştiu ce va fi premiul, deci va fi o surpriză şi pentru mine :)

Later edit:
Pentru că Brad Dan a şi răspuns, iată statuia văzută din alt unghi, pentru confirmare:

Premiul urmează.

Centrul cultural Ogrezeni, închiderea festivă a sezonului

2011-09-23T18:55:00.000+03:00

Am spus în titlu cam tot ce voiam să vă comunic. Duminică 25 septembrie, pe la amiază, ne vom întîlni pentru ultima dată în acest an pe covorul roşu de la Ogrezeni. Sunt invitaţi - cu rugămintea să mă anunţe din timp, adică pînă sîmbătă la prînz -, toţi participanţii la Festivalul Premiile Lili - concurenţi, membri ai juriului, bloggeri susţinători, alţi oameni de bine.

RSVP :)

"Sună un prieten!"

2011-09-19T23:42:00.001+03:00

Ei, bine, azi am fost eu prietenul sunat. Direct din emisiunea cu pricina. Întîi m-a sunat o jună, care m-a rugat să stau pe lîngă telefon vreo două ore. Asta se întîmpla pe la ora 11,30. Am stat, desigur. Dar degeaba. Abia la ora 17,30 m-a sunat altcineva, care mi-a spus că prietena mea are nevoie de ajutor şi mi-a făcut legătura în emisie.

A fost o experienţă interesantă, mai ales că după ce am dat răspunsul solicitat - liniştiţi-vă, am ştiut :) -, cei din studio au uitat să închidă telefonul şi am rămas pe fir şi la următoarea întrebare. Am ştiut şi de data asta, dar nu m-a întrebat nimeni nimic. Apoi am închis.

Ceva însă m-a deranjat. Moderatorul emisiunii, cu care nu sunt prietenă nici măcar pe Facebook, îmi vorbea cu "tu". M-am obişnuit de mult cu tutuiala online, e OK, dar ca un necunoscut să mă tutuiască la telefon mi s-a părut straniu şi chiar neplăcut. Cît pe-aci să-i spun ceva, dar n-am vrut să-i stric emisiunea. Frumos din partea mea, nu?

O întrebare despre fostul ministru al muncii

2011-09-16T18:23:00.000+03:00

Crede cineva dintre cititorii acestui blog că premierul Emil Boc l-a ~~mătrășit~~ revocat pe Sebastian Lăzăroiu fără să ~~fi primit ordin de la~~ se fi consultat anterior cu președintele Băsescu?

Muzică pentru azi

2011-09-11T21:34:00.001+03:00

Beethoven, Fantezia în do major pentru pian, cor și orchestră, cu filarmonica din Berlin, solist și dirijor Daniel Baremboim.

Am uitat ce zi a fost azi...

2011-09-10T23:53:00.002+03:00

11 septembrie. Sunt zece ani de cînd s-a întîmplat.

Supravieţuitorul

Era înalt, gras şi chel, alergarea îl făcea să gîfîie, norii negri de praf îl împiedicau să vadă bine ce se întîmplă în jurul lui. Oricum, pe el îl interesa un singur lucru. Fugea, fugea ca disperatul, urmărind un impermeabil bej care alerga în faţa lui, era singurul punct de reper, încerca să se apropie, dar impermeabilul păstra aceeaşi distanţă, părea să aibă o bună condiţie fizică. La intrarea în clădire îl pierdu din vedere, apoi îl zări intrînd în casa scărilor şi porni în urmărire. Scoase pistolul şi începu să urce în goană. Simţi clădirea zguduindu-se, dar nu dădu importanţă, urca, gîfîind, abia mai rezista, îl zări, era doar la cîţiva paşi în faţa lui, ridică pistolul şi trase, exact în secunda cînd se stinse lumina. Voi să mai urce cîteva trepte, să vadă dacă a reuşit, dacă şi-a îndeplinit misiunea, i se păru chiar că-l vede pe omul în impermeabil căzut pe scări, dar o mare de oameni năvăli în jos în aceeaşi clipă. Îşi pierdu echilibrul şi căzu pe scări, oamenii nici nu-l observau, treceau peste el ca peste încă o treaptă, apoi ceva îl izbi în cap şi asta a fost ultimul lucru de care şi-ar fi amintit dacă ar fi rămas în viaţă.

Mi-era lene să mă scol, să mă duc la baie, să mă îmbrac, apoi să cobor la micul dejun şi să aud întrebarea de fiecare dimineaţă a Joannei: “Ochiuri sau omletă?”, apoi să ies din casă, zornăind cheile, să mă urc în maşină şi să mă duc pînă la gară, să iau trenul spre Manhattan, să ajung la 9 fix în biroul de la etajul 83, să muncesc pînă la prînz, să cobor în pauza de masă la micul restaurant italian unde obişnuiesc să iau un sandviş cu pastramă şi o bere, să urc din nou în biroul meu, apoi, spre seară, întoarcerea, gara, maşina, să ajung acasă pe la şapte… Era o dimineaţă frumoasă şi senină, vara se prelungea spre o toamnă caldă în această zi de septembrie. Mi-era lene. M-am sculat, totuşi, am făcut un duş, m-am bărbierit şi, mirosind a After Shave, am coborît la micul dejun. Joanna m-a întîmpinat cu aceeaşi întrebare: “Ochiuri sau omletă?”, pe care mi-o punea zilnic de aproape cinci ani. O uram. Întrebarea, desigur. Pentru Joanna nu mai aveam de mult sentimente atît de intense. Mi-era indiferentă, ca o mobilă, cu părul ei blond, drept, cu vocea ei uşor nazală, cu viaţa ei împărţită între cumpărături la centrul comercial aflat la o milă depărtare de casă şi sala de fitness, aflată cam la aceeaşi distanţă, dar în direcţia opusă. Mai era şi televizorul, la ore fixe trebuia să fie acasă, pentru un film sau un serial. Şi cîinele, terrierul Bob, pe care, tot la ore fixe, îl scotea la plimbare. Încercasem s-o conving să-şi mai lărgească sfera preocupărilor, să se implice în vreo activitate de binefacere, sau să-şi deschidă o firmă pe Internet, dar degeaba; cumpărasem un calculator, însă ea nu învăţase nici măcar să trimită un e-mail. Nu mă deranja prea mult indolenţa ei, la începutul relaţiei noastre Joanna mă ajutase foarte mult şi încă îi mai eram recunoscător. Tocmai de aceea amînam de luni de zile să iau o hotărîre. Nu puteam să plec pur şi simplu, trebuia să vorbesc cu ea, să-i spun… ce să-i spun?... da, de pildă, să-i spun de legătura mea cu Cindy, să stabilim condiţiile divorţului… Era atît de placidă, de mulţumită în micul ei univers, încît mi-era greu să-mi imaginez cum va reacţiona. Aveam un contract prenupţial, la vremea respectivă găsisem amîndoi că e cel mai corect, ea avea ceva bani, eu mai nimic, acum era invers şi presupun că Joanna ar fi preferat să rămînă văduvă decît să divorţeze, pentru că asigurarea mea de viaţă era în favoarea ei. Uneori mi se părea că se uită straniu la mine, alteori cafeaua avea un gust ciudat… Mi se părea. Astea erau clişee, chestii clasice de roman poliţist. E drept că atunci cînd era să rămîn încuiat în camera frigorifică de la subsol am avut o mică bănuială… Dar şi ăsta era un clişeu de roman poliţist. Joanna să încerce să mă ucidă? No way. Era prea leneşă, prea lipsită de iniţiativă.
În seara precedentă era cît pe-aci să-i spun. Începusem, clasic: „Avem ceva de discutat”, eram emoţionat, mi se uscase gura şi gulerul cămăşii mă strîngea. Nu este uşor să renunţi la un mod de viaţă. „Nu acum, că începe serialul. N-ai vrea să plimbi tu cîinele în seara asta?”. L-am luat pe Bob, mi-a lins mîna ca de obicei în timp ce-i puneam lesa şi am pornit la plimbare. Dacă tot ieşisem din casă, măcar să mă aleg şi eu cu ceva, aşa că ne-am plimbat în direcţia localului „Luna albastră”. Am băut cîteva pahare, am pus ţara la cale cu cine se întîmpla să fie pe-acolo şi cînd am ajuns acasă Joanna se culcase, iar mie îmi trecuse cheful de discutat despre divorţ. La micul dejun, între omletă şi a doua cană cu cafea, şi-a adus aminte. „Voiai să discutăm ceva”. Nu era momentul, mă sculasem tîrziu, trebuia să ajung la birou. Oricum, dimineaţa divorţul mi se părea o idee mai puţin atrăgătoare. La urma urmei, cu ce mă deranja Joanna? Puteam să-mi văd de viaţa mea şi cu ea şi fără ea... Ba chiar ar fi fost mai cuminte să nu trec printr-un divorţ... Încă somnoros, am ieşit din casă, am auzit vocea Joannei strigîndu-mi că seara are fitness, nu mă aşteaptă cu masa.
Au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus. Am condus ca un automat pînă la gară, am parcat maşina la locul obişnuit, m-am salutat cu băiatul de la parcare şi cu şeful gării, habar n-aveam cum îi chema, nici ei nu-mi ştiau numele, dar ne vedeam în fiecare zi, aşa că ne spuneam frumos bună ziua. Cu servieta în care ţineam laptopul în mînă, am intrat în gară, după ce m-am întors să controlez dacă pusesem alarma la maşină. O pusesem, dar o verificare nu strică niciodată. Pe peron nu era prea multă lume, pierdusem trenul pe care-l luam de obicei, cel mai frecventat de locuitorii din oraş care făceau naveta la New York, pentru că ajungea în partea de sud a Manhattanului pe la 9 fără un sfert, îmi fugise chiar de sub nas, nu-i nimic, ajungeam şi cu următorul. Nu era nimeni cunoscut printre cei care aşteptau trenul, ba da, uite, un grăsan cu chelie, parcă-l mai zărisem, da, la cîrciumă cu o seară înainte, o fi nou în zonă. Am urcat în tren, nu era aglomerat, am găsit un loc lîngă fereastră, în jurul meu nu vedeam pe nimeni cunoscut, nu riscam să mă atragă cineva într-o conversaţie plicticoasă, mai ales că aveam la ce să meditez. Doar că ziua era atît de frumoasă că nici să meditez nu-mi venea, ci să mă las în voia ei, a zilei, să facă ea ce-o vrea cu mine. La un moment dat trenul s-a aglomerat, lumea trecea dintr-un vagon în altul, parcă l-am zărit şi pe tipul de la cîrciumă sau poate era altul, tot aşa de gras şi de chel. Pe la 9 fără un sfert am sunat la birou, mi-a răspuns Cindy, am anunţat-o că vin mai tîrziu, să reprogrameze întîlnirea de la ora 9. Am coborît din tren cu o staţie înainte de World Trade Center. Voiam să hoinăresc puţin pe străzi, să văd New York-ul şi altfel decît în pauza de masă. Îmi plăcea uneori să-mi imaginez că sunt turist, că nu am nici o treabă, nici o responsabilitate…
Şi atunci a început groaza. N-am văzut avioanele, am auzit doar sirenele pompierilor. Pe măsură ce mă apropiam, simţeam din ce în ce mai tare miros de fum, lumea ţipa, maşinile pompierilor goneau, mă întrebam ce s-o fi întîmplat. Eram destul de aproape, am alergat spre norul de fum, un pompier încerca să mă oprească, eu ţipam ceva, despre firma mea, despre oamenii de la etajul 83… Lifturile nu mergeau, am intrat în casa scărilor, un maţ de ciment, sordid în comparaţie cu luxul clădirii, dar ce mai conta, oricum nu vedeam nimic, era beznă. Am început să urc cît puteam de repede. Nu eram singur, în spatele meu gîfîia cineva, nu m-am întors, de ce să mă întorc, era prea întuneric să văd sau să fiu văzut, urcam, urcam cu înverşunare. Puneam mecanic piciorul pe treapta următoare, încă una, încă... un val de oameni se rostogolea în jos, nu înţelegeam de ce. Voiam să urc, dar mă împiedicam de oamenii care coborau terorizaţi pe scara întunecoasă. Brusc am simţit o nevoie îngrozitoare să urinez, urcam, treaptă cu treaptă, pe un palier am vrut să caut o toaletă, pe la etajul 8 sau poate 28, habar nu am, era numai moloz, m-am întors cu spatele la cei care coborau, nu mai puteam să mă reţin, m-am uşurat, apoi am vrut să urc din nou. M-am împiedicat, am căzut şi oamenii treceau peste mine, cineva s-a oprit, o femeie, mi-a strigat „Hei, trezeşte-te, coboară”, m-am ridicat şi am coborît odată cu ea, am ieşit din turn cu o clipă înainte de implozie. Mergeam pe stradă, prin norul greu de praf şi cenuşă, mirosea a fum şi a carne arsă, am constatat că în învălmăşeală îmi dispăruse impermeabilul şi odată cu el telefonul mobil şi un portvizit în care aveam cărţile de credit, noroc că îmi rămăsese portofelul. Şi laptopul, pe care-l purtam prins cu o cătuşă de încheietura mîinii stîngi, ca să nu mi se fure.
Au vrut să mă suie într-o ambulanţă, m-am împotrivit, n-aveam nimic, să se ocupe de cei răniţi, eu puteam să mă descurc singur. Primul lucru de care aveam nevoie era o tărie. Am intrat într-un bar, era plin de lume, oameni ca mine, mînjiţi de funingine, unii povesteau febril cum scăpaseră, alţii voiau să ştie ce s-a întîmplat, un bărbat de vreo 45 de ani rîdea isteric, un altul plîngea, două tinere stăteau la bar şi priveau în gol, o femeie cu părul cărunt şi o fustă mini nepotrivită cu vîrsta ei şedea singură la o masă, cu capul prăbuşit în palme. Am comandat un Haig dublu, i-am cerut doamnei în vîrstă permisiunea să mă aşez, mi-a zis „Ce mai contează?” şi atunci am observat că era de fapt tînără şi roşcată, dar părul îi era îmbîcsit de cenuşă. Am dat peste cap băutura, am mai cerut una şi, ceva mai liniştit, am început să mă gîndesc la ale mele. „La ce etaj?”, mă întrerupse din meditaţie vocea roşcatei. „Ce?”, am mormăit. „La ce etaj aveaţi biroul?” „83”, am răspuns. „A, şi de ăsta s-a ales scrumul. Eu lucram la 97, noroc că ieşisem la o ţigară… Toţi ceilalţi au rămas acolo…”. „Iată un motiv să nu vă lăsaţi de fumat”, am încercat eu să glumesc. În clipa următoare am înţepenit. Toţi colegii mei, prietenii mei, Cindy… Poate totuşi, printr-un miracol…
(Mai departe scrie-n carte)

