Iată că, în sfîrşit, pot să postez lista categoriilor la care vom da premii în acest an. A fost o muncă grea, juriul e obosit, epuizat, dar mulţumit de realizările sale. Urmînd exemplul guvernului, am tăiat. E drept, am mai şi adăugat cîte ceva. Dar de tăiat, am tăiat drastic. Este o listă de austeritate. Şi FMI-ului i-ar plăcea. Numai puterea de cumpărare a populaţiei din România este mai mică decît ce a rămas din lista noastră.
Juriul (întărit, ca să nu spun fortificat, prin parteneriatul recent încheiat cu
blogosphera.ro) a primit numeroase sugestii şi propuneri, a acceptat unele, a respins altele. Apoi a luat rînd pe rînd categoriile de anul trecut şi a eliminat o mare parte, realizînd astfel o veritabilă reformă a
statului concursului. O reformă foarte necesară, dacă ne gîndim că anul trecut au fost aproape 40 de categorii şi peste 70 de premianţi! Şi numai aproximativ jumătate dintre laureaţi au venit să-şi primească premiile în cadrul ceremoniei din Sala Oglinzilor. Deci, mai puţine categorii, mai puţine premii!
A fost eliminată, de exemplu, categoria "Cel mai fericit dintre bloggeri", pentru că n-am mai întîlnit bloggeri fericiţi. Dacă ştiţi vreunul, anunţaţi-ne! Şi categoria "Cel mai prost blog" a fost eliminată, pentru că e prea mare concurenţa şi nu vrem să facem cuiva o nedreptate.
Dispare şi categoria "Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu)", dar nu pentru că starea limbii române s-ar fi ameliorat în 2010. Vai, nu! Pur şi simplu, nu am avut timp să compun un text nou.
Deci, cum spuneam, juriul, în înţelepciunea sa, a stabilit următoarele categorii:
- Marele premiu - Pentru că-mi place
- Blog literar (cu trei secţiuni: critică, jurnal, creaţie)
- Blogul cu cel mai mult umor
- Cel mai bun cititor/comentator
- Cel mai bun blog de păstrarea memoriei
- Cel mai bun Blog politic/Blog economic
- Cel mai informat blogger
- Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă
- Cel mai bun blog al unui ziarist
- Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri
- Cel mai bun blog vizual (foto, grafică)
- Cel mai bun blog de sport
- Cel mai bun blog de muzică
- Cel mai combativ blog
- Cel mai activ blogger
- Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri
- Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul.
- Premiul de popularitate
Aştept părerile voastre. Ce mai putem tăia? Ce trebuie neapărat să adăugăm? Puteţi comenta aici pînă duminică 16 ianuarie. Iar pînă luni voi publica regulamentul concursului. Abia atunci vor începe nominalizările.
Blogosferă, fii deşteaptă!
Read more...