Un fragment din "La serva padrona" de Giovanni Battista Pergolesi. O înregistrare din 1958 cu Anna Moffo.
Este prima operă bufă din istoria genului, scrisă cînd Pergolesi avea 23 de ani (cum scriam în postarea precedentă, s-a stins la doar 26 de ani).
Ascultaţi şi vă minunaţi!
Azi dimineaţă, Lilick mi-a amintit că n-am mai postat de mult pe blog. Îmi însuşesc critica şi scriu. Deşi mi-e o lene de mă doare şi, mai ales, nu am chef.
La urma urmei, despre ce să scriu? Ce s-a întîmplat în ultimele două săptămîni? Păi... foarte multe vorbe, despre care nu am de gînd să scriu, nu mai vreau să adaug vorbelor alte vorbe. Şi nişte morţi. A murit marele poet Mircea Ivănescu, a murit marele pictor Lucian Freud, dar lumea e bulversată de moartea unei cîntăreţe. Se varsă şi se revarsă lacrimi pe feisbuc. Vai, săraca, a murit la 27 de ani! (Pergolesi, autorul primei opere bufe, "La serva padrona", a murit la 26 de ani, dar pe vremea lui nu existau Breaking News) Sigur, îmi pare rău de ea, victimă a unui stil de viaţă pe care ea şi l-a ales. Dar îmi pare incomparabil mai rău de cei aproape 100 de tineri din Norvegia, care au murit înainte de a putea să aleagă un stil de viaţă, victime ale unui rău mai rău decît drogurile şi alcoolul, un rău care mă face să-mi doresc să emigrez pe o altă planetă. Dar ăsta e un subiect greu, prea greu pentru vară şi, desigur, prea greu pentru televiziunile româneşti, care în materie de ştiri externe nu au oameni competenţi pentru a comenta ceva mai serios decît că Berlusconi a căzut în baie. E un subiect prea greu chiar şi pentru feisbuc, unde mulţi dintre cei 1200 de prieteni ai mei se simt în stare să comenteze orice. (Asta nu înseamnă că le dau "like").
E rău.
Mă întreb dacă mai are rost să scriu.
Prima este poza unui copac. Aici chiar mi-ar folosi un răspuns, pentru că nu știu ce specie este. Dar e superb, nu-i așa?
Adică fără vorbe care la tv sunt înlocuite cu bipuri. și fără poze pe care le blochează feisbucul. Iar cine nu a auzit/citit sintagma „ad usum delphini” să dea o raită pe la musiu guglă.
Sunt ușor defazată. Cînd toată lumea vorbea de bacalaureat, eu n-aveam chef de scris. Scriu acum, cînd toată lumea vorbește (cu aceeași competență) despre box.
Deci.
Absolvenții de liceu care nu au știut ce este un text dramatic ar merita să repete nu bacalaureatul, ci liceul. Dar cu alți profesori și alte manuale. Acest lucru fiind însă imposibil, să trecem la întrebarea următoare.
De ce nu au știut absolvenții de liceu (foarte mulți dintre ei) ce este un text dramatic? De ce au declarat unii dintre ei că au vrut să scrie despre „O scrisoare pierdută” dar s-au gîndit că e comedie, deci nu e text dramatic?????
Absolvenții de liceu care nu au știut ce este un text dramatic nu citesc piese de teatru. (probabil nu citesc nici altceva, dar nu despre asta e vorba acum).
E foarte rău că atît de mulți absolvenți de liceu nu citesc piese de teatru (și nu știu ce este un text dramatic).
Dar nu este vina lor.
Nu mai țin minte exact în ce clasă, presupun că într-a opta (care era prima de liceu, eu am dat bacalaureatul în 1967 și eram în ultima serie cu 11 clase), prima parte a manualului de română avea o parte consistentă privind genurile literare. Nu știu dacă mai există așa ceva. La genul dramatic știu că aveam un fragment din „Antigona” de Sofocle (exemplu de tragedie antică), unul din ”Cidul” de Corneille (tragedie clasică), unul din ”Regele Lear” de Shakespeare (tragedie elizabethană), unul din ”Avarul” (comedie clasică). Mai erau și alte fragmente, am uitat care. Evident, trebuia să citim piesele în întregime, nu doar fragmentele din manual. Deși se știa că aceste texte nu vor fi printre subiectele de la bacalaureat.
Trebuie să mulțumesc autorilor de manuale din anii 60, care au găsit acest pretext - studierea genurilor literare - pentru a-i familiariza pe elevi măcar cu cîteva capodopere ale literaturii universale, într-o vreme cînd literatura universală nu era studiată în liceu. Cu aceeași ocazie, elevii din generația mea au aflat ce este textul dramatic și cred că nu au uitat nici pînă azi.
(Pentru mine a fost o nenorocire, am început să citesc teatru cu plăcerea cu care citeam romane și uite ce-am ajuns!)
Dar să revin la absolvenții de liceu care nu știu ce este un text dramatic.
Eu zic să-i iertăm. E drept, sunt ignoranți, e drept, nu citesc piese, dar nu este vina lor.
Nu sunt singurii care nu citesc piese.