"Ce merde de pays"

2011-09-07T10:15:00.000+03:00

Constat cu nelinişte că Terra devine o planetă din ce în ce mai puţin prietenoasă, mai puţin favorabilă vieţii. Crize, războaie, mizerie... Una dintre cauze este nepăsarea, dispreţul unor persoane aflate la guvernare faţă de cetăţeni, faţă de propria lor ţară.
Iată, de exemplu, cum se exprimă un om politic într-o discuţie cu un ziarist (citez din Le Monde): "Je suis transparent, tellement propre dans mes affaires qu'il n'y a rien qui puisse me gêner. Je ne fais rien qui puisse être considéré comme un délit. On peut dire de moi que je baise, c'est la seule chose que l'on puisse dire. Dans quelques mois je m'en vais pour m'occuper de mes oignons, ailleurs, je m'en vais de ce pays de merde qui me donne envie de vomir".
Aşa grăit-a Berlusconi. Despre Italia, ţara lui.
Dar aceeaşi atitudine faţă de propria ţară o au, nu neapărat prin ce spun, ci prin tot ce fac, şi portocaliii români în curs de înverzire, în frunte cu comandantul lor de navă.
Mă tem că şi în alte ţări se întîmplă la fel.
Pe ce planetă aş putea emigra?

Scena balconului fără Julieta

2011-08-30T08:47:00.000+03:00

Acum cîțiva ani, erau bilețele pe zid. Acum scrisorelele de amor au rămas doar sub formă de grafitti.

Iar Julieta nu este acasă.

În absența ei, au venit cîteva perechi să se căsătorească. Aici, în casa Julietei.

Ideea mi se pare cel puțin bizară. Știind că îndrăgostiților din Verona nu le-a mers prea bine, ai zice că oamenii ar trebui să fie mai prudenți. Sigur, o portiță de ieșire se găsește întotdeauna.

Alegeri comasate

2011-08-25T22:52:00.000+03:00

Poate vă veţi mira, să ştiţi că eu sunt de acord cu alegerile comasate. Dacă ar avea pagină pe Facebook aş da şi un like. Mă întreb însă de ce să se comaseze doar localele cu parlamentarele? E o risipă! Propun, deci, ca alegerile parlamentare şi locale să aibă loc în 2014, odată cu cele prezidenţiale, în ziua alegerilor europene. În aceeaşi zi să se ţină adunările generale de alegeri ale acţionarilor de la toate companiile din ţară, să fie aleşi noii preşedinţi ai uniunilor de creaţie şi ai asociaţiilor de locatari.
Sau, şi mai bine, să nu mai avem deloc alegeri. Să le înlocuim, cum scriam acum 12 ani în "Labirint obligatoriu", cu tragerea la sorţi. Ideea nu-mi aparţine, este a lui Montesquieu, care relua, de fapt, o remarcă a lui Aristotel: "În general, se admite că desemnarea în diverse magistraturi prin tragere la sorţi este de natură democratică, iar desemnarea prin alegeri, de natură oligarhică".

Succes parţial, eşec total

2011-08-22T10:57:00.001+03:00

Asta a fost ieri.
Azi se va vorbi. Şi mîine, şi poimîine şi încă multe zile.
Liderii politici vor defila pe la televiziuni şi vor încerca să explice de ce şi cum.
Jurnaliştii şi analiştii vor încerca să explice şi ei ceva.
Şefii institutelor de sondaje vor apărea şi ei şi vor spune că, dar mai ales că au spus ei că.

Apoi vor veni rezultatele de la noua sesiune de bacalaureat, un nou scandal în lumea de fitze, un meci de fotbal, aglomeraţie pe şosele, căldură mare.
Şi lumea va uita de aceste alegeri parţiale.

Enescu, la aniversare

2011-08-19T01:19:00.001+03:00

130 de ani de la naşterea lui George Enescu.
Sonata a III-a pentru pian şi vioară în caracter popular românesc.
Cea mai bună interpretare imaginabilă: George Enescu şi Dinu Lipatti.

De la condamnarea comunismului la circuitul roşu

2011-08-17T20:29:00.001+03:00

Acum cîțiva ani am avut parte de o solemnă și vocală condamnare a comunismului. Acum s-a găsit soluția pentru scoaterea din moarte clinică a turismului cu frunză: circuitul roșu. Pe urmele lui Ceaușescu. Parcă văd mii, zeci de mii de turiști vizitînd cu pioșenie casa de la Scornicești și închisoarea Doftana, cazarma din Tîrgoviște și vila prezidențială de la Neptun...
Teoretic, nu e nimic rău. Scopul scuză mijloacele, nu? Cînd turismul e în criză, faci orice ca să scoți un ban. Și nu e momentul să întreb pe ce autostrăzi vor circula autocarele cu turiști.

Ungurii au făcut, acum 10-15 ani, la Budapesta, un parc cu toate statuile și monumentele epocii comuniste. Și, pentru că n-au uitat fraza lui Marx „Omenirea se desparte de trecut rîzînd”, acest parc cu statui e făcut cu haz. Circuit cu Trabantul, cîntece mobilizatoare din epocă, obiecte nostime în magazinul de suveniruri. Inclusiv „ultima răsuflare a comunismului”. Așa scrie, în engleză cu litere chirilice, pe cutia din imagine. Și, mai nou, un telefon roșu, pentru cei care are vrea să vorbească cu Stalin, Mao, Castro sau Honecker.

Dar, desigur, proiectul circuitului roșu de la noi nu are nici o legătură cu parcul memento din Budapesta. Eu cred că este doar o schiță pentru un alt circuit, care va cuprinde în mod obligatoriu și „Cireșica”.

Raţa sălbatică din Ezerets

2011-08-10T18:43:00.003+03:00

Luni la prînz am mîncat în Bulgaria. Ni se vorbise la superlativ despre restaurantul „Rața sălbatică” din Ezerets (sau Ezerec sau Ezeretz, am văzut toate cele trei versiuni pe indicatoare) și ne-am gîndit să verificăm dacă e adevărat. Este. Într-un sat care pare uitat de lume, la capătul unui drum de țară plin de praf și de gropi, am găsit un restaurant foarte agreabil, curat, cu o arhitectură amuzantă și mîncare excelentă.
Am avut și cîteva întîlniri neașteptate.

Am mîncat foarte bine. Sper că veți recunoaște felurile de mîncare. Poate dau și un premiu...

Așa arată restaurantul:

Desigur, lista de bucate este și în românește:

Ne-a părăsit Costi Stan...

2011-08-09T17:59:00.000+03:00

Prietenul nostru Costi Stan nu mai este...
Tocmai împlinise 60 de ani...
Constantin Stan, prozator, publicist, profesor, creator de evenimente culturale... (Pentru mai multe informații, citiți aici)
Poate ați citit romanele„Gerda” (distins cu Premiul ASB și cu premiul Academiei Române), „Iubește și mergi mai departe” și ultimul său roman, „Gde Buharest”... Poate ați fost măcar o dată la Clubul de proză LA FORMAREA IDEILOR, al cărui inițiator și moderator a fost. A lansat nume noi în proza românească, a dat curaj tinerilor să scrie...A plecat...
Odihnească-se în pace...

Mulțimi pe litoral

2011-08-08T00:28:00.000+03:00

Duminică după-amiaza, la Mangalia, am văzut
o mulțime de noduri marinărești,

o mulțime de pescăruși

o mulțime de iahturi bine priponite la țărm

și foarte puțini oameni...

Servitoarea stăpînă

2011-07-27T00:26:00.000+03:00

Un fragment din "La serva padrona" de Giovanni Battista Pergolesi. O înregistrare din 1958 cu Anna Moffo.
Este prima operă bufă din istoria genului, scrisă cînd Pergolesi avea 23 de ani (cum scriam în postarea precedentă, s-a stins la doar 26 de ani).
Ascultaţi şi vă minunaţi!

Live fast, die young?

2011-07-25T10:19:00.000+03:00

Azi dimineaţă, Lilick mi-a amintit că n-am mai postat de mult pe blog. Îmi însuşesc critica şi scriu. Deşi mi-e o lene de mă doare şi, mai ales, nu am chef.
La urma urmei, despre ce să scriu? Ce s-a întîmplat în ultimele două săptămîni? Păi... foarte multe vorbe, despre care nu am de gînd să scriu, nu mai vreau să adaug vorbelor alte vorbe. Şi nişte morţi. A murit marele poet Mircea Ivănescu, a murit marele pictor Lucian Freud, dar lumea e bulversată de moartea unei cîntăreţe. Se varsă şi se revarsă lacrimi pe feisbuc. Vai, săraca, a murit la 27 de ani! (Pergolesi, autorul primei opere bufe, "La serva padrona", a murit la 26 de ani, dar pe vremea lui nu existau Breaking News) Sigur, îmi pare rău de ea, victimă a unui stil de viaţă pe care ea şi l-a ales. Dar îmi pare incomparabil mai rău de cei aproape 100 de tineri din Norvegia, care au murit înainte de a putea să aleagă un stil de viaţă, victime ale unui rău mai rău decît drogurile şi alcoolul, un rău care mă face să-mi doresc să emigrez pe o altă planetă. Dar ăsta e un subiect greu, prea greu pentru vară şi, desigur, prea greu pentru televiziunile româneşti, care în materie de ştiri externe nu au oameni competenţi pentru a comenta ceva mai serios decît că Berlusconi a căzut în baie. E un subiect prea greu chiar şi pentru feisbuc, unde mulţi dintre cei 1200 de prieteni ai mei se simt în stare să comenteze orice. (Asta nu înseamnă că le dau "like").
E rău.
Mă întreb dacă mai are rost să scriu.

Concurs: ce vedeți în poze?

2011-07-12T23:30:00.001+03:00

Prima este poza unui copac. Aici chiar mi-ar folosi un răspuns, pentru că nu știu ce specie este. Dar e superb, nu-i așa?

A doua este poza unei clădiri. O recunoașteți? Ce ziceți? Ce se întîmplă în această clădire? Hai, încercați, poate ghiciți. Sau poate cineva chiar știe...

Despre textul dramatic (pentru uzul delfinului)

2011-07-10T23:09:00.000+03:00

Adică fără vorbe care la tv sunt înlocuite cu bipuri. și fără poze pe care le blochează feisbucul. Iar cine nu a auzit/citit sintagma „ad usum delphini” să dea o raită pe la musiu guglă.
Sunt ușor defazată. Cînd toată lumea vorbea de bacalaureat, eu n-aveam chef de scris. Scriu acum, cînd toată lumea vorbește (cu aceeași competență) despre box.
Deci.
Absolvenții de liceu care nu au știut ce este un text dramatic ar merita să repete nu bacalaureatul, ci liceul. Dar cu alți profesori și alte manuale. Acest lucru fiind însă imposibil, să trecem la întrebarea următoare.
De ce nu au știut absolvenții de liceu (foarte mulți dintre ei) ce este un text dramatic? De ce au declarat unii dintre ei că au vrut să scrie despre „O scrisoare pierdută” dar s-au gîndit că e comedie, deci nu e text dramatic?????
Absolvenții de liceu care nu au știut ce este un text dramatic nu citesc piese de teatru. (probabil nu citesc nici altceva, dar nu despre asta e vorba acum).
E foarte rău că atît de mulți absolvenți de liceu nu citesc piese de teatru (și nu știu ce este un text dramatic).
Dar nu este vina lor.
Nu mai țin minte exact în ce clasă, presupun că într-a opta (care era prima de liceu, eu am dat bacalaureatul în 1967 și eram în ultima serie cu 11 clase), prima parte a manualului de română avea o parte consistentă privind genurile literare. Nu știu dacă mai există așa ceva. La genul dramatic știu că aveam un fragment din „Antigona” de Sofocle (exemplu de tragedie antică), unul din ”Cidul” de Corneille (tragedie clasică), unul din ”Regele Lear” de Shakespeare (tragedie elizabethană), unul din ”Avarul” (comedie clasică). Mai erau și alte fragmente, am uitat care. Evident, trebuia să citim piesele în întregime, nu doar fragmentele din manual. Deși se știa că aceste texte nu vor fi printre subiectele de la bacalaureat.
Trebuie să mulțumesc autorilor de manuale din anii 60, care au găsit acest pretext - studierea genurilor literare - pentru a-i familiariza pe elevi măcar cu cîteva capodopere ale literaturii universale, într-o vreme cînd literatura universală nu era studiată în liceu. Cu aceeași ocazie, elevii din generația mea au aflat ce este textul dramatic și cred că nu au uitat nici pînă azi.
(Pentru mine a fost o nenorocire, am început să citesc teatru cu plăcerea cu care citeam romane și uite ce-am ajuns!)
Dar să revin la absolvenții de liceu care nu știu ce este un text dramatic.
Eu zic să-i iertăm. E drept, sunt ignoranți, e drept, nu citesc piese, dar nu este vina lor.
Nu sunt singurii care nu citesc piese.

Nu citesc piese profesorii de română, că dacă ar citi, elevii lor ar ști ce este textul dramatic.
Nu citesc piese autorii de manuale școlare, că dacă ar citi, în manualele de română ar fi loc pentru mai mulți dramaturgi și mai multe texte dramatice.
Nu citesc piese unii critici literari și autori de istorii ale literaturii, pentru care genul dramatic e un fel de cenușăreasă.
Nu citesc piese criticii de teatru, care consideră că textul dramatic nu este literatură. (Am fost de față, acum 5-6 ani, la lansarea unui volum de teatru. Cu acest prilej, două doamne, nume cunoscute în critica dramatică, au susținut că dramaturgia nu este literatură. Ceea ce i-a dat ocazia regretatului Mircea Ghițulescu să-și înceapă spiciul cerînd scoaterea din literatură a lui Shakespeare și a lui Caragiale!)
Nu citesc piese (românești) regizorii și directorii de teatre (unii susțin că ele, piesele, nici nu există). Dacă ar citi, s-ar juca mai multe piese românești și ar afla de ele și criticii literari, și cei dramatici, și autorii de manuale, și profesorii de română. Poate chiar și elevii.

Amin Maalouf, academician

2011-06-24T00:12:00.002+03:00

Scriitorul franco-libanez Amin Maalouf a fost ales membru al Academiei Franceze, pe locul devenit vacant după moartea lui Claude Lévi-Strauss în 2009. Detalii despre alegere în Le Monde.
Maalouf şi-a consacrat opera apropierii între civilizaţii, şi în multe dintre cărţile lui tema exilului şi cea a identităţii ocupă spaţii importante.

AMIN MAALOUF - Foto Le Monde, AFP/Pierre-Philippe Marcou

Prima carte a lui Maalouf pe care am citit-o a fost "Cruciadele văzute de arabi". Dacă n-aţi citit-o, căutaţi-o, veţi înţelege mai bine că fiecare eveniment din istorie poate fi privit din cel puţin două puncte de vedere opuse.
E de citit şi primul lui mare succes, romanul "Leon Africanul". Şi una dintre cele mai recente cărţi, eseul "Le Dérèglement du monde", apărut în 2009. Nu ştiu dacă a fost publicat şi la noi.

Vă invit la o piesă de teatru

2011-06-22T15:08:00.000+03:00

Deocamdată, în spectacol-lectură la CLUBUL DRAMATURGILOR.
Luni, 27 iunie, ora 18, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, piesa mea "Moştenirea" va fi interpretată de actriţa Mihaela Teleoacă. Regia: Dan Tudor.
Sper să veniţi cît mai mulţi. Vă aştept!

Amendamente la Constituţie

2011-06-22T10:40:00.000+03:00

După cum ştim (iar dacă nu ştim, citim pe Wikipedia), Constituţia Statelor Unite a fost (şi mai poate fi) modificată numai prin amendamente. Amendamentele, adoptate de Congres cu o majoritate de două treimi în fiecare dintre cele două Camere, sunt - sau nu - ratificate de statele componente ale SUA cu o majoritate de trei pătrimi. Simplu, nu?
27 de amendamente, astfel adoptate de-a lungul timpului, fac parte integrantă din Constituţia SUA. Alte 6 amendamente, deşi aprobate de Congres, nu au fost ratificate. Patru dintre acestea mai pot, teoretic, să fie ratificate, după cum puteţi vedea aici.
Cum se apropie 4 iulie, mă gîndesc că ar fi bine ca americanii să se grăbească să ratifice (sau să respingă definitiv) amendamentele în chestiune. Măcar două dintre ele. Unul, din septembrie 1789, privind norma de reprezentare în Camera reprezentanţilor şi altul, care interzice titlurile nobiliare, adoptat de Congres în 1810. Celelalte două, mai noi, din 1861 şi respectiv 1924, pot să mai aştepte.
Aceasta este modesta mea contribuţie la dezbaterea constituţională de pe axa Bucureşti-Londra-Washington.
Despre modificările care trebuie aduse Constituţiei britanice, cu altă ocazie.
Cum? Regatul Unit nu are Constituţie? Se bazează numai pe suveranitatea Parlamentului şi domnia legii? Ţţţţţ!

Ce ziceți, sunt influentă sau nu?

2011-06-21T19:20:00.001+03:00

Colegul și prietenul meu Dan Mircea Cipariu vrea să afle cine sunt cei mai influenți creatori din cultura română, printr-un chestionar publicat pe Agenția de carte . Pe categorii. Spre sincera mea uimire, apar și eu în chestionar, la categoria „Cei mai influenţi scriitori din Consiliul Uniunii Scriitorilor din România”.
Nu m-am gîndit niciodată la mine ca persoană influentă... dar poate că ar trebui să mă gîndesc :))
Ia să vedem, dragi prieteni, ce părere aveți. Sunt sau nu influentă?
Dacă vi se pare că da, votați-mă! Termenul limită este 31 august, dar eu zic să nu așteptați pînă atunci.
Deci, votați-mă!
Mai dau o dată linkul, ca să nu greșiți: http://www.agentiadecarte.ro/cei-mai-influenti-creatori-din-cultura-romana/
Cum ziceam, votați-mă!
P.S. Nu dau mită electorală, să fie clar!. Desigur, la cerere, pot face unele donații dezinteresate. Am cumpărat deja găleți, ochelari de soare, ulei, zahăr, scobitori, șervețele. Mai e nevoie de ceva?

Festivalul săptămînii: Mystery&Thriller la Palatul Șuțu

2011-06-20T15:51:00.001+03:00

În perioada 23-26 iunie, la Palatul Șuțu din Capitală, va avea loc primul festival de mystery&thriller, organizat de Tritonic și Crime Scene, cu participarea Asociației Scriitorilor București. Iată afișul:

Cărți, filme, lansări, dezbateri, împușcături, cărți...

Iar acestea sunt evenimentele la care voi participa și eu:

Joi 23.06 ora 18
ZILE UCIGAŞE LA ZURICH
Despre Crime Fiction azi şi mai ales mâine. Bogdan Hrib a participat la Conferinţa internaţională AIEP – International Crime Writers Association de la Zurich. Ce ne înspăimântă şi ce ne ajută! Participă Monica Ramirez, Oana Stoica Mujea, George Arion, Lucia Verona.

Vineri 24.06 ora 18
POLICIER A LA ROUMAINE
Autorii români la raport. Despre ce am făcut şi ce vom mai face în Romanian Crime Writers Club. Participă: George Arion, Stelian Ţurlea, Monica Ramirez, Lucia Verona, Oana Stoica Mujea, Ada Pavel, Emil Simionescu.

Sâmbătă 25.06 ora 17:00
PUBLICAŢI, DAR NU VINDEŢI?
Prezentare volume CRIME SCENE şi revista Flacăra.
Romanele Ieși din rând! de Stelian Ţurlea, Fortăreaţa nebunilor de George Arion, Ucideţi generalul de Bogdan Hrib, Identităţi secrete volumele 1 şi 2 de Monica Ramirez şi A 4-a ţintă de Emil Simionescu participă autorii, scriitoarea Lucia Verona şi Oana Stoica Mujea, editor.
Dezbatere despre situaţia pieţei de carte din România.

Mi se pare foarte interesant. Sper să ne vedem pe-acolo!

Am tăiat panglica

2011-06-19T19:40:00.000+03:00

Atunci cînd am anunțat inaugurarea unui obiectiv de importanță națională, nu știam că acest eveniment se va petrece aproape în același timp cu inaugurarea Pasajului Basarab. Dar viața e plină de coincidențe.
Am fost la Ogrezeni, am tăiat panglica la inaugurarea festivă a sistemului de irigații construit de Cody, am cules coacăze și vișine, am mîncat minunata salată construită de Eszti, iar la întoarcere am trecut pe Pasajul Basarab construit de Oprescu.
Cîteva poze făcute de Lilick:

Urmează și alte poze.

festCO 2011 - ultimul act. O scrisoare pierdută

2011-06-18T01:17:00.001+03:00

Gata. S-a terminat. O săptămînă de sărbătoare a teatrului. O săptămînă în care am văzut teatru, am vorbit despre teatru, am respirat teatru.
A noua ediţie a festCO s-a încheiat strălucit cu premiera oficială a spectacolului "O scrisoare pierdută" de Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija. Aproape trei ore de rîs şi de aplauze la scenă deschisă.
Pentru că la ora asta mi-ar fi greu să scriu mai multe despre spectacol, pentru că toţi actorii au fost formidabili, mă mulţumesc să dau aici distribuţia (în ordinea indicată de autor) şi cîteva poze (foto: Mihaela Marin) luate de pe pagina de web a Teatrului de Comedie:

Ştefan Tipătescu		Marius Florea Vizante
Agamemnon Dandanache		George Mihăiţă
Zaharia Trahanache		Valentin Teodosiu
Tache Farfuridi		Florin Dobrovici
Iordache Brânzovenescu		Eugen Racoţi
Nae Caţavencu		Marcel Iureş
Ghiţă Pristanda		Dragoş Huluba
Un cetăţean turmentat		Dorina Chiriac
Zoe Trahanache		Mihaela Teleoacă
Ionescu, Popescu...		Dan Rădulescu

festCO 2011 - un spectacol-lectură şi o surpriză pentru dramaturgi

2011-06-15T18:10:00.000+03:00

Joi, 16 iunie, ora 17, la Teatrul de Comedie, va fi prezentată, în spectacol-lectură, piesa care a obţinut premiul I la Concursul de comedie românească din cadrul festCO.
Iar pe dramaturgii români prezenţi îi aşteaptă o surpriză foarte plăcută din partea directorului Teatrului de Comedie, George Mihăiţă.
Desigur, şi alţi iubitori de teatru sunt invitaţi la acest eveniment.

Duminică, inaugurarea unui obiectiv de interes naţional la Ogrezeni

2011-06-15T00:00:00.002+03:00

Oarecum înghesuită între două festivaluri - festCO 2011, care se încheie vineri, şi primul festival de mystery&thriller, care începe pe 23 iunie la Palatul Şuţu -, duminică va avea loc inaugurarea unui obiectiv de interes naţional, poate chiar internaţional - sistemul de irigaţii al Centrului Cultural Ogrezeni.
Ca şi obiectivul realizat anul trecut în cadrul programului ~~guvernamental~~ "Prima hazna", sistemul de irigaţii, conceput şi implementat de directorul executiv al CCO, a fost finanţat exclusiv din ~~fonduri europene~~ propriile noastre buzunare. Sau poşete. Sau din buzunarele poşetelor. Important este că funcţionează şi că recolta din acest an va avea un viitor luminos. În farfuriile noastre. Şi ale altora. Am fost deja contactată de persoane interesate din Franţa (roşii, pepeni) şi Germania (căpşuni).
Dar pînă atunci e nevoie de o inaugurare festivă.
Deci, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dragi prieteni ai CCO, ne vedem duminică la inaugurare. Puteţi aduce şampanie. Salata, panglica şi foarfeca le asigurăm noi. Şi paharele.

Cu ATV-ul la teatru - la festCO, desigur

2011-06-11T00:26:00.000+03:00

Cum impresiile sunt multe, voi spune doar că, la fel ca în fiecare an, deschiderea festCO a însemnat pentru mine întîlnirea cu prieteni dragi. Pe unii îi veţi vedea în pozele de mai jos.

O excelentă găselniţă a lui George Mihăiţă, acest ATV roşu parcat la intrarea teatrului. După cum vedeţi, şoferul este poetul Dan Mircea Cipariu

George Mihăiţă şi Matei Vişniec

La volan, Constantin Chiriac, directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu

A venit şi "căruţa cu paiaţe"!

Lansarea cărţii OMUL DIN CERC de Matei Vişniec

Cînd am ieşit de la spectacol ploua, dar asta nu ne-a oprit să stăm pe terasă la un pahar...

Anda se gîndeşte deja la cronica pe care o va scrie, iar Matilda, care a cîştigat la concursul pe care l-am organizat ieri pe blog o invitaţie la acest spectacol, mă întreabă dacă vor mai fi asemenea concursuri. Vor mai fi.

Al doilea concurs al sezonului!

2011-06-09T16:56:00.001+03:00

Vineri se deschide festivalul de comedie românească festCO 2011, cu o piesă de Matei Vişniec. Înainte de spectacol, la ora 18,30, va avea loc lansarea unui volum de teatru scurt al aceluiaşi autor.
Întrebări:
- Cum se intitulează piesa lui Matei Vişniec din spectacolul inaugural al festCO 2011?
- Ce titlu poartă volumul de teatru scurt care va fi lansat cu acest prilej?

Întrebările sunt uşoare pentru oricine dă click pe programul festCO 2011.
Răspundeţi repede! Primii cinci bloggeri care răspund corect la cele două întrebări vor primi invitaţii la spectacolul inaugural al festCO 2011.
Aştept răspunsurile pînă vineri la ora 13. Pînă atunci voi reţine comentariile, ca să nu copiaţi unii de la alţii :)

Dialoguri festCO 2011

2011-06-07T22:43:00.000+03:00

Iată ceva nou în programul festivalului - dialogurile festCO. Temele sunt foarte interesante, cel puţin pentru mine şi colegii mei dramaturgi. Dar şi alţi iubitori de teatru vor fi bineveniţi.

SÂMBĂTĂ 11 IUNIE
11.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
COMEDIE 50
moderator Marina Constantinescu

DUMINICĂ 12 IUNIE
14.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
ORA VESELĂ la festCO 2011 (1h 30 min)
momente din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române
moderator Silvia Cusursuz

MARŢI 14 IUNIE
17.00 Cafe-bar La Comedie
Dialoguri festCO 2011
CINE MAI SCRIE COMEDIE ROMÂNEASCĂ?
moderator Cristina Modreanu

fesCO 2011 - vedere generală

2011-06-07T21:39:00.002+03:00

Prima zi a festCO va fi dedicată dramaturgului Matei Vişniec. În deschidere va avea loc, în prezenţa autorului, lansarea antologiei de teatru scurt „Omul din cerc”, apărută la Editura Paralela 45. Seara continuă cu spectacolul „Cuvântul progres spus de mama mea sună teribil de fals” regizat de Jean-Luc Paliès, produs de Compania Influenscènes - Franţa şi distins cu Premiul Presei la Festivalul Avignon Off.

Timp de opt zile veţi putea vedea pe scenele sălilor Teatrului de Comedie – dar şi pe alte scene convenţionale şi neconvenţionale din Bucureşti şi din ţară - spectacole prezentate de Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul „Constantin Tănase”, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroşani, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Compania de Teatru Passe Partout „Dan Puric”, Clubul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional la Literaturii Române.

În afara concursului puteţi vedea spectacole ale Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, ale Universităţii „Spiru Haret”, ale Teatrului Ţăndărică şi ale Teatrului de Magie.

În Centrul istoric, pe străzile aflate în zona Teatrului de Comedie, pot fi urmărite scurte momente de teatru de stradă.
Site-ul www.eteatru.ro, susţinut de Radiodifuziunea Română, transmite nonstop, începând din 2009, teatru radiofonic. În parteneriat cu festCO, repertoriul lunii iunie va fi format exclusiv din comedii româneşti.
Iată şi un link spre programul complet al festivalului.

Primul concurs al verii

2011-06-07T15:27:00.002+03:00

Se dau trei întrebări. Se cer trei răspunsuri. Primul/prima care răspunde corect la toate cele trei întrebări primeşte un premiu-surpriză!
Ia să vedem dacă ştiţi:
- Cîţi ani a împlinit Teatrul de Comedie din Bucureşti?
- Cine a fost primul director al Teatrului de Comedie?
- Cu ce piesă a fost inaugurat Teatrul de Comedie?
Atît. Simplu, nu?

festCO 2011 - o invitaţie de la George Mihăiţă!

2011-06-07T12:19:00.001+03:00

Teatrul de Comedie, prin directorul său George Mihăiţă, vă invită între 10 şi 17 iunie la Festivalul Comediei Româneşti - festCO 2011, ediţia a IX-a – realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Ediţia din acest an propune o gamă variată de forme de spectacol, incluzând şi teatru non-verbal, musical, teatru de revistă, teatru de magie, teatru pentru copii şi teatru de stradă.

Voi reveni, în postările viitoare, cu detalii despre manifestările din cadrul festCO 2011.

Fără covor roşu, dar cu căpşuni de la Elisa şi cireşe

2011-06-05T20:42:00.000+03:00

Sunt şi duminici din astea mai calme, fără lecturi, fără lansări, doar cu bucuria întîlnirii cu prietenii şi, cum s-a întîmplat azi, cu primele căpşuni din plăntuţele primite de la Elisa (Mulţumesc încă o dată!) şi primele cireşe, din pomul din curte.

Nu vă puteţi imagina cît de dulci şi de aromate sunt aceste căpşuni! Adică au fost :)

Pînă duminica viitoare se vor coace toate cireşele!

Ce aveţi cu Lăzăroiu?

2011-06-03T19:44:00.000+03:00

De cînd a fost numit ministru al muncii, familiei şi protecţiei sociale, dl. Sebastian Lăzăroiu a devenit principalul subiect de discuţie în tocşouri, pe bloguri şi pe Facebook. Ba că ar fi Terminatorul, ba că ar fi primit premiul Goebbels... Cîte şi mai cîte.
Cel mai bun articol pe tema asta e semnat de Roxana Iordache şi sună aşa:

(La drept vorbind, articolul este mai lung, vreau să spun că imaginea se repetă de unsprezece ori)

Sunt absolut de acord cu opinia mai sus citată. Asta a fost şi reacţia mea cînd am aflat ştirea.

Dar mă gîndesc că, de fapt, avem noroc. Putea fi domnul care, din cîte am auzit, va fi ambasador în Estonia...

La mulţi ani, copii!

2011-06-01T12:40:00.000+03:00

Luni seara, în drum spre casă, m-am întîlnit cu Berlusconi. Pe la Piaţa Romană. El venea dinspre Universitate sau poate de la Cotroceni. Nu l-am întrebat ce căuta în zonă, că mă grăbeam. Să prind ştirile.
Ştiri interne:
- noile criterii de internare în spitale
- primarii aleşi din primul tur de scrutin
- încă patru bănci străine se retrag din România.
Ştiri externe:
Bulgarii îşi cheamă acasă fregata din Libia
Bacteria E.coli nu provine de la castraveţii spanioli
Radko Mladic a fost extrădat şi expediat la Haga
Peştii-clovn îşi pierd auzul din cauza acidităţii apei oceanului.

Dar cele mai interesante ştiri ne vin din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat:
- a fost descoperit bunicul lui Tutankhamon - mă rog, o statuie care-l reprezintă.
- pe insula Sfînta Elena, Napoleon învăţa limba engleză.

La mulţi ani, copii!

CERCUL VIRTUOS - lansare şi concurs

2011-05-27T16:18:00.001+03:00

Cum spuneam, mîine, adică sîmbătă, 28 mai, ora 16,30 la standul editurii Tritonic de la Bookfest, se lansează romanul CERCUL VIRTUOS de H.Salem. Voi prezenta romanul alături de Daniel Octavian Bejan şi Bogdan Hrib.
Şi acum, concursul. Cum despre carte am mai scris pe blog de cîteva ori, nu vă va fi greu să spuneţi care sunt diferenţele şi asemănările dintre cele trei exemplare din fotografie. Primul/prima care va da răspunsul corect va primi un exemplar din carte. Concursul se închide mîine la ora 11 a.m.

Kommunikat: duminică, simpozion la Ogrezeni

2011-05-26T23:54:00.001+03:00

Pentru că se împlinesc 10 ani de cînd am o casă la Ogrezeni,
Pentru că se împlinesc trei ani de cînd această casă a devenit Centrul Cultural Ogrezeni,
Pentru că se împlinesc doi ani de cînd a început Festivalul de literatură Premiile Lili,
Pentru că ne-a plăcut lansarea de duminica trecută şi mai avem cărţi de lansat,
Şi, mai ales, pentru că aşa avem noi chef,

Duminică 29 mai, ora 11,30

la Centrul Cultural Ogrezeni

va avea loc un

SIMPOZION ANIVERSAR ~~ŞI CULINAR~~

Iată şi programul acestei manifestări culturale:

- Coffee break

- Lansarea romanului CERCUL VIRTUOS de H. Salem

- Juice break

- Lecturi din operele celor prezenţi

- Salad break

Sunt invitaţi participanţii la Festivalul Premiile Lili şi alţi oameni de bine, în limita locurilor disponibile (deşi, la nevoie, mai putem lua scaune de la vecini).
P:S. Cei care doresc să participe la eveniment sunt rugaţi să mă anunţe pînă sîmbătă la prînz.

Capitolul 1204, în care autoarea se gîndeşte cu groază la ce-o aşteaptă sîmbătă la Bookfest (cu update)

2011-05-26T11:57:00.002+03:00

Va fi o zi grea. Criminal de grea. Voi face naveta toată ziua. Va trebui să dau dovadă de sprinteneală şi chiar de ubicuitate, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu e prea uşor.
Iată, deci, programul meu de sîmbătă:

La ora 12,30 sunt invitată la standul editurii Cartea Românească, la lansarea unui roman care-mi place foarte, foarte mult, "Dulcea poveste a tristului elefant" de Diana Adamek, o autoare din Cluj. Este povestea lui Roro, din neam de cneji, un tînăr diform, cu chip şi picioare ca de elefant, dar cu un nemaiîntîlnit talent de a crea dulciuri minunate - bomboane, torturi, dar şi fluturi din zahăr, gata să-şi ia zborul. O carte de excepţie.

Înainte de asta, pe la 12, voi trece pe la standul Tritonic, unde Oana şi Ivona vor lansa două preafrumoase cărticele pentru copii. Se apropie 1 iunie!
Tot la ora 12 sunt invitată la lansarea cărţii "Deania neagră" a lui Alexandru Petria şi la încă una sau două lansări, dar nu-mi aduc aminte acum care.

Pauză de masă (sper!)

La ora 16 trec pe la editura Minerva, la lansarea romanului "Rendez-vous la Moulin Rouge", de Mariana Petrescu.
La aceeaşi oră, 16, ajung şi la lansarea cărţii lui Claudiu Lucaci, la standul Tritonic.

La ora 16,30 va fi lansarea cea mai importantă pentru mine, a romanului CERCUL VIRTUOS de H. Salem, apărut la Tritonic. Tot atunci voi prezenta şi cartea mea AFACEREA CLONEGATE. Vor fi alături de mine şi vor vorbi despre cărţi scriitorul Daniel Octavian Bejan, mai cunoscut pe meleaguri bloggeristice ca Mordechai, şi Bogdan Hrib, editor şi scriitor.

La ora 17 trebuie să fiu prezentă la lansarea primului volum de proză al poetului Bogdan O. Popescu (la Polirom). Titlul volumului este "Viaţă de aruncat" şi mi s-a spus că e o carte foarte bună.
La aceeaşi oră, dar fix la aceeaşi oră, 17, trebuie să fiu şi la Tritonic, unde se lansează "Fortăreaţa nebunilor" de George Arion şi "Ucideţi generalul" de Bogdan Hrib.
Şi tot la ora 17, la standul Tracus Arte, este lansarea cărţii „Ulise şi jocul de şah” de Ofelia Prodan.

La ora 18, vorbesc despre "Nepovestitele trăiri ale templierilor români" de Adrian Voicu la standul editurii All.

La 18,30 voi fi din nou la Tritonic, pentru lansarea romanelor "Sărutul morţii" de Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel (Tritonic) şi "Traficantul de umbre" de Monica Ramirez (Ramirez Books).

Acum înţelegeţi de ce am spus că va fi o zi grea?
Nu, n-aţi înţeles.
Întrebarea esenţială este următoarea: cum voi reuşi, printre atîtea lansări prevăzute (şi, desigur, altele neprevăzute), să stau la taclale, cafele şi berici pe terasă? Căci, desigur, acesta este scopul principal al unui tîrg de carte! :p

Deci, dragi prieteni, dacă sunteţi iubitori de literatură, taclale, cafele şi berici, mă găsiţi sîmbătă la Bookfest. Contez pe voi.

Muzica secolului XX

2011-05-25T23:29:00.001+03:00

Concertul pentru orchestră de Béla Bartok, dirijor Lorin Maazel.

S-a dus şi Fănuş...

2011-05-24T09:00:00.000+03:00

Era foarte bolnav, de ani de zile. Dar exista, se lupta cu boala, scria...
Acum... nu mai este...
Devenim tot mai săraci, tot mai singuri...

Templieri şi paparazzi pe covorul roşu de la Ogrezeni

2011-05-22T23:33:00.000+03:00

Recunosc că mi-e cam lene să scriu, aşa că mai bine vă dau linkuri spre cei mai harnici decît mine: Lilick, Mădălina, Renata şi, desigur, Adi Voicu, neliniştitul părinte al templierilor români. Iar dintre sutele de poze făcute cu prilejul lansării la Centrul Cultural Ogrezeni a romanului "Nepovestitele trăiri ale templierilor români", aveţi aici doar trei. Celelalte le puteţi vedea pe Facebook.

Adevărul despre DSK: pe cine a vrut să...

2011-05-22T22:33:00.000+03:00

Desigur, nu pe cameristă.
Răspunsul se găseşte în discursul pe care Dominique Strauss-Kahn l-a ţinut pe 4 aprilie 2011 la Universitatea George Washington. Citiţi-l, vă dau doar un mic fragment: "Avem nevoie de o taxă pe tranzacţiile financiare pentru a obliga acest sector să suporte o parte din costurile sociale ale comportamentului său iresponsabil".

Fără cenzură?

2011-05-20T00:34:00.001+03:00

Constituţia României, articolul 30, alineatul 2:

Cenzura de orice fel este interzisă.

În aceste zile de ~~soare~~ ploaie pline, cînd ies florile din muguri şi microfoanele din pereţi, Puterea încalcă din nou Constituţia - nu se mai ştie a cîta oară -, cenzurînd un spectacol de teatru. Citiţi la Lilick şi la Theodora povestea piesei "Blonda, chiorul şi piticul". Iar Lilick ne atrage atenţia şi asupra unei încercări de a cenzura "Jurnalul naţional".
Mă simt aproape ca acum 25 de ani. Nu la fel de jună şi belă, dar aproape la fel de stresată din cauza cenzurii.
Şi tocmai acum, peste o săptămînă, la Bookfest, apare romanul "Cercul virtuos" de H. Salem, interzis de cenzură acum 25 de ani.

Bucureştenii, proşti sau deştepţi?

2011-05-19T19:16:00.000+03:00

Cînd l-au ales pe el, erau deştepţi.
Cînd nu vor s-o aleagă pe ea, sunt proşti.

In memoriam Mircea Horia Simionescu

2011-05-18T15:03:00.000+03:00

Am aflat printr-un e-mail de la un prieten că a dispărut Mircea Horia Simionescu.

În zorii zilei de 18 mai 2011 s-a stins din viaţă, în Bucureşti, Mircea Horia Simionescu, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române dintotdeauna. S-a născut pe 23 ianuarie 1928, la Tîrgovişte. Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, a făcut parte din aşa-numita „Şcoală de la Tîrgovişte”, care a deschis drumul postmodernismului românesc. Impunătoarea operă a lui Mircea Horia Simionescu, compusă din numeroase romane, nuvele, confesiuni şi eseuri, s-a construit în jurul tetralogiei Ingeniosul bine temperat, una dintre marile capodopere ale literaturii noastre. Ultima sa carte antumă este masiva culegere de poeme Versete de unică folosinţă (2010).

Nu mi-a venit să cred, dar, din păcate...
Mi se pare ciudat, întotdeauna l-am văzut pe cel care a scris "Ingeniosul bine temperat" ca pe un clasic, deci etern. De mulţi ani, el ocupă un loc special în biblioteca mea ideală.

Lansare la Centrul Cultural Ogrezeni. Vin templierii!

2011-05-17T13:15:00.001+03:00

Deci, duminică 22 mai, pe la miezul zilei, se va întîmpla ceea ce este normal să se întîmple: la Centrul Cultural Ogrezeni va fi lansat romanul lui Adrian Voicu "Nepovestitele trăiri ale templierilor români", apărut la editura All.
De ce e normal? Prietenii mai vechi ai acestui blog ştiu, iar ceilalţi vor afla acum, că Adrian Voicu este laureat al primei ediţii a Premiilor Lili. A trecut prin furcile caudine ale cenaclului online, a citit la Ogrezeni la prima lectură organizată acolo, pe 24 mai 2009, iar o proză de-a lui a fost inclusă în antologia Premiile Lili apărută anul trecut la Tritonic.
Sunt invitaţi membrii juriului, bloggerii susţinători ai Premiilor Lili şi participanţii la primele ediţii ale festivalului.

P.S. Îi rog pe cei care doresc să vină să mă anunţe pe blog sau telefonic. Asta ca să putem aproxima din timp dimensiunile valurilor de şampanie, ovcors.

Despre diferite culori, într-o luni

2011-05-16T11:45:00.000+03:00

Se zice că lunea nici iarba nu creşte, nici lumea nu (prea) munceşte. De iarbă nu sunt sigură, de muncit este însă clar că nu am chef. Dar această zi de luni, însorită şi caldă, cu cerul bleu ornamentat cu norişori albi, cu o ploicică pe la prînz (aşa proroceşte Accuweather), înseamnă, pentru două, chiar trei categorii profesionale (politicieni, analişti şi ziarişti) activitate febrilă, telefoane multe, tocşouri, şedinţe, declaraţii, interviuri, dezbateri, scandaluri, supărări, insistenţe, scadenţe, absenţe, întrebări în alb şi negru şi răspunsuri gri, adevăruri neluate în seamă şi minciuni declarate adevăruri absolute. Alege fiecare ce i se potriveşte. Subiect principal: weekendul portocaliu care abia a trecut şi consecinţele care va să vină. Subiecte secundare: DSK, FMI, SOV, criza, IMOP (irimonioanapepe) şi cine ştie ce încă, poate dinspre zona ANI-DNA, pentru a îndrepta discuţiile spre alte zări, de alte culori. Politice. Pentru că noua conducere a partidului-stat trebuie lăsată să lucreze, nu?
De aceea, înainte să apară diversiunea previzibilă, pista falsă menită să deturneze atenţia publicului (numită red herring în engleză şi cal verde în teatrul românesc), vreau să spun că, dacă Boc reales la acest tardiv congres nu mă impresionează, chiar dacă purta o cravată violet, în schimb mi se pare extrem de semnificativă lista vicepreşedinţilor proaspăt aleşi. Aproape nimeni din fostul PD. Nu cred că e doar o schimbare de generaţie. Mi se pare mai degrabă o confirmare a teoriei că deciziile se iau în altă parte.
Dar ajunge cu atîta oranj, să mai vorbim şi de alte culori. Deşi, de gustibus et de coloribus...
OK, ştiu, situaţia este albastră şi pare fără ieşire.
Poate asta ajută un pic:

Cum ne petrecem noaptea?

2011-05-14T12:14:00.000+03:00

Noaptea muzeelor, să nu credeţi altceva.
La Muzeul Naţional al Literaturii Române, noaptea începe devreme şi este foarte atrăgătoare.

Iată evenimentele nopţii, între orele 18.00 şi 02.00. Acces liber.

▪ Expoziţia permanentă a M.N.L.R.

▪ Expoziţia foto-documentară Centenar Emil Cioran

▪ 18.00 – 18.45: Concert susţinut de Iulia Chertes şi Ioana Demetra Gîrleanu, eleve ale Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”.
Profesor coordonator: Mariana Mihai.

▪ 19.00 – 19.45: Teatrul Masca: Statui vivante
(Studenţii Şcolii de Artă Gestuală „Masca”)

▪ 19.00 – 19.45: Recital de vioară susţinut de Mircea Dumitrescu, bursier al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Clasa prof. Olivia Papa
La pian prof. corepetitor: Smaranda Ilea

▪ 20.00 – 20.45: Concert susţinut de Eugen Cristea şi Jul Baldovin

▪ 21.00 – 22.15: Te recunosc şi pe-ntuneric, Bucureşti! – Noapte de poezie şi muzică.
Poeţi în recital: Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu,
Traian T. Coşovei, Bogdan O. Popescu, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu,
Marius Marian Şolea, Eugenia Ţarălungă, Lucian Vasilescu, Paul Vinicius.
Muzica: Mircea Tiberian

▪ 22.15 – 23.00: Înapoi în Interbelic... – one-man-show cu Vlad Jipa
La pian: Radu Dumitru

▪ 23.00 – 23.45: Concert de muzică medievală: formaţia PONTICE
Cătălin Mirea, Viorel Păunescu, Monica Ivanov, Florentina Ciobanu,
Geanina Meragiu, Eduard Ionescu

▪ 00.00 – 01.30: Cinemateca Literaturii

Ia vedeţi ce vă aşteaptă la Bookfest!

2011-05-13T21:46:00.001+03:00

Pentru prima dată în versiunea originală, romanul umoristic "Cercul virtuos" de H. Salem! Apărut prima dată în 1986, oprit în "bun de difuzare", reapărut un an mai tîrziu cu mici modificări, după mari bătălii cu cenzura care ar fi vrut schimbări la mai fiecare pagină, îl veţi găsi la Bookfest la standul editurii Tritonic. Iată coperta, să vă faceţi o idee.

Despre Afacerea Clonegate, la Piteşti

2011-05-09T13:58:00.000+03:00

E bun şi Google Alert uneori. De la el (ea, ei ) am aflat că cineva a filmat lansarea de vineri de la Piteşti şi a pus peYouTube imaginile de mai jos. Semnează PitiTomi. Nu ştiu cine este, presupun că nu e rudă cu Piţi al Oanei :), dar îi mulţumesc foarte mult.

Invitaţie la Clubul Dramaturgilor

2011-05-09T12:34:00.000+03:00

Sunteţi bineveniţi la Clubul Dramaturgilor!
Azi, 9 mai, la ora 18, in Sala Oglinzilor de la Casa Scriitorilor va avea loc un spectacol-lectură cu piesa
DRESORUL LUI CASANOVA de Mircea M. Ionescu.
Spectacolul va fi regizat de Mihai Lungeanu;
vor interpreta actorii Aura Călăraşu-Hasnaş si Vasile Toma de la Teatrul "Tudor Vianu" din Giurgiu.
Spectacolul-lectura va fi urmat de discutii critice.
Şi de un pahar cu vin, că aşa e obiceiul casei.

Breaking News! Un comando la Piteşti!

2011-05-04T00:33:00.000+03:00

Vineri 6 mai, ora 13, Librăria mea (nu e a mea, aşa o cheamă) din Piteşti, str. Crinului nr. 51, va fi invadată de un comando Crime Scene. Va fi o scenă aproape pirandelliană - şase autori (şi cărţile lor) în căutarea cititorilor. Cine sunt autorii şi care sunt cărţile vedeţi pe afiş. Despre cititori vă povestim după.

Ziua presei

2011-05-03T18:05:00.000+03:00

Azi e Ziua Mondială a Libertăţii Presei. A fost şi anul trecut. Va fi şi la anu'.
Aşa, şi?

Un mesaj pentru Paracetamola

2011-05-02T11:55:00.000+03:00

Dragă Paracetamola,
Îmi face plăcere să te anunţ că romanul "Cercul virtuos" de H. Salem va apărea, pentru prima dată în versiunea integrală, la sfîrşitul acestei luni, la editura Tritonic. Mi-am permis să citez în prefaţă frumoasele tale cuvinte despre acest roman, luate dintr-un comentariu de pe acest blog. Deoarece nu-ţi cunosc numele şi nu ştiu despre tine decît că eşti inteligentă şi ai simţul umorului (calităţi obligatorii pentru a aprecia proza lui H. Salem), am folosit pseudonimul Paracetamola, care dovedeşte că ai citit şi romanul "Întrerupătorul" de acelaşi autor. Sper că vei fi de acord.
Te aştept la lansare.

Cum am sărbătorit 1 Mai prin muncă sau Premiile Lili reloaded. Kommunikat

2011-05-02T00:09:00.001+03:00

În această frumoasă şi primăvăratică zi de 1 Mai, ne-am deplasat (nu am folosit pluralul senioral, este vorba de cîţiva membri ai comitetului Premiilor Lili) la Centrul Cultural Ogrezeni pentru a vedea cu ochii noştri situaţia. Directorul Centrului Cultural ne-a prezentat stadiul pregătirilor pentru noul sezon de lecturi şi, desigur, stadiul lucrărilor agricole.
Am constatat următoarele:

n-am avut cvorum.
am avut, în schimb, ceapă verde şi salată din grădina proprie. Au fost excelente, amestecate cu multe alte ingrediente, plus mentă şi frunze de anason din susnumita grădină, într-o minunată şi irepetabilă salată made by Eszti. Irepetabilă pentru că ingredientele se schimbă de fiecare dată. Şi fără poză. Ne-am amintit că trebuie s-o fotografiem abia cînd era pe sfîrşite.
Toţi pomii au înflorit. Şi căpşunii. Şi liliacul.
neavînd cvorum (vezi punctul 1), nu am putut vota. Am ajuns totuşi la concluzia că trebuie să continuăm proiectul Premiile Lili.
apoi am luat pauză. O săptămînă. Şedinţa se va relua duminica viitoare, cînd sperăm să avem soare şi cvorum.

Aici se încheie kommunikatul.
Semnat indescifrabil de cei prezenţi.

FOARTE IMPORTANT!
Cei care doresc să participe la a treia ediţie a festivalului de literatură Premiile Lili sunt rugaţi să trimită texte (poezie, proză, memorialistică, critică, teatru) pe adresa premiile.lili@gmail.com. Dacă primim texte bune în următoarele zile, putem relua cenaclul online şi programa lecturile de la Ogrezeni. Aşteptăm!

Update: există, totuşi, o poză cu salata cea minunată. Cît mai rămăsese din ea după cîteva minute de dezbateri. Courtesy of Cody.

Nepovestitele trăiri ale unui blogger romancier

2011-04-29T16:41:00.000+03:00

Cu aproape doi ani în urmă - la 7 mai 2009 - Adrian Voicu, autointitulat Neliniştitu', trecea prin emoţiile primului cenaclu online. Trimisese un fragment din "Între două decolări" (una dintre cele două cărţi apărute anterior la o mică editură din provincie) şi a fost primit cu entuziasm de cei prezenţi. Şi cu mici observaţii, fireşte. Dar toată lumea i-a remarcat umorul. Ştefaniei Coşoveii-a plăcut foarte mult, mie la fel. A urmat lectura de la Ogrezeni, apoi premiul, apoi un text apărut în Luceafărul, volumul Premiile Lili...
Iar alaltăieri seara, pe la ora 23, scriitorul Adrian Voicu a venit la mine cu primul exemplar din romanul său "Nepovestitele trăiri ale templierilor români", în ziua aceea apărut la prestigioasa editură All. Nu a fost chiar o supriză pentru mine, a fost şi este, însă, o mare bucurie.
Despre ce este vorba în roman? Pe scurt, templierii români Berilă, Pista Massy şi Kremvurst von Schlitz bîntuie prin Europa secolului XIV (o Europă bine dotată cu cîrciumi), încearcă să-l salveze de rug pe Jacques de Molay, stau de vorbă cu Dante Alighieri, îi conving pe Romeo şi Julieta să nu se sinucidă şi împacă familiile Montague şi Capulet, încearcă s-o scape pe Ana lui Manole, se întîlnesc şi cu ciobanii din Mioriţa, îl ajută pe Basarab I să cîştige lupta de la Posada - şi toate aceste aventuri sunt spuse cu mult farmec şi cu un umor irezistibil. "Roman de aventuri, parodie, epopee eroi-comică? Toate la un loc. Inventivitate epică, personaje memorabile, limbaj rabelaisian, umor fără limite. O carte savuroasă." Am citat aici textul pe care îl veţi găsi coperta a patra a cărţii. Şi atunci cînd veţi citi cartea vă veţi convinge că nu am exagerat deloc.

Felicitări, Adrian Voicu!

P.S. Iar azi, acum o jumătate de oră, am primit de la editura Tritonic "Sărutul morţii", romanul pe care Oana Stoica Mujea l-a scris împreună cu foarte tînăra prozatoare şi bloggeriţă Ada Pavel, remarcată şi ea în cenaclul online, ediţia 2010. Aşa că am de citit în weekend...

Concurs de dramaturgie “100,1.000, un milion de poveşti”

2011-04-21T12:26:00.000+03:00

Teatrul Ion Creangă, împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie și critică teatrală, organizează cea de a V-a editie a Concursului de dramaturgie ”100, 1000, un milion de poveşti”.
Teatrul Ion Creangă își propune, şi pe această cale, să stimuleze dramaturgia originală pentru copii, să sprijine autorii, oferindu-le posibilitatea de a-și face cunoscute creațiile pe scena unei instituţii profesioniste.
Textele dramatice, prezentate în concurs, trebuie să răspundă rigorilor tematice și estetice pe care le impune orice teatru profesionist, ale cărui spectacole se adresează spectatorilor copii.

Regulament de participare:
Autorii vor trimite textele dactilografiate, într-un exemplar, nesemnate, cu
un motto scris pe pagina de titlu, însotite de un plic închis care va cuprinde
datele de identificare ale autorului. Acelasi motto, de pe pagina de titlu a piesei,
va fi scris si pe plicul închis, cu datele de identificare ale autorului.
Manuscrisele trebuie expediate pe adresa administratiei institutiei,
Teatrul Ion Creanga, Bulevardul Magheru, nr. 27, sector 1, Bucuresti, cod
010325 , pâna la data de 15 iunie, 2011.
Pe plicul în care e introdus manuscrisul se va face mentiunea Pentru concursul
de dramaturgie„100, 1000, un milion de poveşti”.
Nu se primesc în concurs dramatizari; nu pot participa la competitie
piesele care au fost aduse la cunostinta publicului prin publicare sau
reprezentare; textele trimise pentru concurs nu se înapoiaza autorilor.
Juriul Concursului de dramaturgie va decide, prin consens, piesa
câstigatoare a concursului, piesa care va fi achizitionata de Teatrul Ion Creanga
si va fi inclusa în repertoriul stagiunilor următoare.
Juriul va nominaliza, de asemenea, dintre textele dramatice înscrise în Concurs,
un numar de 2 piese care, împreuna cu piesa câstigatoare a Concursului, vor fi
publicate într-un volum de teatru pentru copii.
În cadrul celei de a VII-a editie a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii, „100, 1000, un milion de povesti”, Festival organizat de Teatrul Ion Creanga, în Bucuresti, în perioada 1 – 8 octombrie 2011, se va lansa volumul de teatru şi vor fi reprezentate, în premieră, în spectacole-lectură, cele trei piese incluse în volum.

Noua Constituţie a fost adoptată

2011-04-18T20:39:00.000+03:00

În Ungaria.
Viktor Orban, mai iute de majoritate parlamentară decît Băsescu, a rezolvat chestiunea. Noua Constituţie a Ungariei a fost adoptată azi de Parlamentul de la Budapesta. Am găsit cu greu ştirea pe Hotnews, o prescurtare a celei de Le Monde cu AFP şi Reuters. Citiţi şi vă îngroziţi!
Se pare că, într-adevăr, ora de democraţie s-a terminat.
Mă bucur doar că la noi, spre deosebire de Ungaria, Constituţia trebuie aprobată prin referendum. Iar referendumul constituţional nu poate avea loc atunci cînd vrea muşchii matrozului, ci fix la 30 de zile după adoptarea sa de către Parlament. Nici în Parlament nu va fi prea simplu. Iată ce zice Constituţia:
ARTICOLUL 151
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Portocaliii nu au două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. V-am spus că Viktor Orban e mai iute de majoritate parlamentară. Îl ajută şi faptul că în Ungaria Parlamentul este unicameral. Hm, parcă am mai auzit eu despre unicameral... Vă amintiţi cumva?

Exodul apud Google sau cum ar fi fost dacă Moise ar fi avut cont pe Facebook...

2011-04-18T19:11:00.002+03:00

Dacă Moise ar fi avut cont pe Facebook, Ieşirea din Egipt s-ar fi întîmplat cam aşa ca în acest filmuleţ:

Couscous tunisian (nici un cuvînt despre B&B)

2011-04-15T18:40:00.001+03:00

Cînd a aflat că vin tunisienii, Tanti Jeni a început să se agite: le vor plăcea sărmăluţele? Musacaua? Varza a la Cluj? I-am promis că voi posta o reţetă de couscous. Dar cum nu prea am timp, iată aici un link spre o pagină cu mai multe reţete de couscous. Inclusiv tunisian. Am luat o poză de pe un site turistic :

Iată şi alte reţete tunisiene, pe un site franţuzesc cu reţete din toată lumea. Mi-a atras atenţia reţeta de coarne de gazelă cu pastă de migdale. Liniştiţi-vă, nu trebuie să plecaţi la vînătoare de gazele! Trebuie să fie delicioase cornuleţele! :))))

Referendum

2011-04-15T16:01:00.000+03:00

Decizia CGMB m-a umplut de invidie: Şapte referendumuri în unul singur, 7 în 1, cum ar veni, nici măcar ~~Colgate~~pasta de dinţi nu a ajuns mai departe de 3 în 1, ca să nu mai vorbim de ~~Nestle~~ cafea. Numai magazinul Victoria de pe vremuri avea reclama "50 de magazine în unul singur", dar comerţul socialist nu este, totuşi, cel mai bun exemplu.
Deci, 7. Cifră magică!
Mă gîndesc să fac şi eu un referendum, tot cu 7 întrebări.

Sunteţi de acord ca ziua să fie soare şi noaptea nu?
Credeţi că ar trebui să schimbăm clima României?
Sunteţi de acord cu abrogarea principiului vaselor comunicante?
Doriţi să trăiţi mai bine decît capra vecinului?
Sunteţi de acord cu mutarea sectorului 1 în locul sectorului 5, a sectorului 3 în locul sectorului 2 şi a sectorului 6 în locul sectorului 1?
Doriţi un salariu minim pe economie de 5000 de Euro pe lună?
Credeţi că emigrarea a 20000000 de români ar modifica rezultatele alegerilor, în condiţiile în care 50 % dintre ei ar vota prin corespondenţă?
Doriţi să trăiţi într-o capitală frumoasă şi civilizată?
Credeţi că prin eliminarea din ~~spectrul~~ ~~politic~~ ~~spectrul solar~~ din spectru a culorii portocalii România ar duce-o mai bine?

Ţţţ! Uite că sunt 9! Nu-i nimic, şi 9 e o cifră magică.

ARTA FUGII

2011-04-15T11:06:00.000+03:00

Die Kunst der Fuge. Bach. Johann Sebastian Bach.
Pentru că aseară, în jurul unei mese de cafenea, a venit vorba despre cantorul de la Thomaskirche şi opera lui. După cum se ştie (iar cine nu ştia, afă acum), Bach a scris Arta Fugii (considerată ultima lui lucrare, rămasă neterminată) fără a indica instrumentul la care urma să fie cîntată. Aşa că există multe posibilităţi.
Iată o variantă cu suflători şi încă una asemănătoare.
Iată şi o variantă cu chitare.
Un fragment cu orchestră. Poate e cea mai bună intepretare din ce-am găsit pe YouTube. Dar nici asta nu e rea.
Îmi amintesc că, în studenţie, am ascultat la Biserica Luterană din Bucureşti versiunea pentru orgă a lui Christoph Eschenbach. Şi cam în aceeaşi vreme, versiunea orchestrală a dirijorului Erich Bergel.
Iată versiunea pentru pian a lui Glenn Gould.

Din Cosmos, Pămîntul se vede albastru

2011-04-12T20:23:00.000+03:00

Se împlinesc azi 50 de ani de cînd Iuri Gagarin a spus această frază. Îmi amintesc ziua aceea, ziua primul zbor al unui om în Cosmos. Îmi amintesc şi entuziasmul autorilor de SF, dar şi al cititorilor. Eram printre aceşti entuziaşti. Exista o colecţie de broşuri cu povestiri SF, le citeam pe toate. Eram sigură că pînă în anul 2000 vom ajunge să ne petrecem vacanţele pe Marte. Ah, dar ne aflam în 1961 şi anul 2000 părea atît de departe...

Un link pe adresa dumneavoastră

2011-04-11T01:31:00.000+03:00

De cîte ori pe zi citiţi o frază care începe cu "Ar trebui să..."? Sau, eventual, o scrieţi? Ar trebui să avem autostrăzi, ar trebui să cadă guvernul, ar trebui să scriem corect, ar trebui să citim mai mult, ar trebui ca televiziunile să aibă programe bune, ar trebui să...
Uite că Mordechai are o idee care nu e cu "Ar trebui să...", ci cu "Hai să ne apucăm de treabă". Proiectul se numeşte Blogcultura. Citez: " Personalităţi ale culturii româneşti sau oameni activi în online, dar interesaţi de fenomenul cultural, ne propunem agregarea în ceea ce sperăm să devină o alternativă la pseudo-cultura promovată de media tradiţionale, dar şi o altă formulare, mai accesibilă, mai prietenoasă, a ideii de demers cultural" .
Mie îmi place ideea. Citiţi, poate vă place şi vouă. Şi poate vă alăturaţi acestui proiect.